x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa 8 plante care NU pot fi cultivate lângă tufele de lavandă

8 plante care NU pot fi cultivate lângă tufele de lavandă

de Anastasia Paul    |    11 Mai 2023   •   20:45
8 plante care NU pot fi cultivate lângă tufele de lavandă
Sursa foto: Hepta

Mai multe plante nu pot fi cultivate lângă tufele de lavandă deoarece au nevoi diferite de apă și soare.

Lavanda este referată de majoritatea oamenilor. Pe lângă efectele sale benefice pentru sănătate, ține departe insectele din casă, precum moliile dar și rozătoarele din grădină. În plus, florile de culoare mov deschis ne încântă cu mirosul lor. Cu toate acestea, ele nu pot fi cultivate lângă unele plante deoarece au preferințe diferite, potrivit express.uk.

1. Menta

Menta este și ea larg răspândită datorită proprietăților sale curative și a mirosului său care nu este pe placul insectelor. Dar nevoile sale sunt incompatibile cu ale lavandei. Preferă un mediu umed cu sol bogat și se simte bine la umbră, în timp ce levănțica necesită condiții uscate și bine drenate.

Preferința mentei pentru umiditate poate determina udarea în exces a lavandei, ceea ce va provoca puterzirea rădăcinilor. Astfel că, dacă cele două sunt plantate împreună, una dintre ele va muri. 

2. Feriga

Feriga este o plantă căreia îi place umbra și umiditatea, nevoile sale fiind la polul opus celor ale lavandei. Feriga crește în pădure, unde mediul este adesea umed și răcoros.

Astfel că plantarea ferigii lângă lavandă poate crea un mediu prea umed pentru aceasta din urmă, care preferă condiții uscate și expunerea la soare.

3. Crin de toamnă

Crinul de toamnă este o plantă cu un frunziș superb. Unele frunze sunt verzi, altele pestrițe cu dungi albe, iar altele verzui-albastru. Acesta prosperă într-un sol bogat, bine drenat, la umbră și răcoare. La fel ca feriga, crinul de toamnă are preferințe diferite de ale lavandei, care vrea mult soare și sol mai puțin fertil. 

4. Trandafiri

Deși levănțica și trandafirii formează o pereche extrem de atrăgătoare din punct de vedere vizual, din păcate, au nevoi conflictuale.

Trandafirii preferă solul ușor acid și udarea mai frecventă, în timp ce levănțica vrea un sol ușor alcalin și udare mai puțină.

Cerințele diferite de umezeală și pH pot stresa lavanda atunci când este plantată alături de trandafiri.

5. Hortensii

Aceste plante cu flori vibrante vor multă apă și sol acid. Nevoia lor de udare regulată și pH-ul mai scăzut al solului este în opoziție directă cu cerințele lavandei, ceea ce poate determina moartea celei din urmă. 

6. Impatiens
Impatiens sunt flori superbe care vor arăta uimitor împreună cu frunzișul gri-verzui al lavandei și vârfurile florilor drepte. Adesea alese pentru florile lor strălucitoare, aceste plante se dezvoltă în zone umbroase cu sol bogat, bine drenat și udare regulată.

La fel ca în cazul majorității plantelor menționate anterior, nevoile impatiens se află la polul opus lavandei. 

7. Rubarbă
Rubarba se dezvoltă în condiții răcoroase, umede și în sol bogat în nutrienți. Aceste condiții contrastează cu preferința lavandei pentru solul uscat, bine drenat și soare, ceea ce poate cauza probleme lavandei.

8. Azalee
Azaleele, ca și hortensiile, preferă solul acid și un program de udare consistent. Nivelurile ridicate de aciditate și umiditate ale azaleelor nu sunt potrivite pentru lavandă, ceea ce duce la putrezarea rădăcinilor sau la alte probleme de sănătate.

×
Subiecte în articol: lavanda tufe