Dacă vreţi să vizitaţi Viena pe cont propriu sau să descoperiţi oraşul, cel mai bine este să folosiţi transportul public: metroul (Schema liniilor de metrou din Viena), tramvaiul, autobuzele şi trenul rapid.
Viena oferă o foarte bună reţea de tranport public la preţuri avantajoase. Vă recomandăm Vienna Card la preţul de 18,50 Euro, cu care puteţi călători timp de 72 de ore cu metroul, tramvaiul şi autobuzul şi, în plus, timp de patru zile, vă bucuraţi de reduceri la biletele de intrare la muzee şi la alte obiective turistice, la cumpărături, la teatru sau concert, în cafenele, restaurante şi în localurile Heurigen.
Vă mai stau la dispoziţie Abonamentul de 24 de ore la preţul de 5,70 Euro, Abonamentul de 48 de ore la preţul de 10,- Euro, Abonamentul de 72 de ore la preţul de 13,60 Euro, Tichete pentru o călătorie la preţul de 1,80 Euro.
Tichetele sau abonamentele le puteţi achiziţiona la casele de bilete liniilor de transport public, în magazinele de tip Tabak-Trafik, la automatele de bilete din staţiile de metrou, iar abonamentul pentru 72 de ore şi de la biroul Tourist-Information (1, Albertinaplatz, zilnic, orele 9-19). Tichetele valabile pentru o singură călătorie pot fi achiziţionate şi de la automatele de bilete aflate chiar în mijloacele de transport în comun (cu suprataxă, la preţul de 2,20 Euro, vă rugăm să aveţi pregătiţi bani potriviţi!). Copiii în vârstă de până la şase ani călătoresc gratuit în tot timpul anului, copiii în vârstă de până la 15 ani călătoresc gratuit duminica şi în sărbătorile legale, precum şi în vacanţe (este necesar un act de identitate cu poză!).
Cu ocazia celui mai recent test ÖAMTC, care compară serviciile de transport în comun din 13 de metropole europene, transporturile publice vieneze "Öffis" au fost clasate în primele trei locuri. Liniile de transport vieneze s-au remarcat prin accesibilitate, automatele de bilete cu afişaj în mai multe limbi, numeroasele locuri destinate pasagerilor în vârstă şi prin informaţiile detaliate referitoare la tarife.
Metrourile vieneze circulă zilnic de la ora 5 de dimineaţă aproximativ până la miezul nopţii. În weekenduri şi de sărbători, metroul circula şi noaptea. Majoritatea tramvaielor şi autobuzelor îşi încheie cursele deja mai devreme. Orarele exacte ale tuturor liniilor de transport vieneze, cu menţionarea primului şi ultimului mijloc de transport pentru fiecare staţie se găsesc de asemenea pe paginile web ale Liniilor de transport Vieneze Wiener Linien. În timpul nopţii autobuzele nocturne parcurg traseele celor mai importante linii vieneze. Puteţi folosi autobuzele nocturne cu orice bilet de la Liniile de Transport Vieneze, fără suprataxă.