Conacul familiei George Ştirbey de la Dărmăneşti

DE-A LUNGUL TIMPULUI
Moşia de la Dărmăneşti a intrat în posesia familiei Ştirbey în urma căsătoriei dintre Alexandru şi Maria Ghica Comăneşti, fiind parte din zestrea acesteia. Dintre cei opt copii ai lor, doi băieţi şi şase fete, cel de-al doilea fiu, George (1883-1917), a moştenit Dărmăneştiul. Primul, Barbu Ştirbey, moştenind Buftea.

Sora lor, Elisa Brătianu, îşi amintea în memoriile ei despre vacanţele petrecute în copilărie la Dărmăneşti: "Era locul pe care l-am iubit cel mai mult pe lume şi unde am fost cu adevărat fericiţi. Această aşezare era cât se poate de rudimentară. Tata transformase o veche cramă în locuinţă cu câteva odăi, puţină mobilă sau chiar deloc, dormeam pe saci umpluţi cu pănuşe de păpuşoi, ne scăldam în râul de lângă moară, gara cea mai apropiată era la 60 km, şase ore cu trăsura, poşta o primeam de trei ori pe săptămână.
În schimb, via era în paragină, strugurii neajungând niciodată să se coacă. Bunica plantase vie fără să ţină socoteală de climat. Aveam pădurea, vacanţele şi mai ales libertatea de a alerga peste tot, de a pune mâna pe toate, în afară de fructe şi flori. Mama, foarte mare iubitoare a muntelui, ne ducea prin crânguri şi păduri, institutoarea noastră germană ne iniţia în culegerea ciupercilor şi florilor, iar pădurarii ne povesteau despre obiceiurile urşilor şi ale căprioarelor".

La Dărmăneşti, Alexandru Ştirbey, apoi fiul său, George, au pus bazele industriei, prin fabrica de cherestea pe care au construit-o, prin înfiinţarea celei de-a doua distilerii chimice din ţară, care producea din lemnul de fag nu mai puţin de opt produse chimice.

Fiul lui Ion Duca, George I. Duca, a scris, de asemenea, câteva rânduri despre zilele petrecute la Dărmăneşti: "Proprietatea aparţinea Lysbethei Ştirbey, născută Băleanu, văduva fratelui mai mic al prinţului Barbu şi mama a două încântătoare fete, Sanda şi Marina. Mama fetelor era o femeie de o placidă frumuseţe grăsună, distinsă, calmă şi cu un surâs trist, care era fermecător, bună şi iubitoare, avea totuşi o voinţă organizată, ce o ajuta să pună cu toată liniştea dorinţele ei în aplicare. Sanda, fata mai mare, era de-o rece şi lentă distincţiune.
Intelectuală şi reţinută, îi plăcea arta şi genealogia, despre care ştia să discute cu tâlc chiar la vârsta de 16 ani. Iar pe sora ei mai mică o caracterizam criptic drept un drac şi jumătate, delicioasă, deşteaptă, o adevărată poamă.
Cât despre instalaţiunea familiei, o socoteam, după Mogoşoaia Bibeştilor, cea mai rafinată pe care să o fi întâlnit până atuncea. Cu mobile stil, o bibliotecă pe care o invidiam şi o atmosferă generală de mare rafinament. Cu parchete lustruite, tavanele decorate cu ipsos, mânerele uşilor din bronz şi decoraţiunile de lemn închis. Înconjurată de Munţii Ciucului, în faţa piscului Nemirei, parcul admirabil întreţinut îşi întindea pajiştile verzi mărginite de pomi mereu aşezaţi, bazine de apă şi mase de flori alternând în cadrul unei bine calculate armonii. Vederea asupra grădinilor făcea din acest colţ o adevărată oază. Rude şi prieteni se perindau în frumoase încăperi decorate cu gust şi confort - Ghiculeşti, Cantacuzini, Floreşti, Micleşti".

INFLUENŢE ARHITECTURALE
A fost construit în 1914, după planurile lui Nicolae Ghica Budeşti, de meşteri italieni, întrucât arhitectul obişnuia să lucreze cu antreprenori italieni. Clădirea se remarcă prin masivitatea elegantă a siluetei sale arhitecturale. Nicolae Ghica Budeşti este cunoscut în special datorită numeroaselor restaurări de biserici, dar şi pentru clădiri precum Muzeul Ţăranului Român.






Zidăria aparentă de cărămidă roşie, elementele decorative simple din piatră ale faţadelor, ferestrele mari de la parter, terasele de la primul şi al doilea etaj şi silueta turnurilor amintind de clopotniţele mănăstirilor conferă clădirii distincţia şi eleganţa unei reşedinţe nobiliare de la începutul secolului al XX-lea. Faţadele parţial tencuite şi parţial cu zidărie aparentă prezintă balcoane cu elemente decorative din lemn tip "fachwerk", iar ancadramentele ferestrelor şi portalul intrării principale sunt simple, din cărămidă aparentă şi similipiatră. Golurile faţadelor sunt tratate diferit, fiind mai înguste la etajele superioare. Jocul dintre cărămida aparentă şi similipiatră este deosebit, remarcându-se expresivitatea compoziţiei. Soclul este din piatră de carieră.

Corpul principal are două etaje, iar corpul secundar cu o aripă în L are un etaj. Intrarea principală se face printr-o terasă cu scări ample. Încăperile corpului principal sunt cele oficiale, holul de onoare, salonul mare, sufrageria, biroul, biblioteca, sera. Holul de onoare era decorat cu lambriuri, păstrându-se parţial finisajele originale. Elementul cel mai spectaculos este şemineul masiv din piatră, dar şi scara din lemn masiv. Din hol se face accesul spre terasa deschisă cu vedere spre Munţii Nemirei. Corpul secundar are camere mici, fiind clădirea administrativă a Palatului Ştirbey.

În timpul războiului, aviatorii răniţi veneau şi se refăceau la conac. Între anii 1950 şi 1977 a fost sanatoriu TBC, apoi tabără pentru pionieri, iar după 1990, de elevi, funcţionând până în 2002.
Este adevărat că a fost făcut din materiale bune, nu luxoase, şi avea tot ce se cunoştea până atunci mai bun ca instalaţii mecanice şi altele, însă cea mai mare parte a elementelor decorative interioare au fost înlocuite în urma diferitelor schimbări de funcţiuni. Clădirea nu prezintă deficienţe structurale, în prezent s-a intervenit pe alocuri prin întreţinere curentă.


Nicolae Ghica Budeşti (1869-1943)
Arhitectul era fiul lui Eugen Ghica Budeşti (1843-1919) şi al Elenei Cantacuzino-Măgureanu. Din această căsătorie s-au născut trei copii: Nicolae, Elena, căsătorită cu Lascăr Rosetti, şi Eugenia, căsătorită cu Arturo Bertolini. Acesta era văr primar cu Theodor Pallady şi cu G.M. Cantacuzino. După studiile efectuate la Colegiul Gaillard din Lausanne şi Ecole Monge din Paris, el a urmat cursurile Şcolii de Poduri şi Şosele din Bucureşti, apoi între 1893 şi 1901, Ecole des Beaux Arts la Paris. S-a căsătorit la Paris în 1901 cu Madeleine Landrieu (1969-1951) şi au avut doi fii: arh. Ion Ghica Budeşti şi geologul Ştefan Ghica Budeşti.


Marina Ştirbey
Personalitate puternică, pasionată de automobilism, echitaţie şi vânătoare, a fost o aviatoare apreciată şi un as al acrobaţiei aeriene. În 1940 înfiinţează prima escadrilă sanitară militară exclusiv formată din femei-pilot. Prinţesa Marina obişnuia să vină cu Messerschmitt-ul său personal pe aerodromul amenajat în apropierea gării la Dărmăneşti. S-a căsătorit în februarie 1942 cu prinţul Constantin Basarab Brâncoveanu, mireasa venind direct de pe front. După 1947, Constantin Basarab Brâncoveanu a fost arestat, Marina rămânând singură cu doi copii, locuind într-o mansardă neîncălzită. Ulterior, Martha Bibescu a reuşit să îi ajute să fugă din ţară.