x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa 7 moduri simple prin care scapi de urechelnițe și le ții departe de casa ta

7 moduri simple prin care scapi de urechelnițe și le ții departe de casa ta

de Anastasia Paul    |    01 Iul 2023   •   07:40
7 moduri simple prin care scapi de urechelnițe și le ții departe de casa ta
Sursa foto: toateanimalele.ro

Dacă ai observat aceste insecte înfiorătoare ăn jurul casei tale, probabil vrei să știi cum să scapi de ele cât mai repede.

Numele provine de la cei doi clești lungi care ies în afară la capătul corpului. Deși nu sunt dăunătoare pentru oameni, acestea hrănindu-se cu frunze, vegetație putrezită și lemn în  descmpunere, provoacă daune case și curții tale. 

Și cel mai rău lucru este că urechelnițele vor găsi o cale de a intra în casa ta, căutând hrană și adăpost pentru a-și depune ouăle. De aceea, este vital să înveți cum să scapi de ele cât mai repede pentru a evita o posibilă infestare, potrivit tomsguide.com.

Mai mult, din moment ce cleștii lor vor tăia aproape orice este organic, de la plante și flori la fructe căzute din copaci, acestea pot deveni coșmarul grădinarului.

Din fericire, există câteva lucruri simple pe care le poți face pentru a scăpa de ele și a le împiedica să se întoarcă. Iată 7 moduri rapide de a scăpa de urechi și de a le ține la distanță:

1. Aspiră toate zonele

Dacă observi urechelnițe în casă, cel mai bine este să cureți mai des zonele respective.  Aspiră astfel micile insecte dar și posibilele ouă care se află acolo, astfel vei stopa creșterea numărului lor. 

Ține cont că ele se ascund acolo unde te aștepți mai puțin. Apoi aruncă sacul de gunoi ori spală aspiratorul cu apă și săpun pentru a te asigura că nu rămân în el. 

2. Soluție cu apă și săpun

O modalitate eficientă pentru a scăpa de urechelnițe este să faci o soluție cu apă și săpun și să o pui într-un pulverizator. Pur și simplu adaugă câteva picături de lichid de vase în apă caldă. Agită soluția până devine săpunoasă, înainte de a pulveriza orice zonă/colț din jurul casei și al curții în care le-ai văzut. Această soluție le va opri să se întoarcă în zonă.

Deoarece le place vegerația, o poți pulveriza și pe frunzele plantelor sau tufelor. 

3. Alcool și apă 

O altă soluție de casă este amestecarea unei părți de alcool cu o parte de apă într-un pulverizator. Odată amestecat, pulverizează direct pe ele de fiecare dată când le vezi.

Alcoolul este suficient de puternic pentru a pătrunde în carapacea urechelniței instant. Însă ține departe soluția de copiii mici și de animalele de companie.

4. Acid boric în crăpături

De obicei, urechelnițele îți fac drum în case prin crăpături și se ascund în locurile unde nivelurile de umiditate sunt ridicate, respectiv în baie, bucătărie, pervazuri, golurile de la plinte. 

Stropește aceste zone cu acid boric. Acesta este un insecticid care le va ucide. Însă folosește mănuși de protecție, urmează instrucțiunile și nu îl utiliza în preajma copiilor sau a animalelor de companie.

În plus, verifică în jurul perimetrului casei tale orice punct de intrare prin care ar putea trece și blochează-l prin etanșarea găurilor sau crăpăturilor mici din fundație, ușă cu bandă izolatoare din spumă, bandă de etanșare a ușii.

5. Îndepărtează excesul de umiditate

Urechelnițele se  dezvoltă în condiții umede, așa că verifică eventualele scurgeri de la conducte. Repară orice robinete care picură și ai grijă la orice deformare sau umflături din perete deoarece acestea indică posibile daune provocate de apă. De asemenea, poți folosi un dezumidificator în casă. 

6. Capcană cu sos de soia

Deoarece urechelnițele sunt niște insecte care caută neîncetat mâncare, ademenește-le într-o capcană cu sos de soia. Ia un recipient mic de plastic și amestecă în părți egale ulei vegetal și sos de soia. Apoi fă găuri în capac înainte de a acoperi recipientul de plastic.

Ideea este că acești dăunători vor fi atrași de mirosul condimentului sărat și se vor târî în recipient. Odată ce intră vor ajunge prin a fi prinși în ulei și se vor îneca instantaneu. Apoi aruncă soluția într-un sac de gunoi.

7. Mirosuri puternice

Similar cu majoritatea dăunătorilor, cum ar fi șobolanii, viespile, țânțarii, urechelnițelor nu le plac mirosurile puternice. Există uleiuri esențiale specifice sau plante aromatice care pot fi ademenitoare pentru noi dar ofensatoare pentru urechi. Mirosurile includ mentă, eucalipt, lavandă, scorțișoară, usturoi și busuioc, care pot fi găsite în principal în bucătăriile noastre. Diluează câteva picături de ulei esențial în apă într-o sticlă cu pulverizator. Apoi pulverizează în jurul zonelor din casă sau din curte unde le-ai zărit.

Ce trebuie să știi

În pofida numelui și a aspectului puțin înfricoșător, urechelnițele ciupesc doar dacă se simt amenințate. 


 

×
Subiecte în articol: urechelnite casa