x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Chioşcul, spaţiu de recreere sau prăvălie "general store"?

Chioşcul, spaţiu de recreere sau prăvălie "general store"?

de Ing. Lucian Cristian    |    21 Aug 2008   •   00:00

Subita metamorfoză şi degradare a unui spaţiu recreativ
Prin chioşc se înţelege o clădire mică, un pavilion de formă variabilă (pătrat, rotund, hexagonal, octogonal etc.), al cărui acoperiş se sprijină pe stîlpi şi care poate avea o parte sau mai multe (chiar toate) deshise. Această construcţie se poate afla în grădini private sau publice, în parcuri, la un colţ de stradă etc.



Subita metamorfoză şi degradare a unui spaţiu recreativ
Prin chioşc se înţelege o clădire mică, un pavilion de formă variabilă (pătrat, rotund, hexagonal, octogonal etc.), al cărui acoperiş se sprijină pe stîlpi şi care poate avea o parte sau mai multe (chiar toate) deshise. Această construcţie se poate afla în grădini private sau publice, în parcuri, la un colţ de stradă etc.

Istorie şi etimologie

Cuvîntul este de origine persană şi se pronunţă aproape la fel în arabă, turcă, indiană şi în toate limbile vorbite în Asia. Iniţial se referea la un mic pavilion aflat în grădină, cu acoperiş sprijinit pe stîlpi şi deschis în toate părţile. A fost foarte îndrăgit în special de turci, de la care, o dată cu extinderea Imperiului Otoman, s-a răspîndit cu repeziciune în Orien­­tul Apropiat şi în Europa de Est. Prin secolele al XVI-lea şi al XVII-lea s-a răspîndit şi în bazinul meditera­nean, iar apoi în toată Europa, avînd pronunţii foarte apropia­te de original în mai toate limbile (germană, spaniolă, portugheză, franceză), nemaivorbind de română, sîrbă, rusă. Cele mai renumite chioşcuri sînt construite de turci şi au în gene­ral o formă poligonală. La început, musulmanii le construiau în apropierea moscheelor ca un fel de anticamere. Ulterior, sul­tanii şi-au construit chioşcuri în grădinile palatelor ca locuri intime de recreere, din care puteau să-şi admire fas­tuoa­sele grădini. Cele mai renumite sînt şi acum Choişcul Aco­perit, construit de Mahomed al II-lea Cuceritorul în curtea palatului de la Topkapi în anul 1473, care are drept acoperiş un impresionant dom, şi Bagdad Kiosk din curtea aceluiaşi palat, construit între 1638 şi 1639 de sultanul Murat al IV-lea. Sultanul Ahmed al III-lea  construieşte pe la 1720 în grădinile aceluiaşi Topkapi celebrul Sofa Kiosk, un chioşc care are încorporate şi elemente arhitecturale din vestul Europei, închis cu geamuri şi prevăzut cu un superb vas aurit pentru jăratic, făcut special de vestitul Claude Du­plessis şi trimis de regele Ludovic al XV-lea al Franţei, semn că acest tip de clădiri devenise deja cunoscut şi în vestul Europei. 

Pătrunderea în Europa

Cele mai vechi atestări provin de la soţia ambasadorului Angliei în Turcia, lady Wortley Montagu, care pomeneşte într-o scrisoare de pe la 1700 despre "un kiosk cu spaliere aurite din grădinile sultanului". Regele Poloniei, Stanislaw Leszczynski, socrul lui Ludovic al XV-lea al Franţei, îşi construieşte şi el un kiosk pentru a-şi aminti de perioada petrecută în captivitate în Turcia.  

În Anglia apar aceste chioşcuri, de preferinţă octogonale şi deschise în toate părţile, la început în grădini private, unde se servea ceaiul, şi erau legate de casă printr-un coridor cu spaliere acoperite de flori, iar mai apoi în grădini pu­blice şi parcuri, unde se vindeau răcoritoare, pliante publi­citare sau ziare şi reviste. Ulterior, acestea se măresc şi sînt folosite de cetăţeni pentru odihnă.  

La sfîrşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, aceste chioşcuri devin şi mai mari şi adăpostesc diferite orchestre sau fanfare care cîntau pentru cei care se plimbau prin parc. Putem aminti cititorilor noştri mai în vîrstă că şi în Cişmigiu a existat în zona centrală a parcului un chioşc în care duminica o mică fanfară  cînta.  

În zilele noastre

Astăzi, cei care au o grădină mai mare îşi pot construi un asemenea chioşc unde în zilele de vară pot bea o cafea sau o băutură răcoritoare. Dezvoltarea materialelor de construcţii face destul de facilă şi atractivă construcţia unui asemenea pavilion, care poate fi legat de locuinţa propriu-zisă printr-o seră sau un coridor cu plante. După preferinţă, acest pavilion poate fi total sau parţial deschis şi independent.  

În general nu recomandăm construcţia unui chioşc total închis. Să nu uităm, rolul unui chioşc este să putem sta la aer chiar şi atunci cînd plouă, şi nu să devină o altă încăpere.   

Chioşc sau butic În Bucureştiul zilelor noastre, noţiunea de chioşc s-a degradat, acest cuvînt devenind sinonim cu butic. Aceste mici construcţii, destinate iniţial comercia­lizării ziarelor şi revistelor, au devenit în timp nişte locuri unde se vînd tot felul de lucruri, fiind transformate în magazine de desfacere a tot ce vrei şi ce nu vrei, de la pantaloni şi haine la produse alimentare. Dacă din alte puncte de vedere nu avem de ce lăuda autorităţile locale, în speţă primăriile, pentru desfiinţarea acestui comerţ stradal, aproape ambulant, ele pot fi felicitate.  De asemenea, iniţiativa apariţiei unor chioşcuri civilizate de comercializare a ziarelor şi revistelor trebuie salutată, cu amendamentul că poate ar fi fost benefică o mai mare diversitate de modele. Existenţa unui singur tip de chioşc, de aceeaşi culoare, duce la o monotonie nedorită, de care oraşul nu avea nevoie.

În Bucureşti, la intrarea principală în Parcul Ciş­migiu, vizavi de Primăria Capitalei, poate fi admirat şi azi unul dintre primele chioşcuri de ziare construi­te în România la sfîrşitul secolului al XIX-lea. Complet restaurat, el este astăzi considerat piesă de patrimoniu arhitectural, amintind de frumoa­sele timpuri în care capitala noastră avea renumele de "Mic Paris"

Chioşcurile de grădină pot fi construite integral din lemn, metal sau alte materiale, pot fi şi integral ori parţial zidite, dar în toate cazurile au nevoie de o fundaţie

Britanicii utilizează chioşcurile publice aproape exclusiv pentru comercializarea ziarelor şi tutunului, aşa cum, de altfel, se proceda şi în Bucureştiul de odinioarăâ

×
Subiecte în articol: sfatul inginerului chioşc