x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii UNIC ÎN ROMÂNIA.  Valea Lotrului, Valea Haiducilor

UNIC ÎN ROMÂNIA.  Valea Lotrului, Valea Haiducilor

29 Mar 2016   •   16:10

Orașul Brezoi, situat în nordul județului Vâlcea, stă și azi mărturie a istoriei și frumuseților naturale a acestor locuri.

Străjuit de culmile Munților Lotrului, se află în cea mai mare depresiune intracarpatică, Țara Loviștei, care  este menționată pentru prima dată într-un document din colectia Hurmuzachi, în anul 1233.

Legenda spune că numele i se trage de la un faimos haiduc, pe nume Breazu.

Se mai spune că, pe vremuri, Valea Lotrului era “controlată” de haiduci faimosi: Breazu (numele lui fiind dat localității Brezoi), Mălai (numele lui fiind dat localității Mălaia), Ciungu (numele lui fiind dat satului Ciunget) și Voinea (numele lui fiind dat localității Voineasa).

La sfârșitul secolului al XIX-lea, în urma recensământului din anul 1899, populația Brezoiului ajunsese la 1.206 de locuitori.

De-a lungul vremii, istoria a facut ca în zonă să se așeze ardeleni, moldoveni, rromi, dar și unguri, italieni, austrieci, nemţi. Neamurile acestea duc tradițiile și obiceiurile prin istorie cu mândrie și convingere.

×