x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Tren de plăcere în Africa "neagră" (X)

Tren de plăcere în Africa "neagră" (X)

de Cornel Tabacaru    |    27 Iul 2008   •   00:00
Tren de plăcere în Africa "neagră" (X)

ALTFEL ● La plajă, în Zanzibar
Puteţi spune: "Dar ce, în România nu puteaţi face plajă?". Ba da, dacă stau să mă gîndesc bine, puteam face plajă şi acasă la mama, la Grăjdana, dar dacă s-a ivit această ocazie, de a face plajă în Zanzibar, de ce nu?!?



ALTFEL ● La plajă, în Zanzibar
Puteţi spune: "Dar ce, în România nu puteaţi face plajă?". Ba da, dacă stau să mă gîndesc bine, puteam face plajă şi acasă la mama, la Grăjdana, dar dacă s-a ivit această ocazie, de a face plajă în Zanzibar, de ce nu?!?

18 februarie

(în cursul zilei)

Fetele mă bat la cap cu Oraşul de Piatră (Stone Town). "Hai, tati, să mergem acolo", îmi şopteşte obsedant Catinca în urechea dreaptă, deja ocupată cu zumzăitul străzii care duce la hotelul unde am fost cazaţi. "Măi, fato, e în partea de vest a oraşului, bazaruri şi cîte altele aveţi şi aici, uite, uite, uite!", indic eu cu un gest larg şi caracteristic, care îmi aduce strîmbatul din nas al fetelor. Că, adică, nu mă comport civilizat. Le spun, pe un ton... extrem de civilizat: "Tocmai am hotărît că ne întoarcem la hotel. Nu mai sînteţi obosite, că aşa ziceaţi?". "Măi Cornele... E adevărat că numele Stone Town nu prea sugerează romantism, dar majoritatea caselor de acolo sînt în stilul secolului XIX!", îmi şopteşte apăsat soaţa, Alina, în urechea stîngă, şi aceasta ocupată cu acelaşi zumzăit. "Bine, poate o să ajungem, şi asta pentru a nu fi acuzat de groaznică insensibilitate culturală şi josnică lipsă de romantism!". În cele din urmă, argumentul suprem! "Fetelor, luăm masa pe plajă. Aici plajele sînt un paradis, presărate cu sătuce pescăreşti, şi cîte altele. Iar oceanul, oceanul....". "Hai, gata, tata, facem cum vrei tu, că iar ne vorbeşti ca la Discovery", sare Catinca. "Iar viaţa acolo, în sătucele acelea, este atît de simplă, atît de frumoasă..." Nu-mi dau seama că fetele deja au luat drumul hotelului, lăsîndu-mă să vorbesc singur, poetic şi documentat, în mijlocul mulţimii pestriţe, despre Zanzibar! "Nu puteam pierde această ocazie", se amuză Alina. Multe hoteluri de cinci stele din Zanzibar au "deschidere" la plajă. Astfel, hotelul nostru nu putea face excepţie. Găsim chiar lîngă plajă o "terasă" atrăgătoare (nu poţi crede că eşti în Zanzibar, ce să-i faci, nu-mi iese din minte chestia cu nivelul scăzut de trai), cu "firma" dintr-o placă de surfing. Comandăm clasica bere şi calamari prăjiţi. Apoi, îmbie la siestă plaja, cu nisip atît de fin încît ar trece prin orice sită, oricît de mici ar fi ochiurile. Apa, uluitor de albastră (se "menţine" neadîncă zeci de metri de la mal). În timp ce fetele vor să ia tot soarele, o localnică mă ademeneşte să mă tatuez provizoriu. Accept, deoarece am observat nişte tatuaje superbe pe mîinile femeilor cînd bîntuiam prin oraş. "Tati, acelea erau femei căsătorite, ele au aşa." Bine că eşti tu deşteaptă, Catinco, ei bine, eu vreau să mă tatuez, chiar dacă nu sînt femeie. Sînt căsătorit, deci mă tatuez! Pe piept! Şi, deşi nu e nici locul, nici momentul, la polinezieni tatuajele au fost considerate mult timp un semn al frumuseţii...

Aleg un fluture şi femeia se apucă de treabă. "Tatuarea semnului papillon pentru cei care nu au stat la Alkatraz!!!", strig eu victorios, atrăgîndu-mi iar strîmbat din nas de la fete. Deodată, observ o scenă desprinsă parcă din Gaugain: un puşti oferă celor de pe plajă, din bărcuţa lui, peşte proaspăt acoperit cu frunze de palmier. Are vînzare bună: turiştii vor organiza, la asfinţit, focuri de tabără pe plajă şi vor frige peştele în beţe special făcute de localnici. Dar pînă la asfinţit mai e, iar fluturele meu n-are, deocamdată, decît o aripă şi pentru a zbura prin Zanzibar City are nevoie de două, nu?!?

Va urma


×
Subiecte în articol: plaja exotic