Mai este cunoscut sub numele de "Daniil Schimonahul" sau "Daniil cel Nou", nemaiputându-se astfel confunda cu prorocul din Vechiul Testament.
S-a nascut la inceputul secolului al XV-lea, intr-un sat de lângă Rădăuți. A îmbrăcat straiele monahale la Schitul Sfantul Lavrentie, la 6 km de Putna. Numele său de botez a fost Dumitru, iar prin calugarie s-a numit David. Dupa ce a primt marea schimă, a luat numele Daniil. S-a retras pe o stâncă de pe malul pârâului Viteul, unde a dăltuit un paraclis, la care se mai vede si azi pridvorul, naosul si altarul, iar dedesubt o incapere, sapata tot in piatra, care i-a slujit drept chilie.
Cuviosul Daniil i-ar fi prezis Sfantului Stefan cel Mare ca va urca pe tronul Moldovei. Dupa spusele cronicarului Ion Neculce, cuviosul Daniil este cel care l-a indemnat pe Stefan Voda sa continue lupta impotriva turcilor si tot de la el a venit si indemnul de a zidi Manastirea Putna.
In cuvantul inchinat Sfantului Daniil Sihastrul, IPS Arhiepiscop Pimen a subliniat ca in viata crestina avem nevoie de povatuitor si pentru a intelege ceea ce invatam.
"Cel mai bun povatuitor este duhovnicul care povatuieste mai ales in scaunul de spovedanie. In viata cunoastem multe, insa avem si nedumeriri. Trebuie sa ne intrebam daca ceea ce facem se potriveste cu poruncile lui Dumnezeu. Fiecare dintre noi avem nevoie de un om in fata caruia sa ne descarcam sufleteste. Aceasta nevoie sufleteasca a simtit-o si Sfantul Voievod Stefan cel Mare, pentru ca a fost un om credincios si intelept. Conducand Moldova, a avut probleme grele de rezolvat. Sfantul Daniil Sihastrul l-a indemnat pe Slavitul Stefan sa continue razboaiele pentru ca prin intermediul acestora se apara tara si credinta ortodoxa in fata dusmanilor. Acest sihastru a avut intelepciune cu prisosinta si s-a facut de folos oamenilor de rand si oamenilor mari. In istoria poporului nostru, conducatorii au simtit nevoia sa aiba un povatuitor in persoana unui cleric, a unui batran si mai ales a unui calugar. Ei au cautat sfat la cei care se rugau mai mult, pentru ca cel care se roaga are mai multa intelepciune si dreapta socoteala. Intelepciunea vine de la Dumnezeu, ea lucrand pe masura curatiei inimii sufletului nostru".
Nu se cunoaste data trecerii sale la cele vesnice. A fost inmormantat in partea sudica a pronaosului bisericii Manastirii Voronet. Pe piatra de mormant asezata de Sfantul Voievod Stefan, sta scris: Acesta este mormantul parintelui nostru David, schimnicul Daniil.
In anul 1547, din porunca mitropolitului Moldovei Grigorie Rosca, ucenic al sau, chipul i-a fost zugravit, cu aureola de sfant, deasupra usii de la intrare, pe latura de miazazi a bisericii. Pe pergamentul pe care Cuviosul Daniil il tine in mana sta scris: "Veniti, fiilor, ascultati-ma pe mine si va voi invata frica Domnului" (Psalmul 33, 11).
Un deget, ferecat in argint si impodobit cu unsprezece margaritare si un granat, se pastreaza si astazi la manastirea Putna. El poarta inscriptia: "Aceste relicve le-am ferecat eu Ghedeon, igumen ot Voronet, cu toata cheltuiala mea in anul 7257 (1749), in 4 decemvrie". Parintele profesor Petru Rezus marturiseste ca acest deget, ferecat in argint, arata ca sfintele moaste ale lui Daniil Sihastrul au fost, pe la mijlocul veacului al XVIII-lea, expuse in manastire. Despre acest deget, care este pastrat la manastirea Putna, traditiile spun ca este degetul aratator de la mana dreapta a Sfantului Daniil, cu care el a aratat voievodului valea Putnei, unde l-a indemnat sa ridice manastirea.
Hotararea sinodala de "canonizare" s-a luat la 20 iulie 1992, randuindu-se ca el sa fie praznuit in fiecare an, pe 18 decembrie, potrivit antena3CNN.
Troparul Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul
Glasul al 8-lea:
Întru tine, Părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; căci luând Crucea, ai urmat lui Hristos; și luptând, ai învățat să nu se uite la trup, că este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii se bucură, Preacuvioase Părinte Daniile, duhul tău.
Condacul Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul
Glasul al 3-lea:
Viață îngerească ai petrecut pe pământ, chip și pildă făcându-te ucenicilor tăi. Prin rugăciuni, posturi îndelungate și privegheri, te-ai învrednicit a sălășlui în pământul celor blânzi, Sfinte Daniil de Dumnezeu cinstitorule, podoaba sihaștrilor și lauda călugărilor.
În această zi mai sunt pomeniți:
- Sfantului Mucenic Sebastian si Zoe, sotia lui, si a celor impreuna cu ei: Tranchilin, Nicostrat, Claudie, Castor, Tiburtie, Castul, Marcelin si Marcu;
- Sfantului Mucenic Eviot;
- Cuviosului Flor, episcopul Aminsului;
- Sfintilor Mucenici Foca si Ermil;
- Sfintilor Mucenici Zaheu, diaconul, si Alfie, citetul;
- Sfintei Sofia;
- Cuviosului Mihail Sincelul, marturisitorul;
- Sfantului Modest, arhiepiscopul Ierusalimului.