NE-AM INTERESAT PENTRU TINE
Asociatia de proprietari poate sa primeasca intre 150 si 200 de euro pe luna, iar proprietarii balcoanelor pe care sunt prinse reclamele pot primi intre 50 si 150 de euro pe luna
Fie ca sunt panouri luminate, bannere sau mash-uri, reclamele de pe blocuri coplesesc orasul. Desi din punct de vedere estetic, reclamele dauneaza orasului, iar urbanistii si arhitectii nu le agreeaza, ele sunt o afacere pentru firmele de outdoor, fiind cea mai ieftina forma de publicitate, dar si pentru Asociatiile de proprietari, care cred ca "l-au prins pe Dumnezeu de picioare" cand primesc ceva banuti fara nici un efort. "Bucurestiul este unul din orasele europene, invadate de publicitate", declara Adrian Craciunescu, director la Directia Generala Patrimoniu Cultural National, din cadrul Ministerului Culturii si Cultelor.
INCEPUTUL POVESTII
Agentul de vanzari de la firma de outdoor alege o locatie plasata, de obicei, in marile intersectii din zona centrala a orasului sau pe principalele artere de circulatie si verifica la primaria locala, daca in zona respectiva este permisa amplasarea unei reclame (pe monumentele istorice, precum si in zona protejata a acestora plasarea reclamelor nu este permisa). In cazul in care amplasarea reclamei este posibila, firma va contacta Asociatia de proprietari pentru a obtine acordul acesteia. Daca acordul este obtinut, atunci se fac demersuri pentru eliberarea autorizatiei de construire. Pentu obtinerea autorizatiei de construire firma de outdoor plateste urmatoarele taxe: o taxa pentru eliberarea Certificatului de Urbanism de 40 RON, o taxa locala de publicitate (TLP) care este de 26 RON pe mp, si taxa pentru eliberarea autorizatiei de construire, 60 RON. Dupa eliberarea autorizatiei de construire se incheie contractul cu Asociatia de locatari si cu locatarii pe al caror perete este amplasata reclama. Acest contract este asemanator unui contract de inchiriere. In schimbul ingaduintei de a amplasa reclama pe bloc atat Asociatia de proprietari, cat si proprietari pe al caror perete este amplasata reclama primesc o anumita suma de bani, negociata in contract.
NEGOCIATI CONTRACTUL
Practic, nicaieri nu spune cat trebuie sa va plateasca firma de outdoor, fiindca va pune o reclama pe bloc. Depinde doar de voi cat veti primi.
Administratorul unui bloc din zona Bucur Obor a declarat ca "Asociatia de proprietari poate sa primeasca intre 150 si 200 de euro pe luna, iar proprietarii balcoanelor pe care sunt prinse reclamele pot primi intre 50 si 150 de euro pe luna." Acesta mai afirma ca "sunt proprietari care au primit doar 50 de euro pe luna pentru ca nu au negociat, dar sunt si proprietari care au spus ca nu sunt de acord sa fie pusa reclama pe partea lor daca nu primesc o anumita suma de bani. Sunt proprietari care au primit si 150 de euro pe luna."
ASPECTUL ORASULUI
Pana la urma avem orasul pe care il meritamâ¦
PRETUL PIETEI
Emanuel Papagheorghiu de la Directia de Urbanism-Publicitate, din cadrul primariei Sectorului 3, declara ca suma de bani pe care o cere Asociatia de proprietari a unui bloc si proprietarii pe al caror perete este plasata reclama, variaza in functie de zona in care este amplasat blocul. Spre exemplu, intr-o zona mai departata de centru (Iancului sau Bucur Obor) suma pe care o primeste Asociatia de locatari, pentru ca a permis amplasarea reclamei pe bloc, este de 150-200 euro pe luna, iar proprietarii pe al caror perete este amplasata reclama, primesc 20-30 de euro pe luna. Daca cladirea (blocul sau institutia) pe care este amplasata reclama este pozitionata in centrul orasului (Unirii, Universitate) atunci suma pe care o pot percepe proprietarii depaseste 1.500 de euro pe luna. Am incercat sa aflam de la Efect Media, care sunt facilitatile pe care le pot obtine proprietarii si Asociatia de locatari daca isi pun reclame pe bloc, insa Mihaela Dimitriu de la Departamentul de Marketing al companiei ne-a spus ca acestea sunt confidentiale si privesc doar partile contractante.
Citește pe Antena3.ro
BANII PE CARE II PRIMESTE
Asociatia de locatari ar trebui folositi in contul Fondului de reparatii al blocului, pentru modernizarea casei scarii, reabilitarea termica a cladirii sau repararea terasei. La multe blocuri acest lucru nu se intampla, locatarii preferand sa-si plateasca restantele la intretinere cu acesti bani
|
SFATURI
|