x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Aleg apartament decomandat sau semidecomandat? Care sunt principalele diferențe dintre cele două și cum influențează aceste aspecte prețul locuinței

Aleg apartament decomandat sau semidecomandat? Care sunt principalele diferențe dintre cele două și cum influențează aceste aspecte prețul locuinței

20 Ian 2021   •   12:45
Aleg apartament decomandat sau semidecomandat? Care sunt principalele diferențe dintre cele două și cum influențează aceste aspecte prețul locuinței

În cadrul noilor ansambluri rezidențiale, raportul suprafață-preț este foarte important. Confortul este un obiectiv-cheie urmărit de toți cei aflați în căutarea unei locuințe. Nu e de mirare, așadar, că există o relație directă între acesta și prețul solicitat. Confortul este, însă, rezultatul unui cumul de factori. Localizarea, de pildă, considerată esențială pe piața imobiliară în general și pe cea rezidențială în particular, te ajută să îți faci o idee despre vecini și împrejurimi, dar și despre distanța față de principalele tale puncte de interes. La fel, vechimea unui imobil oferă date despre calitatea instalațiilor, rezistența la cutremur, izolarea fonică sau termică etc. Configurația spațiului locuibil sau, mai exact, compartimentarea, influențează gradul de confort, costurile de întreținere și, prin urmare, prețul cerut. Nevoile fiecărui proprietar sunt, însă diferite. Iată mai jos câteva avantaje și dezavantaje ale apartamentelor decomandate și, respectiv, ale celor semidecomandate.

 

Caracteristicile unui apartament decomandat

Termenul „decomandat” presupune existența unor camere cu intrare separată, prezența unui hol cu acces direct în fiecare încăpere fiind o caracteristică comună a acestui gen de apartamente. Chiar dacă ia din spațiul locuibil, holul oferă un plus de intimitate, un nivel superior de izolare fonică sau termică între camere, este mai igienic și permite menținerea curățeniei pentru o perioadă mai îndelungată. Mare parte din apartamentele decomandate au bucătărie închisă, aspect important pentru persoanele care gătesc des. Acest stil de compartimentare este ideal pentru familii, mai ales pentu cele cu copii mai mari. În general vorbind, unitățile decomandate sunt cele mai căutate și de către chiriași, asemenea imobile find perfecte pentru grupurile de studenți care doresc să împartă chiria și cheltuielile aferente unei locuințe, dar să beneficieze, pe cât posibil, și de intimitate.

 

Prețul mediu al unui apartament decomandat

Datele furnizate de Imobiliare.ro, cel mai mare site de anunțuri de profil din România, arată că prețurile apartamentelor decomandate se situau, la finele anului trecut, la o medie de puțin peste 1.200 de euro pe metru pătrat util. Așa cum spuneam, holul ocupă un spațiu important, astfel că putem considera că un hol de cinci metri pătrați crește prețul unei proprietăți cu aproximativ 6.000 de euro. Acesta joacă, însă, un rol important în stabilirea nivelului mediu de confort în timpul locuirii. De altfel, normele oficiale privind stabilirea nivelului de confort al unei locuințe prevăd că apartamentele de confort 1 sunt complet decomandate.

 

Caracteristicile unui apartament semidecomandat

Locuințele semidecomandate permit comunicarea între cel puțin două camere. În mod evident, contează mult care dintre camere comunică între ele – dacă este vorba despre dormitoare, spre exemplu, acest lucru poate fi foarte util atunci când ai un copil mic. De cele mai multe ori, însă, în cazul apartamentelor semidecomandate trecerea se face din living spre dormitor – sau dormitoare Sunt incluse aici și apartamentele cu living de tip open space, bucătăria fiind integrată acestei camere. Acest tip de imobile vă permit să socializați mai mult cu cei din casă sau să petreceți mai mult timp cu copiii.

 

Prețul mediu al unui apartament semidecomandat

Potrivit datelor Imobiliare.ro, prețul mediu solicitat pentru un apartament semidecomandat, fie că vorbim de unități de două, trei sau patru camere, se situează la puțin peste 1.300 de euro pe metru pătrat util. Diferența de preț față de locuințele decomandate este dată de faptul că o bună parte din oferta disponibilă spre achiziție în cadrul noilor ansambluri rezidențiale este reprezentată de unități locative semidecomandate. Motivul din spatele acestui aparent paradox este că absența sau dimensiunea considerabil redusă a unui hol se poate traduce prin camere mai spațioase, fiecare metru pătrat putând fi folosit la maximum.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În 2020, a avea un spațiu de lucru dedicat în propria casă, fie ea decomandată sau semidecomandată, a devenit o cerință esențială, pentru cumpărători și chiriași deopotrivă

 

Cum alegi între decomandat și semidecomandat

Faptul că numărul de persoane care au fost nevoite să se adapteze lucrului de acasă în 2020 a avut un efect direct asupra pieței imobiliare. Astfel, mulți chiriași sau potențiali cumpărători au acordat un interes deosebit gradului de intimitate oferit de o locuință. Să poți beneficia de un spațiu de lucru ferit de surse de distragere a atenției a devenit un aspect foarte important. În ce măsură se va accentua această tendință în 2021 rămâne de văzut, însă cert este că un număr din ce în ce mai mare de dezvoltatori de locuințe noi caută să folosească la maximum spațiul disponibil, configurația acestuia fiind una cât se poate de atent gândită. De altfel, există și schimbări demografice importante care susțin tendința de a construi apartamente semidecomandate, mai degrabă decât decomandate. Una dintre acestea este că numărul mediu de copii pe familie este din ce în ce mai mic, iar nevoile unei familii de două sau trei persoane sunt diferite de ale uneia cu mai mult de doi copii. Desigur că, în cele din urmă, alegerea unui apartament este dictată de nevoile specifice ale fiecărei persoane – sau familii.

 

Sursă foto: Dreamstime.com

×