x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Abordare modernă a sticlei de Murano

Abordare modernă a sticlei de Murano

de Georgiana Teodorescu    |    25 Mar 2011   •   13:12
Abordare modernă a sticlei de Murano

Dincolo de stilul în care alegem să amenajăm o încăpere, lumina reprezintă un detaliu semnificativ care poate face diferenţa şi poate aduce un plus de valoare decorului dacă corpul de iluminat are un design care să se integreze, dacă locul în care este amplasat crează centru de interes sau contribuie la obţinerea unei atmosfere aparte.

Există astăzi o varietate de lămpi confecţionate din cele mai diverse materiale, de la hârtie sau pânză, până la cristale şi pietre preţioase. Însă sticla de Murano a fascinat întotdeauna, ca material fragil şi capricios, dar capabil să ia forme inedite, de o expresivitate fascinantă.

Murano Lab este o companie cu o experienţă de 30 de ani în prelucrarea sticlei din faimoasa insulă şi care, după cum o exprimă şi numele, reprezintă un adevărat laborator de artă ce se bazează pe calitate, creativitate, cultură şi design exclusiv rezultat din colaborarea cu experţi din domeniu, cum ar fi Aristide Najean. Artistul francez este un veritabil magician al sticlei, care rupe graniţele tradiţiei veneţiene şi realizează elemente de iluminat capabile de a răspunde tuturor cerinţelor şi de a se integra în cele mai diverse medii: case, magazine, hoteluri. El elaborează forme noi, forme care întrepătrund mineralul cu vegetalul, din care rezultă volume figurative surpinzătoare: capete de unicorni, pisici, păsări, căluţi de mare, dragoni.

Piesele sunt complexe şi dificil de realizat, în întregime lucrate manual. Ornamentele stau sub semnul dualităţii: între apă şi pământ, între lagună şi ţărm şi sunt inspirate din tablourile lui Bacon si Garouste. Aceste compoziţii neobişnuite sunt puse în valoare de culori variate care dau impresia pătrunderii într-o lume de carnaval. Formele şi culorile lămpilor sunt combinate în aşa fel încât să creeze o imagine de clasic şi modern în acelaşi timp, pretabile oricărei direcţii stilistice de amenajare.

Fie că sticla este solidă sau suflată, tăiată sau gravată, lumina este captată şi îmblânzită cu abilitate în aceste creaţii unice, extravagante, reinterpretate printr-o cercetare continuă.

 

×
Subiecte în articol: sticla de murano corp de iluminat