Dacă vrei să ai o locuinţă atrăgătoare, în care să te simţi bine, echilibrată din punct de vedere estetic, evită să faci câteva greşeli flagrante. Cu un pic de atenţie, vei reuşi să-ţi transformi casa în „acasă”, locul în care abia aştepţi să revii de la serviciu şi să-ţi încarci bateriile.
1. În general, e bine să alegi stilul casei potrivit zonei în care locuieşti. Adică, nu îţi amenaja locuinţa de la munte într-un stil ce se potriveşte mai degrabă la mare: în nuanţe alb, bleu sau turcoaz. Alege elemente decorative potrivite: lemn, piatră naturală, fier forjat, tonuri de maro. Poţi folosi culori puternice, contrastante, la tocurile geamurilor sau uşă: roșu intens, verde intens sau verde „vânătoresc”. Pentru o casă la ţară, foloseşte o culoare care să aibă legătură
cu tradiţiile locului: albastrul siniliu pentru pereți și tonuri neutre pentru lemn, poate cărămiziu. Pentru o casă la mare, nu opta pentru culori tari, ci tonuri deschise. Poţi alege albul şi albastrul deschis, specific Greciei sau bej, cărămiziu. O casă la oraş trebuie să se armonizeze cu cele din jur, ținând cont de ambianța generală, de stilul clădirii. Preferă tonuri neutre, discrete, elegante.
2. Alege accesoriile potrivite pentru stilul tău de viaţă. De exemplu, dacă-ţi scoţi câinele în fiecare zi afară, nu pune covoare albe prin casă. La fel şi dacă ai copii mici, cărora le place să mânjaescă tot ce le iese în cale cu mâncare.
3. Nu îţi cumpăra pe rând piesele de mobilier: azi o canapea de piele, mâine nişte fotolii din material textil. Mobila descompletată, cu piese care nu au legătură unele cu altele în ceea ce priveşte materialele din care sunt confecţionate, culorile şi stilurile, strică decorul casei. Dacă nu ţi le poţi lua pe toate odată, din aceeaşi gamă, măcar ia-le asemănătoare, în aceleaşi
nuanţe.
4. Nu opta pentru o singură culoare într-o cameră. Nu faci decât să creezi o atmosferă apăsătoare, care nu-ţi dă linişte, care-ţi face rău fără să- ţi dai seama de ce . Foloseşte cu măsură culoarea care - ţi place , alternează nuanţele, adaugă accesorii în alte tonuri asemănătoare. Vezi să nu cazi în extrema cealaltă: să faci camera în prea multe culori, toate tari.
5. Nu monta galeriile draperiilor prea jos, imediat deasupra ferestrelor. Dă iluzia că tavanul e prea jos şi impresia că ferestrele sunt mai mici. Montează-le cât mai sus, ca să pară camera mai înaltă şi mai spaţioasă.
6. Ai grijă cum îţi iluminezi casa. Câteva lampadare, aplice sau spoturi montate în bibliotecă trebuie să completeze banala lustră așezată în mijlocul tavanului.
7. Înălţimea ideală pentru montarea unui tablou este de aproximativ 170 cm de la pardoseală, cam la nivelul privirii. Montate mai sus sau mai jos strică şi armonia decorului, plus că sunt mai greu de privit.
8. Ca să nu ai impresia că trăieşti într-un depozit de mobilă, nu aduna multe piese în aceeaşi cameră. Limitează-te la piesele esenţiale, utile, cu design simplu.
9. Nu folosi prea multe perniţe decorative, deşi acestea sunt drăguuţe şi de efect. Ştii când ai depăşit limita atunci când vrei să te aşezi pe canapea şi n-ai loc de ele, trebuind să le dai la o
parte.
10. Nu folosi flori de plastic, chiar dacă ştii că există posibiliatea să uiţi să le uzi şi să le îngrijeşti pe cele naturale. Cele artificiale adună praful şi nu aduc nimic pozitiv în decorul casei. Dacă nu ai timp de unele naturale, mai bine foloseşti un coş cu fructe.