Despre bolile plantelor am mai discutat în urmă cu câţiva ani. Am revenit totuşi la acest subiect, pentru că sezonul este unul care predispune la probleme.
Deşi ne-am dori, mulţi dintre noi nu au o grădină propriu-zisă, au câteva plante de interior pe pervaz sau într-un balcon. Atunci când vine frigul şi suntem obligaţi să închidem ferestrele, aerisirea devine deficitară. Plantele au nevoie de mai mult aer proaspăt decât avem noi pentru aerisirea unei camere. Din această cauză apar probleme precum făinarea, păianjenii roşii şi păduchii lânoşi.
CE-I DE FĂCUT?
Făinarea este o boală de natură fungică, ce apare în condiţii
de temperatură ridicată şi aerisire deficitară. Victime sigure ale făinarei
sunt begoniile, violetele, crotonii etc. Dacă deţineţi aceste plante este
indicat să faceţi un tratament preventiv cu fungicide (Topsin, Dithane).
Amestecaţi fungicidul cu apă conform indicaţiilor de pe etichetă şi pulverizaţi
jeturi fine pe plante. Repetaţi tratamentul, dacă este necesar, după
aproximativ şapte zile. Păianjenii roşii atacă perfid plantele dragi şi când
observăm efectele e deja târziu. Ei apar în condiţii de căldură şi uscăciune.
Culmea e că şi într-un spaţiu cu umiditate relativ ridicată ei pot să supravieţuiască
şi să... atace. Uneori efectele sunt devastatoare. Atacaţi şi dumneavoastră cu
acaricide (Neoron, Nissorun, Omite).