x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Voucherele de vacanță și ofertele speciale impulsionează vânzările pentru litoralul românesc

Voucherele de vacanță și ofertele speciale impulsionează vânzările pentru litoralul românesc

31 Mar 2022   •   20:30
Voucherele de vacanță și ofertele speciale impulsionează vânzările pentru litoralul românesc
Sursa foto: pixabay.com

Cresc rezervările pentru riviera Mării Negre o dată cu eliminarea restricțiilor și cu promisiunea reintroducerii voucherelor de vacanță. Cele mai solicitate stațiuni de pe litoral sunt Mamaia, Eforie Nord, Jupiter, Neptun-Olimp și Venus.

Turiștii sunt foarte interesați de rezervările tip „Înscrieri timpurii” pentru litoralul românesc al Mării Negre, anunță IRI Travel.

Angajații din sectorul bugetar așteaptă virarea sumelor aferente voucherelor de vacanță pe carduri, așa cum guvernul a promis încă de la finele anului precedent, prin Ordonanță de Urgență.

Un prim prag al campaniei de „Înscrieri timpurii”, care presupune reduceri de până la 35%, se încheie pe 31 martie. Însă multe hoteluri, în parteneriat cu agențiile de turism, au decis prelungirea unor astfel de oferte până pe 15 aprilie sau chiar 30 aprilie, pentru a permite turiștilor care încă nu au primit sumele echivalente voucherelor de vacanță să beneficieze în continuare de astfel de reduceri. Reducerile practicate până la finele lunii aprilie sunt cuprinse între 10% și chiar 42%.

„Litoralul românesc reprezintă destinația numărul unu a românilor. Mai mult ca oricând, turiștii doresc să călătorească și să se bucure de viață, de timpul lor liber. Iar riviera noastră oferă prețuri pentru toate buzunarele, de la foarte ieftin până la premium. O veste bună este că ofertele speciale continuă, pentru anumite hoteluri, și pe parcursul lunii aprilie”, subliniază Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel.

Topul cererii pentru stațiunile de pe litoral este condus de Mamaia, urmată de Eforie Nord, Jupiter, Neptun-Olimp și Venus.

Tarifele deja negociate pentru litoralul românesc, sezonul estival 2022, rămân neschimbate, dar cele mai avantajoase oferte sunt cele tip înscrieri timpurii (early booking), în special cele promovate până la data de 31 martie dar și în luna aprilie.

De exemplu, pentru un hotel de 3 stele din Mamaia, cu mic dejun inclus, pentru perioada 10-15 iunie, camera dublă, reducerea este de 15% pentru turiștii care achită până pe 30 aprilie, tariful fiind de 967,12 de lei în loc de 1.087 de lei, iar un hotel de 4 stele oferă chiar o reducere de 42% tot până la 30 aprilie, turiștii urmând să achite 1.594,65 de lei în loc de 2.750 de lei. De asemenea, un hotel de 5 stele oferă o reducere de 37%, camera dublă cu mic dejun inclus, de la 5.151,78 lei la 3.252,3 lei.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: voucherele de vacanţă