Pigeon Forge, un orăşel din Tennesse, Statele Unite, a intrat în această lună (aprilie 2010) pe "harta Titanicului". Când se comemorau 98 de ani de la tragicul eveniment în timpul căruia s-a scufundat luxoasa navă de linie care făcea primul său drum din Europa spre America - 14/15 aprilie 1912 va rămâne mereu o dată "neagră" în istoria omenirii - în mica localitate americană a fost deschis un muzeu dedicat, numit "Titanic Revisited".
Existenţa scurtă a somptuoasei nave care s-a scufundat în timpul primei sale călătorii, din portul Southampton la New York, "întâlnirea" sa nefericită cu gheţarul, în mijlocul Atlanticului, destinul celor peste 2000 de pasageri şi membri ai personalului aflaţi la bord - acestea toate au făcut să curgă multă cerneală pentru cărţile care s-au scris şi zeci de mii de metri de peliculă au fost consumate pentru filmele artistice şi documentare care s-au realizat despre Titanic.
Muzeul Titanicului ar fi putut fi deschis oriunde în lume, acolo unde localnicii au avut, acum 98 de ani, de plâns o rudă, un vecin, un concetăţean. Dar s-a întâmplat aşa, ca în aprilie 2010, să fie inaugurat la Pigeon Forge, marele muzeu al Titanicului - pentru că nu se putea ca această întreprindere să nu fie la fel de grandioasă ca şi legendarul vapor.
Designul muzeului evocă structura navei, iar fiecare vizitator care "va urca la bordul" ineditei "corăbii" va primi un "permis de îmbarcare", asemănătoare cu cele originale, pe care le-au primit pasagerii de pe Titanic. Cele 20 de galerii ale muzeului expun sute de obiecte personale ale celor care au murit în naufragiul din aprilie 1912. Muzeul are şi o replică a celebrei "Grand Staircase" (scara interioară, care ne e familiară din ultimele producţii cinematografice având ca temă scufundarea Titanicului). Dar ceea ce este cu adevărat unic (faţă de alte muzee din lume dedicate integral sau parţial acestei teme) este faptul că vizitatorul poate atinge suprafaţa îngheţată a unui iceberg şi poate simţi "recea şi infama noapte înstelată", poate să îşi bage mâna în apa îngheţată, pentru a-şi imagina, cu ochii închişi, ce vor fi simţit cei care s-au aruncat în valuri, ori să încerce să prindă timona navei, la comanda Căpitanului.
Pentru copiii cu vârste până la 8 ani există un loc de joacă şi banc de lucru, totodată, "Playland TOT-Titanic", unde vor avea şansa să construiască macheta navei.
În muzeu, este reprodusă şi o parte din epava navei, aşa cum au găsit-o cei care au cercetat adâncurile mării, iar cei mai curajoşi pot coborî în apă pentru scurte şedinţe cu aparate speciale pentru fotografiatul subacvatic.
Managerii noului muzeu sunt convinşi că atracţiile specale ale acestuia vor aduce în Pigeon Forge, Tennesse, SUA, sute de mii de turişti numai până la sfârşitul acestui an.