x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Afla ce e nou

Afla ce e nou

de Otilia Vintilă-Bolchiş    |    17 Aug 2006   •   00:00
Afla ce e nou

SISTEMUL KM 85 PENTRU INGRIJIREA GRADINII

Compania STIHL a lansat pe piata locala sistemul combinat Stihl KM 85, care permite atasarea la aceeasi unitate de motor a mai multor tipuri de unelte interschimbabile pentru ingrijirea complexa a gradinilor si a terenurilor.

Motorul KM 85 are o putere medie, capacitate cilindrica de 25,4 cm cubi si o greutate de numai 4 kilograme (nealimentat). Acestuia i se pot atasa oricare dintre cele doua tipuri de maner disponibil: circular (ideal pentru majoritatea lucrarilor) sau pentru doua maini (destinat facilitarii actiunilor mai ample si mai dificile de cosire). La aceasta unitate de motor se pot atasa nu mai putin de 10 tipuri de unelte, in functie de activitatea pe care o planificati.

Puteti alege, de pilda, unealta cu cap taietor dotat cu fir sau cu disc FS-KM (in functie de tipul de vegetatie pe care o aveti de cosit) sau foarfecele de tuns maracinisul FH-KM. Exista si unelte destinate prelucrarii solului, cum este freza BF-KM, sau unelte pentru ingrijirea gradinii, precum valtul maturator KW-KM pentru curatarea aleilor si indepartarea frunzelor uscate sau pietrisului.

Pentru gardul viu de diferite inaltimi, se poate adauga un foarfece special HL-KM cu reglare in trepte, iar pentru toaletarea copacilor exista emondorul de inaltime HT-KM.

LANTUL DE MAGAZINE SPAR SE DESCHIDE IN ROMANIA

SPAR, cel mai recent retailer care patrunde pe piata din Romania, va deschide anul acesta primul hypermarket la Targu-Mures, urmat de alte sase supermarketuri in zona centrala si de vest a tarii. SPAR este unul dintre cele mai mari lanturi de retail din intreaga lume, cu un numar total de magazine de peste 15.000 extinse pe patru continente in 34 de tari.

SPAR a fost fondat in anul 1932 in Olanda. "De Spar" inseamna "bradul de Craciun", aceasta reprezentare fiind si sigla magazinelor. In perioada august-noiembrie 2006, SPAR va deschide magazine in urmatoarele orase: Targu-Mures, Resita, Ramnicu-Valcea, Deva, Arad, Medias, Odorhei. Pentru 2007, planul de extindere a companiei prevede deschiderea a peste 20 de locatii, avand deja sapte proiecte definitivate, dintre care cinci hypermarketuri si supermarketuri in Bucuresti.

PRIMA COMPETITIE MONDIALA DE DESIGN PENTRU CASE MODULARE

Perspectiva de a locui intr-o cutie ne este cunoscuta! Multi dintre noi locuim in apartamente de bloc! De asta s-au ocupat monsieur Le Corbusier si succesorii sai, care au nascocit la un moment dat planul de a pune oamenii sa locuiasca in cutii patrate minutios si minimalist gandite pentru a fi functionale si adaptate "la fix" proportiilor umane! Dar uite ca unii s-au gandit sa conceapa si un concurs de design cu aceasta tema: "Cutii pentru locuit - module prefabricate pentru locuit".

"Unii" fiind (poate ca banuiati deja!) italienii. Doar ei sunt mari mesteri la capitolul design si creativitate! Prima editie a acestei competitii a fost organizata de Consiliul National Italian al Inginerilor in colaborare cu Universitatea Politehnica din Milano. Concursul a invitat arhitectii, inginerii, designerii sa proiecteze "Cutia pentru locuit". Aceasta a trebuit musai sa poata fi usor transportata pe pamant sau pe calea aerului si sa infrunte provocarea de a raspunde stilului de viata contemporan, atingand doua aspecte: confort sporit si limbaj arhitectural.

MENTIUNE SPECIALA, PROIECTUL "HIPERCUB"

Numele proiectului "Hipercub" vine de la dimensiunile modulului, un cub de 3,3x3,3x3,3 metri. Filozofia care a stat la baza acestui proiect a fost aceea de a realiza un modul care pentru niste dimensiuni limitate reuseste sa garanteze un confort sporit, in concordanta cu principiile pe care este fundamentata cerinta ecologica. Astfel, este un element reutilizabil realizat din materiale reciclabile ce pot fi usor recuperate si reutilizate atunci cand locatarului "nu-i mai trebuie casa". In interior, functiunile sunt reduse la minimum; o zona de zi, un spatiu pentru gatit, o baie si o zona de noapte. Puteti vizualiza toate proiectele inscrise in concurs accesand site-ul: http://www.livingbox.it.

PENTRU PARCAREA BICICLETELOR…

Cyclepod este numele unui concept care a inceput ca un simplu proiect sustinut la finele facultatii. Proiectul apartine englezului James Steward, care, dupa experientele avute cu parcarea bicicletei si dupa ce a fost "usurat" de o bicicleta in Nottingham, a decis sa se ocupe un pic de problema. Asa a conceput acest sistem sigur de parcare a bicicletelor, care permite parcarea a opt biciclete pe un diametru de 2 metri. Poate ca o data cu dezvoltarea proiectului "Trasee pentru biciclete", si noi vom apela la asa ceva!
×