x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Amenajare inedită pentru spaţiu exterior

Amenajare inedită pentru spaţiu exterior

de Georgiana Teodorescu    |    23 Ian 2010   •   00:00
Amenajare inedită pentru spaţiu exterior

Amenajarea unei grădini rezidenţiale la oraş poate deveni o provocare având în vedere factorii externi (poluare, sol infertil, intimitate şi retrageri legale faţă de vecini) fiind nevoie de elemente minerale şi vegetale care să ajute integrarea ei în spaţiu urban.



FUNCŢIUNI ÎN ZONA VERDE
Fiind amplasată central, funcţiunile au fost ţesute una după alta, în funcţie de distanţa parcursă de beneficiari, de poziţia faţa de vecini şi de direcţia soarelui. Astfel s-a renunţat la garaj în detrimentul unui studio de pictură, aleea pietruită din faţa acestuia fiind folosită vara ca terasă exterioară pentru pictură. În spatele casei au fost amplasate funcţiuni de relaxare şi distracţie, piscina şi jacuzzi-ul fiind alimentate cu apă şi electricitate direct de la reţeaua casei.

Deck-ul în trepte a fost amplasat după tratarea chimică a pământului şi realizarea unei mici fundaţii pe care să se sprijine. Aceasta este organizată în trei zone, prima zonă este de zi, în care a fost amenajată o masă cu fotolii din material impermeabil şi lemn tratat cu lacuri pentru protecţie termică şi hidro. Cea de-a doua este o zonă de dining, cea de-a treia fiind o zonă de relaxare şi meditaţie, utilizată preponderent seara.

ELEMENTE RECICLATE ÎN ZONA DE JOACĂ
Zona de joacă a fost amplasată în proximitatea zonei terasei pentru a permite supravegherea jocului copiilor. Perimetrul acesteia este dat de nisipul utilizat ca material de paviment, iar elementele de joacă au fost realizate din piese de metal reciclate şi recondiţionate.

Intrarea principală este flancată de două zone puternic plantate cu ierburi decorative şi flori perene. În extremele grădinii au fost amenajate alte două zone, prima este un colţ de grădină cu trimiteri spre grădinile japoneze fiind folosite specii de plante şi arbori decorativi specifice acestui stil, beneficiarii fiind admiratori ai culturii japoneze. Cel de-al doilea spaţiu este retras şi misterios, o zonă de cugetare, în care lumea vegetală şi cea acvatică se îmbină.

NECESARUL
Costurile acestei lucrări nu au excedat bugetul alocat de către beneficiari. S-a început cu depozitarea de pământ fertil pentru zonele puternic plantate, s-au dat dimensiunile piscinei şi s-a intervenit cu sistemul de iluminat şi de irigat, ambele împământate.
Pentru terase s-a folosit lemn tratat cu lacuri de protecţie, iar pentru alei diferite tipuri de pavaje şi pietriş cu mărimi variabile. Plantele au fost achiziţionate din pepinierele existente, fără exemplare cu condiţii de creştere extraordinare.

- Proiect realizat de student peisagist Luminiţa Tăbîrcă
  Contact tel: 0746696902/ email: Luminitatabarca@yahoo.com

×
Subiecte în articol: proiect de grădină