LOCUINTA DE VEDETA
Obiectele de arta si antichitatile ii definesc personalitatea
LOCUINTA DE VEDETA
Casa regizoarei Alice Barb si a actorului George Ivascu este un mic muzeu de antichitati si de colectii de arta. Fiecare obiect din apartamentul in care locuiesc cei doi are o poveste aparte. Printre sfesnice vechi cumparate din consignatii ori mostenite de la bunicii regizoarei, printre portelanuri fine, ceainice cu parfum de epoca si dantele delicate si apretate, Alice Barb adaposteste in
casa sa, deopotriva, obiecte unice si valoroase din punct de vedere sentimental. Intr-un colt al camerei destinate studiului, in biblioteca, a asezat servieta cu care aproape 20 de ani regretatul Dem Radulescu a venit constiincios la Institut. "George a fost asistentul domnului Dem Radulescu, a tinut foarte mult la el, iar dupa moartea artistului, sotia i-a dat lui George servieta acestuia", spune Alice. Langa geamul din aceeasi incapere este amenajat un loc al amintirilor de familie: fotografii cu parintii, cu fratele ei si cu George Ivascu sunt frumos aliniate pe un birou vechi si negru. Si tot in biblioteca a fixat pe peretele din dreapa jobenul scriitorului Teodor Mazilu, primit de la doamna Mazilu cu ocazia unei premiere puse in scena de Alice Barb dupa o opera a scriitorului.
CASA SOARELUI SI A PISICILOR
Apartamentul din Bucuresti este universul in care traiesc Alice Barb si George Ivascu. "De patru ani locuim aici. Prima data am stat intr-o
garsoniera de la parterul blocului, dupa care am facut schimbul cu acest apartament. O parte din lucruri sunt mostenite de la bunici sau primite cadou de la prietenii care ne cunosc pasiunile: bufetul, oglinda, mai multe obiecte vechi." Celelalte achizitii au fost facute in timp, cu rabdare, de la diverse magazine de antichitati si le-a ales in asa fel incat sa se potriveasca atmosferei si sa completeze spatiul. Obiceiul plimbarilor lungi prin consignatiile Bucurestiului s-a cam pierdut in ultima vreme. "Anul trecut m-am ocupat de construirea casei de la Buftea. Ei i-am acordat cea mai mare parte a timpului." Daca pe aceasta au botezat-o "casa soarelui", datorita nuantelor de galben si de portocaliu care predomina, apartamentul din centrul Bucurestiului i-au zis "casa bunicilor" sau "casa pisicilor". Impreuna cu Alice si cu George locuiesc felinele familiei: Zita, Sufletel si Casanova. Pisicile nu se prea inteleg intre ele, dar incearca sa se tolereze si sa-si respecte fiecare spatiul intim.
Dar de unde vine pasiunea regizoarei de teatru pentru obiectele vechi? "Nu-mi plac obiectele fara istorie. Nu-mi plac metalul simplu, plasticul si, in general, detest mobila care se face acum din materiale plastifiate si care mi se pare mai potrivita pentru birouri. Este foarte rece. Exista o moda a interioarelor extrem de reci, moderne, dar eu nu sunt un om foarte modern. Imi place secolul XIX, inceputul secolului XX si parte din mobila mostenita ori cumparata de prin consignatii se inscrie in perioada asta de timp. De asemenea, imi plac pielea, lana, dantela, argintaria, alama, tablourile si telefoanele vechi. Cel din biblioteca este un telefon din colectie, anul 1954, si l-am primit cadou de la Ludovic Spiess."
|
|
STILUL CLASIC LI SE POTRIVESTE PERFECT
|
Apartamentul lui Alice Barb
si al lui George Ivascu a fost delimitat in spatiul de zi (camera de zi,
biblioteca, sufrageria si baia mare) si spatiul de noapte (doua dormitoare, baia de serviciu si bucataria). "Acest tip de casa, mai retro, se potriveste personalitatii mele. Din fericire si George are aceleasi gusturi sau le-a adoptat pe parcurs pe ale mele, astfel incat si el se simte bine in acest interior de inceput de secol XX."
|
DANTELE DE LA BUNICA
|
In interiorul casei s-a pus foarte mult accent pe lumina, de aceea, lampile - si ele destul de numeroase, achizitionate din consignatii - conteaza foarte mult. A schimbat toate usile care erau din lemn masiv. Acum le-a facut cu glasvanduri mari, tocmai pentru a permite luminii sa patrunda dintr-o camera in alta si pentru a crea impresia de spatiu. "Nu-mi place lumina foarte plina. O prefer pe cea de atmosfera, calda. Pe langa aceste cateva abajururi de dantela pe care le am de la bunica, am mai adunat si eu vreo sase, pe care le-am dus in dormitoare." De asemenea, macrameurile se inscriu bine in atmosfera retro a casei, desi in adolescenta Alice Barb spune ca nu le putea suporta si le considera de prost gust. Acum le-a gasit o intrebuintare foarte buna. Le-a aplicat pe pernutele de catifea.
|