x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calendar ortodox. 31 august 2023. Legenda Brâului făcător de minuni țesut de Fecioara Maria. Rugăciune

Calendar ortodox. 31 august 2023. Legenda Brâului făcător de minuni țesut de Fecioara Maria. Rugăciune

de Redacția Jurnalul    |    31 Aug 2023   •   12:30
Calendar ortodox. 31 august 2023. Legenda Brâului făcător de minuni țesut de Fecioara Maria. Rugăciune
Sursa foto: doxologia.ro

Brâul Maicii Domnului a fost țesut din fire de cămilă chiar de Fecioara Maria.

Brâul făcător de minuni, purtat de către Maica Domnului | A fost țesut din fire de cămilă, de însăși Fecioara Maria

Punerea în raclă a Brâului Maicii Domnului este prăznuită de creştinii ortodocşi pe 31 august.

Legenda spune că Apostolul Toma nu a fost prezent la înmormântarea Maicii Domnului dar a primit Sfântul Brâu ca dovadă a învierii şi înălţării ei cu trupul la cer.

Acesta a fost ţesut chiar mama Mântuitorului Isus Hristos din păr de cămilă. Până în secolul al IV-lea, Brâul a fost pastrat la Ierusalim.

Însă, potrivit Sinaxarului zilei de 31 august, Brâu a fost mutat din Ierusalim în cetatea Constantinopolului, în timpul anilor de domnie ai împăratului Arcadie, fiul lui Teodosie cel Mare.

Motivul a fost că împăratul voia să protejeze capitala Imperiului Roman de Răsărit și l-a aşezat într-un sipet pe care l-a numit „racla sfântă”., scrie doxologia.ro

Racla a mai fost deschisă dîn vremea împăratului bizantin Leon cel Înţelept, cu scopul de a o vindeca pe împărăteasa Zoe, care era chinuită de un duh necurat. În semn de recunoştinţă, împărăteasa Zoe a brodat Brâul cu fir de aur.

În a doua jumătate a sec. al XII-lea, Brâul a fost împărțit în fragmente, care au fost dăruite mai multor biserici. În anul 1522, în timpul unei mari epidemii de ciumă, Mănăstirea Kato Xenia a primit două părți ale brâului.

Rugăciune făcătoare de minuni 

"O, Preacurată Maică a Domnului, a puterilor de sus, împărăteasa cerului și a pământului, atotputernică apărătoare și tărie a noastră, primește această cântare de laudă și de mulțumire de la noi, nevrednicii robii tăi. Înalță rugăciunile noastre la tronul lui Dumnezeu și Fiul tău, ca să fie milostiv nedreptăților noastre. Să adauge harul Său tuturor celor ce cinstesc preacinstit numele tău și cu credință și cu dragoste se închină făcătoarei de minuni icoanei tale. Că nu suntem vrednici să fim miluiți de Dânsul și pentru aceasta năzuim la tine, că ești acoperitoarea noastră și grabnică ajutătoare.

Auzi-ne pe noi, cei ce ne rugăm ție; ocrotește-ne pe noi cu atotputernicul tău Acoperământ și cere de la Dumnezeu Fiul tău să dea păstoriților noștri sfințenie, ca să privegheze și să ocârmuiască sufletele noastre; ocârmuitorilor de orașe, înțelepciune și putere; judecătorilor, dreptate și necăutare la față; învățătorilor, minte și smerită înțelepciune; asupriților, răbdare; asupritorilor, frică de Dumnezeu; celor mâhniți, răbdare și bucurie duhovnicească; neînfrânaților, înfrânare; și nouă, tuturor, duhul înțelepciunii și al cucerniciei, duhul milostivirii și al blândeții, duhul curăției și al dreptății. Așa, Doamnă preasfântă, milostivește-te asupra noastră și asupra neputinciosului tău popor.

Pe cei rătăciți povățuiește-i pe calea cea bună, pe cei bătrâni îi sprijinește, pe prunci îi păzește și pe noi, pe toți, ne apără și ne ocrotește cu milostivirea ta. Pe toți, scoate-ne din adâncul păcatului și ne luminează ochii inimii noastre spre căutarea mântuirii. Milostivă fii nouă aici, în această viață, iar la înfricoșătoarea judecată să te rogi pentru noi către Fiul tău și Dumnezeul nostru. Că tu, Doamnă, ești slava celor cerești și nădejdea pământenilor. Tu ești, după Dumnezeu, nădejdea și apărătoarea noastră, a tuturor celor ce ne rugăm ție cu credință. Deci ne rugăm ție, Atotputernică ajutătoarea noastră, și ție ne predăm pe noi înșine, unul pe altul și toată viața noastră, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Împărăteasa mea cea preabună și nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, primitoarea săracilor și ajutătoarea străinilor, bucuria celor mâhniți și acoperitoarea celor necăjiți, vezi-mi nevoia, vezi-mi necazul, ajută-mi ca unui neputincios, hrănește-mă ca pe un străin; necazul meu îl știi, deci dezleagă-l precum voiești, că n-am alt ajutor afară de tine, nici altă mângâiere bună, ci numai pe tine, Maica lui Dumnezeu, ca să mă păzești și să mă acoperi, în vecii vecilor. Amin.

Preacurată Doamnă Stăpână, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, care poți face tot binele, primește aceste cinstite daruri, care se cuvin numai ție, de la noi nevrednicii robii tăi, Ceea ce ești aleasă din toate neamurile și te-ai arătat mai înaltă decât toate făpturile cerești și pământești. Căci pentru tine a fost cu noi Domnul puterilor și prin tine am cunoscut pe Fiul lui Dumnezeu și ne-am învrednicit de Sfântul Trup și de Preacuratul Lui Sânge. Pentru aceasta fericită ești în neamurile neamurilor, ceea ce ești de Dumnezeu fericită, mai luminată decât heruvimii și mai cinstită decât serafimii.

Și acum, Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare Fecioară, întru tot lăudată, nu înceta a te ruga pentru noi, nevrednicii robii tăi, ca să ne izbăvim de sfatul celui înșelător și de toată primejdia, și să fim păziți nevătămați de toată lovirea cea înveninată a diavolului; ci până în sfârșit cu rugăciunile tale păzește-ne pe noi neosândiți. Ca prin paza și cu ajutorul tău fiind mântuiți, slavă, laudă, mulțumită și închinăciune, pentru toate să înălțăm, Unuia în Treime Dumnezeu, Ziditorul tuturor, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin."

×