Tren de plăcere în Africa “neagră”

22 februarie
Uite aşa, mai o vizită prin tren, mai o poveste drăguţă, am ajuns şi prin Zambia, pe glasul roţilor de tren. Ce înseamnă să ştii să faci turism: o apă curgătoare care se prăvale peste nişte stânci, o masă la iarbă verde şi uite turistul fericit. După două zile şi două nopţi petrecute în tren (excluzând fâşâiala cu pana de motorină, plus alte fâşâieli inerente), cu toţii eram bine odihniţi, bine “socializaţi”, bine dispuşi, dar parcă puţin anchilozaţi... Aşa că vestea că vom petrece o zi la picnic a fost primită cu urale. Şi nu un picnic oarecare, ci unul amplasat prin preajma unei… cascade. Astfel, am fost scoşi din tren şi “băgaţi” pe teren spre o cascadă de o frumuseţe rară: Kundalila Falls (“Kundalila” înseamnă “gângurit de porumbel”).

Vegetaţia superbă ce o înconjoară, printre care se strecoară timide încântătoare flori de câmp, ne-a făcut să uităm rapid cele două ore de mers pe jos – ore în care, de ce să nu recunoaştem, foamea se instalase în mintea tuturor. Zambia e situată în inima Africii Australe şi, exceptând Munţii Munchinga (cu altitudinea maximă de 2.301 m în Vârful Mafinga Hills), este un teritoriu al platourilor înalte, acoperite cu ierburile dese ale savanei. Astfel se explică multe aspecte ale vegetaţiei care, practic, parcă ne plesneşte ochii după zilele în care am avut numai “vegetaţie” de cale ferată. Cu frumuseţea cascadei şi a ierburilor în priviri, aproape că nu observăm că se “mişcă” picnicul. Respectiv, organizatorii noştri s-au întrecut pe sine: mese pliante, scaune confortabile, un bufet cu fructe de mare, scoici, languste, grătar, fructe şi dulciuri.

Ne ruşinăm că mâncăm precum lupii, dar asta e, suntem turişti din aceia mai mult statici, din aceia pe care dacă îi scoţi pe teren nu obosesc repede, dar nici mari campioni nu sunt. La final, cafeaua şi ţigările se învârt în jurul muştei Ţeţe! Între Zambia şi Zimbabwe se află cel mai mare baraj african, Kariba, situat pe râul Zambezi. Datorită acestuia s-au înlocuit specii locale de peşti cu specii de pe cursul superior ce aparţineau altui complex faunistic. Aceste schimbări au dus la dispariţia unor specii de plante acvatice ce împiedicau pescuitul şi navigaţia şi au produs condiţii favorabile pentru musca Ţeţe. Nu ştiu de unde a pornit această discuţie, dar, uite aşa, cu musca Ţeţe pe limbă se apropia seara. Se înserase deja bine când am ajuns la tren, unde ne aştepta o surpriză: în cele două cinematografe puteam viziona music hall-ul “Mamma Mia”...

Ziua s-a sfârşit, noaptea târziu ne aflăm pe platforma în aer liber, admirând milioanele de stele de pe cerul senin. Trezeşte-te, Cornele, eşti prin preajma unui tărâm unde speranţa de viaţă este de 37 de ani şi jumătate din populaţia ţării are SIDA. Fără cuvinte. Cu cât te apropii de Ecuator, numărul de stele de pe bolta cerească, care pot fi văzute cu ochiul liber, creşte extraordinar. Probabil, fiecare stea care cade e un suflet de copil de pe aici. (Va urma)