Sărbătoarea Rusaliilor, cunoscută creştinilor şi sub denumirea de Pogorârea Sfântului Duh sau Cincizecimea este un praznic extrem de important şi marchează coborârea Duhului Sfânt asupra ucenicilor Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Sărbătorite în fiecare an la 50 de zile de la sărbătoarea Sfintelor Paşti, Rusaliile creştine au o strânsă legătură cu Legământul, reprezentând o sărbătoare a încheierii lăuntrice a Noului Legamânt, al harului şi al iubirii, odată cu coborârea Sfântului Duh. Mai mult decât atât, Rusaliile sunt şi consacrarea solemnă a Bisericii pe care Mântuitorul a întemeiat-o.
În ziua de Rusalii, creştinii obişnuiesc să vină la biserică şi să aducă frunze de nuc sau de tei, simboluri ale limbilor de foc, ca semne ale coborârii Sfântului Duh. Acestea sunt binecuvântate şi împărţite credincioşilor.
Deşi puţini ştiu, tot în această zi sunt sărbătorite cele ce poartă numele de Ruxandra sau Roxana, dar și Rusalin, Ruslana sau Rozalia. Aşadar, dacă aveţi cunoştinţe ce poartă aceste nume şi doriţi să le transmiteţi un mesaj de ziua onomastică, vă venim în întâmpinare cu câteva mesaje pentru sărbătoriţi.
Mesaje onomastice de Rusalii:
Toate florile din lume pentru tine Roxana! Să ai o zi superbă şi să te bucuri de ziua numelui tău la fel cum aceste flori se bucură de lumina soarelui. La mulţi ani!
Cu ocazia sărbătorii zilei tale de nume, îţi doresc multă sănătate, fericire şi să ai parte numai de zile senine şi însorite!
......................................