x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Catedrala St John the Divine, mîndrie creştină la New York

Catedrala St John the Divine, mîndrie creştină la New York

de Ing. Lucian Cristian    |    19 Iun 2008   •   00:00

O perfecţiune neterminată a creştinismului de peste Ocean
Situată la 1.047 pe Amsterdam Avenue, între Străzile 110 şi 113 în Manhattan Morningside Heights, Catedrala St John The Divine este a patra ca dimensiuni dintre cele mai mari catedrale ale lumii (titlu pe care şi-l dispută cu Catedrala Anglicană din Liverpool). Catedrala, proiectată în 1888 şi începută în 1892, a cunoscut schimbări stilistice radicale şi este încă neterminată. Este poate singura clădire din lume care se construieşte şi se restaurează în acelaşi timp.



O perfecţiune neterminată a creştinismului de peste Ocean
Situată la 1.047 pe Amsterdam Avenue, între Străzile 110 şi 113 în Manhattan Morningside Heights, Catedrala St John The Divine este a patra ca dimensiuni dintre cele mai mari catedrale ale lumii (titlu pe care şi-l dispută cu Catedrala Anglicană din Liverpool). Catedrala, proiectată în 1888 şi începută în 1892, a cunoscut schimbări stilistice radicale şi este încă neterminată. Este poate singura clădire din lume care se construieşte şi se restaurează în acelaşi timp.

Scurt istoric

Pe un teren de 47.000 de metri pătraţi, arhitecţii Heins şi LaFarge au conceput această clădire în stil romano-bizantin în anul 1887, proiect aprobat un an mai tîrziu. Construcţia propriu-zisă a demarat în 1892, numai că de la bun început a întîmpinat mari greutăţi, din cauza stratului de rocă gros de aproape 2 metri care a trebuit străpuns pentru fundaţie.
După ce în 1909 Guastavino termină domul central, se schimbă arhitecţii şi clădirea este orientată spre stilul gotic, sub îndrumarea arhitectului Ralph Cram, care “goticizează” tot ce construise LaFarge şi proiectează naosul, a cărui construcţie începe în 1916.

Lucrările întrerupte de primul război mondial se reiau în 1925. Catedrala se va deschide total în noiembrie 1941, dar lucrările se întrerup din nou, din cauza celui de-al doilea război mondial şi a lipsei de mînă de lucru, fondurile fiind folosite în opere de caritate.

În 1979 se reiau lucrările cu John Doran, ultimul arhitect capabil să proiecteze edificii gotice, care lucrase de tînăr cu Ralph Cram. Lucrările la turnuri contină pînă în anii 1990, cînd sînt abandonate din lipsă de fonduri. Schelele se demolează abia în 2007, lăsînd turnurile neterminate. După ce maeştrii pietrari Simon Verity şi Jean Claude Marchionni termină portalul central al faţadei de vest în 1997, lucrările încetează.

Descrierea catedralei

Construită clasic, fără ajutorul armăturilor de oţel, St John the Divine seamănă cu catedralele din nordul Franţei. Lung de 186 m, cu o înălţime a tavanului naosului de 37,7 m, edificiul are cea mai lungă navă din lume (70 m). Din ambulatoriu radiază şapte capele în spatele locului pentru cor, fiecare în stilul naţional al principalelor şapte grupuri etnice care au emigrat primele în New York City. În centru, lîngă crucifix, se află, înconjurat de o splendidă lucrătură de fier forjat, mormîntul în stil gotic al reverendului Horatio Potter fondatorul catedralei.   

În noaptea de 18 spre 19 decembrie 2001, un incendiu s-a declanşat în partea de nord a catedralei, care a distrus un magazin de suveniruri şi la un moment dat ameninţa chiar sanctuarul catedralei. Au fost afectate de fum numeroase tapiserii de mare valoare care au necesitat o migăloasă şi îndelungată muncă de restaurare. În acest context merită să amintim că aici se află colecţia de tapiserii a Papei Barberini desenate de marele pictor Rafael. Acest incendiu a afectat serios şi tubulatura orgii, care temporar nu a mai funcţionat. A fost nevoie de curăţirea acestora de funingine, iar camera tuburilor a fost mutată pentru a preveni astfel de evenimente. Originea incendiului a rămas necunoscută.

Pentru realizarea statuilor, stîlpilor şi alte lucrări în piatră, episcopul Paul Moore a angajat mari maeştri pietrari, pe care apoi i-a pus să şcolarizeze tineri capabili să participe ulterior la restaurarea lucrărilor degradate. Special pentru înlăturarea fumului de la incendiul din 2001, în ianuarie 2005 s-a demarat un program special bazat pe o tehnică chimică de curăţire şi recondiţionare a statuilor şi tapiseriilor, ce va dura pînă în noiembrie 2008.


Omagiu fondatorului

În centru, înconjurat de o adevărată dantelărie de piatră şi fier forjat, se află monumentul celui care a militat pentru construirea acestei catedrale, reverendul Horatio Potter. Alţi episcopi ai New York-ului şi notabilităţi ale bisericii se află îngropate în cele şapte capele ale catredralei.

Ca orice catedrală gotică, şi St John the Divine se poate mîndri cu uluitoarele vitralii cu simboluri creştine turnate în rame de plumb, realizate utilizînd aceeaşi tehnică ca şi cea folosită în Evul Mediu, filtrînd lumina zilei care pătrunde în interior.

“Mi s-a spus că fiecare din marile catedrale ale lumii a fost construită în peste cinci sute de ani. Ţin să vă reamintesc că noi sîntem cu construcţia abia în prima sută de ani”
Ed Koch, primarul New York, în anul 1979

×
Subiecte în articol: clădiri de patrimoniu