x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Aspecte de care să ții cont când alegi un azil de bătrâni

Aspecte de care să ții cont când alegi un azil de bătrâni

01 Feb 2021   •   14:15
Aspecte de care să ții cont când alegi un azil de bătrâni

Un cămin pentru bătrâni trebuie să fie pentru vârstnicul drag din familia noastră ca o a doua casă și să îi ofere acestuia nu numai îngrijirile medicale de care are nevoie, dar și un mediu social care să îl implice în diverse activități benefice pentru sănătatea sa. Deși este o decizie greu de luat, dar se impune în funcție de diferiți factori, alegerea celui mai potrivit azil bătrâni București presupune o serie de căutări și investigații, comparații și vizite la sediile unor astfel de centre, până suntem convinși că acesta întrunește condițiile dorite.  Mai jos, am dezvăluit care sunt cele mai importante aspecte de care trebuie să ținem cont atunci când căutam un azil de bătrâni pentru un membru din familie.

Localizarea căminului

Este esențial ca azilul de cămin ales să se afle în apropierea casei noastre, așa încât să putem face vizite seniorului din familie oricând simțim nevoia. Este important pentru acesta să simtă în continuare afecțiunea și atenția noastră, pe care i le putem arăta făcându-i vizite des și a ne asigura că acomodarea acestuia s-a făcut într-un mod plăcut și că se simte confortabil în noul mediu.

În alta ordine de idei, amplasarea căminului este importantă când ne gândim la cât de repede putem ajunge la acesta, fară a petrece prea mult timp pe drum sau blocat în trafic.

Pe de altă parte, căminul de bătrâni trebuie să fie aproape și de un spital, așa încât, în cazul unei urgențe, seniorul să poată fi transferat rapid. În acest sens, trebuie să ne interesăm care este procedura abordată de către personalul căminului în caz de urgență. Asta pentru că unele cămine nu fac decât să cheme ambulanța și să anunțe familia de starea pacientului, pe când altele vor conduce bătrânul la spital și vor ține legătura cu medicii pentru îngrijiri adecvate în conformitate cu istoricul medical al pacientului.

În ce privește amplasarea căminului, ar fi ideal ca acesta să aibă o curte spațioasă, să fie într-o zonă liniștită și într-un cadru natural, în preajma unei păduri sau a unui parc.

Calitatea personalului

Un aspect decisiv în alegerea celui mai bun cămin de bătrâni este, fără îndoială, calitatea personalului, a cărui pregătire medicală și psihologică trebuie să fie impecabilă. O primă impresie asupra oamenilor din personalul căminului ne vă face să luăm decizia corectă. Este important să simțim căldură, deschidere și profesionalism atunci când interacționăm cu aceștia, sperând că angajații căminului vor da dovadă de răbdare, blândețe și înțelegere față de bătrânii rezidenți, dincolo de serviciile medicale și de asistență socială care trebuie să fie ireproșabile. Aceștia trebuie să fie familiarizați cu tipurile de afecțiuni cu care fiecare bătrân în parte se confruntă, așa încât să știe cum să se comporte cu acesta, dar și să fie dedicat și interesat de bunăstarea lui. În plus, este absolut necesar ca un medic să fie zilnic prezent în incinta azilului, pentru a verifica în permanență starea de sănătate a bătrânilor.

Condițiile de cazare

Pe lângă faptul că trebuie să te asiguri că azilul de bătrâni ales oferă cele mai bune condiții de cazare, normele de igienă trebuie respectate cu strictețe, mai ales în contextul în care le aflăm azi. Când se fac vizite, trebuie asigurate măsuri speciale care să îi protejeze pe atât pe bătrânii vulnerabili (cu sistem imunitar mai slăbit și predispuși mai des la infecții), cât și pe membrii personalului din azil. Confortul încăperilor, dotările disponibile, cât și existența spațiilor în care bătrânii să se recreeze, să își petreacă timpul liber armonios, o curte bine îngrijită, cât și o sală destinată activităților fizice potrivite vârstei sunt aspecte de care rezidenții trebuie să beneficieze.

Respectarea unei diete personalizate

În funcție de bolile de care suferă, rezidenții din azil bătrâni trebuie să aibă parte de un regim alimentar personalizat, special conceput pentru fiecare senior în parte. Această condiție va fi întrunită obligatoriu, pentru că în lipsa unei diete adecvate și specializate, tratamentul medicamentos nu își va face efectul. De aceea, este bine ca centrul de bătrâni să asigure meniuri specializate rezidenților, de preferat concepute de un nutriționist, mai ales în cazul în care aceștia suferă de diabet, boli renale, hepatice sau cardiovasculare, cancer sau hipertensiune arterială.

Ingrijiri personalizate

Acest aspect se referă în special la modul în care serviciile oferite de azilul de bătrâni va răspunde nevoilor rezidenților. Astfel, personalul căminului trebuie să asigure de îngrijiri în funcție de starea acestora. Dacă suferă de Alzheimer sau alte afecțiuni grave, bătrânul internat nu se va putea descurca singur, având în permanență nevoie de supraveghere și de ajutor în activitățile de zi cu zi. Este important ca angajații azilului să aibă răbdare, să cunoască în profunzime boala seniorului și să îl trateze cu respect și cu blândețe, așa încât starea de sănătate să îi fie cât mai bună.

În cazul pacienților semi-independenți, personalul va prelua sarcini de care bătrânul nu se mai poate ocupa, acesta putând să se recreeze, să socializeze și să facă activități care îi plac în cadrul căminului.

Pe de altă parte, există și bătrâni care au o stare de sănătate foarte bună, dar care nu mai doresc să trăiască singuri, motiv pentru care vor să socializeze, să cunoască oameni noi și să facă timpul să le treacă mai plăcut.

Serviciile medicale disponibile

Aceste servicii trebuie să acopere o gamă largă de îngrijiri oferite bătrânilor din cadrul azilului. Astfel, este deosebit de important ca încontinuu să se afle medici și asistente în incinta căminului. De asemenea, consultațiile necesare fiecărui rezident în parte trebuie efectuate în mod regulat, în timp ce starea de sănătate a acestora trebuie monitorizată zilnic. În funcție de asta, ar fi ideal ca centrul de bătrâni să poată recolta analize când este nevoie și să prescrie tratament specific fiecărui senior în parte. Așa cum am mai menționat, ar trebui ca în caz de urgență, bătrânul să poată fi însoțit de un membru din personal la spital și să fie ajutat în acest sens, colaborând cu medicii referitor la starea acestuia de sănătate.

Un cămin de bătrâni respectabil va apune la dispoziție ședințe de recuperare medicală, fizioterapie, kinetoterapie sau masaj.

Dacă vei ține cont de toate acestea, cu siguranță vei alege un azil bătrâni care să întrunească toate condițiile necesare pentru ca seniorul din familia ta să se bucure de un trai liniștit, de îngrijiri specializate și calitative și de un mediu social care să îi facă să se simtă ca într-o a doua familie.

 

×