x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calendar ortodox. 8 aprilie 2023. Sâmbăta Floriilor. Tradiții și obiceiuri

Calendar ortodox. 8 aprilie 2023. Sâmbăta Floriilor. Tradiții și obiceiuri

de Redacția Jurnalul    |    07 Apr 2023   •   16:30
Calendar ortodox. 8 aprilie 2023. Sâmbăta Floriilor. Tradiții și obiceiuri
Sursa foto: antena3CNN

Sâmbătă, 8 aprilie 2023, este ultima sâmbătă din Postul Paștelui în care se face Pomenirea morților.

Sărbătoarea se numește Moșii de Florii, dar și Sâmbăta lui Lazăr, stabilită în fiecare an în funcție de data Paștelui. 

Legenda spune că Isus a ajuns în Betania, înaintea intrării sale în Ierusalim, fiind rugat de surorile lui Lazăr, Marta și Maria. Acesta era bolnav iar surorile sale l-au chemat pe Isus să-l vindece. Între timp, bărbatul a murit iar Isus a ajuns abia la 4 zile după deces. Cu toate acestea, Isus l-a înviat pe Lazăr, fiind considerată una dintre minunile sale. 

Asrfel că liturghia din această zi îl slăvește pe Mântuitorul Isus Hristos - Învierea și Viața, care l-a readus din morți pe Lazăr. 

Biserica ordotoxă îi mai cinstește și pe Sf. Apostoli Irodion, Agav, Ruf, Flegon, Asincrit şi Hermas, și pe Sfântul Ierarh Celestin, episcopul Romei.

Tradiții și obiceiuri

În Sâmbăta Floriilor este dezlegare la ulei și vin.

Femeile fac plăcinte pentru a le da de pomană. Nu sew toarce și nu se spală rufe. 

Se merge cu Vaiul, care a fost un imn religios. TPe vremuri, fetele împodobite cu salcie cântau din poartă în poartă și primeau ouă.

Se interpretează Cântecele de Paște care povestesc despre moartea și învierea lui Lazăr.

Copii colindă cu crenguțe de salcie, sfințite în biserică de preot, și fac urări de bine și sănătate.

La miezul nopţii dinspre Florii, fetele fierbeau apă cu busuioc şi cu fire de la ciucurii unei năframe furate de la înmormântarea unei fete mari.

Apoi, în Duminica de Florii, ele se spălau cu apa pe cap, aruncând-o apoi la rădăcina unui pom fructifer, sperând să le crească părul frumos şi bogat.

×