Căt costă lenea din metrou

Nu ştiu şi nici măcar nu-mi pot imagina căt din costul cartelei de metrou se duce in contractele pe care Regia ce administrează trenul subteran le-a incheiat cu firma (dacă am băgat bine de seamă este una singură!) care a umplut ramele şi straţiile cu oameni de pază. Ştiu insă cu certitudine alte căteva chestii. Toţi aşa-zişii "badigarzi", care moţăie de dimineaţa devreme pănă seara tărziu in metrou, vin de prin localităţile apropiate de Bucureşti şi sunt, carevasăzică, navetişti. Bărbaţi (ba chiar şi femei) de cam toate vărstele, ei acceptă să muncească pe salarii destul de subţiri, dar pe care le incasează constant şi fără nici un fel de efort fizic sau intelectual. Nu zic, n-o fi uşor să te freci toată ziua de călătorii amestecaţi care apelează la transportul subteran, ba in orele de vărf s-ar putea să te cam ia cu niscai măncărimi pe şira spinării. Totuşi, in cea mai mare parte a programului, băieţii imbrăcaţi in nişte uniforme ce se vor impunătoare (cred că şi astea costă ceva părăluţe pe care tot noi le plătim, la urma urmei) se plimbă agale pe interval, moţăie intr-un scaun de la capătul vagonului sau molfăie căte un covrig cu sare şi susan. Unii, mai... vigilenţi, iţi atrag imperativ atenţia să dai rucsacul jos de pe umăr sau să nu blochezi uşile de acces. Am văzut şi tinerei joviali care fac glumiţe cu studentele, iau peste picior bătrănicile gălbejite sau işi umflă muşchii in faţa unei doamne bine parfumate.

In timpul ăsta, felurite şi ingenioase forme de cerşetorie infloresc pe toate tronsoanele, la toate orele. O terifiantă faună a nefericirii se perindă pe sub nasul călătorilor obligaţi să bage măna in buzunar după o monedă-două. Nimeni nu bagă de seamă nici măcar prezenţa unor copii de vărste incredibil de fragede, trimişi la cerşit şi supravegheaţi indeaproape de indivizi dubioşi, periculoşi. Dacă se intămplă vreun incident care poate căpăta forme violente vajnicii păzitori ai ordinii subterane se fac nevăzuţi sau apar după ce scandalagiii coboară pe peron. Ciorditorii de telefoane mobile sau de portofele lucrează discret şi nestingheriţi şi, fără să poată fi dovediţi, dau şpaga ce le asigură o binevenită imunitate.

La toate intrările, mii de nesimţiţi aruncă pe jos cartelele expirate, pungi de plastic, coji de banană, ziare nefolositoare şi orice le prisoseşte fără să le tragă nimeni amenda cuvenită. Şi mai sunt şi multe alte porcării pe care nici nu vreau să le mai inşir, convins fiind că le ştiţi la fel de bine ca şi mine.

Ce zic eu este că, dacă tot plătim paznici la metrou, aceştia să-şi facă serios datoria, să aibă obligaţii şi responsabilităţi, să devină activi şi vizibili. Dacă nu, poate ii străngem pe toţi şi le oferim posibilitatea să căştige mai bine şi mai cu folos construind, să zicem, un nou tronson in cartierul Drumul Taberei.