x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Veneția va introduce o taxă pentru turiștii care vor să viziteze orașul

Veneția va introduce o taxă pentru turiștii care vor să viziteze orașul

14 Mar 2019   •   19:26
Veneția va introduce o taxă pentru turiștii care vor să viziteze orașul

Nu există încă o dată fixată pentru introducerea taxei pentru turiştii care doresc să viziteze Veneţia, însă aceasta ar urma să intre în vigoare până în vară, a declarat joi primarul Luigi Brugnaro, relatează dpa.

Turiştii care ajung în Veneţia pentru o excursie de o zi, pasagerii navelor de croazieră şi alţii ar urma să plătească o taxă de 3 euro (3,4 dolari) pentru a vizita oraşul în acest an. Valoarea taxei ar putea fi majorată până la 10 euro în perioadele în care în oraşul italian sunt foarte mulţi turişti, începând din 2020.

"Nu avem încă o dată exactă, dar credem că (taxa) va fi introdusă până în vară", a spus Brugnaro în cadrul unei conferinţe de presă cu jurnalişti străini la Roma.

Primăria oraşului Veneţia lucrează în continuare la modul de aplicare a taxei şi la condiţiile de scutire de la plata acesteia, a spus Brugnaro. Copiii cu vârste sub 6 ani şi rudele locuitorilor din Veneţia, de exemplu, vor fi exceptaţi de la plata taxei.

De asemenea, turiştilor ar trebui să li se ofere opţiunea de a plăti taxa de intrare când rezervă un bilet de avion, tren sau pe o navă de croazieră spre Veneţia, a mai spus Brugnaro. 

Primarul a afirmat că este vorba despre un experiment inedit şi s-a declarat dispus să facă schimbările necesare pe parcurs.

"Nici o problemă: Dacă ne-am înşelat, vom face schimbări", a spus el.

În 2016, grupul pentru conservarea patrimoniului Italia Nostra a estimat că un număr de 30 de milioane de persoane vizitează oraşul în fiecare an, cu un aflux zilnic mediu de peste 82.000 de persoane.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: venetia turişti taxa