x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Cum îți întreții eficient grădina ca să arate impecabil, indiferent de anotimp

Cum îți întreții eficient grădina ca să arate impecabil, indiferent de anotimp

18 Aug 2021   •   16:47
Cum îți întreții eficient grădina ca să arate impecabil, indiferent de anotimp

Grădina oferă o adevărată identitate casei tale și are rolul de a înfrumuseța atmosfera în fiecare zi. De aceea, este foarte important să o păstrezi în cea mai bună condiție indiferent de sezon și să o tratezi ca pe o adevărată bijuterie.

 

În zilele noastre, orașele nu mai reprezintă o oază de liniște și relaxare, motiv pentru care e bine să profiți de curtea și grădina pe care le ai la dispoziție și să transformi îngrijirea acestora într-o adevărată pasiune. Iată cum întreții grădina indiferent de anotimp:

Îndepărtează frunzele

Frunzele umede sau uscate din curtea ta ori din împrejurimile grădinii pot fi factori favorizanți pentru apariția și răspândirea unor boli, cum sunt infecțiile fungice, sau ale unor dăunători. În același timp, sunt neplăcute, din punct de vedere estetic, pentru că dau aspectul de spațiu neîngrijit. Însă, le poți aduna și folosi, cu succes, pentru realizarea compostului, de exemplu, un îngrășământ natural binevenit pentru grădina ta.

 

 

Ca să-ți ușurezi munca, alege mașini și utilaje de grădină eficiente, ușor manevrabile, confortabile și care te ajută să înlături și să aspiri eficient frunzele uscate și umede din grădină, astfel încât să eviți apariția mucegaiurilor, de exemplu, dar și formarea unui pat prea gros de frunze care va fi dificil de curățat, dacă nu faci această operațiune frecvent. De asemenea, este important pentru plantele din grădină să le protejezi de îngheț, iar mulcirea reprezintă una dintre metodele eficiente.

 

Suflarea și aspirarea frunzelor, precum și aplicarea de mulci sunt operațiuni pe care le poți face simplu și rapid, folosind soluții inteligente, cum sunt diversele modele de suflante pentru frunze la preturi accesibile, care funcționează pe sistem electrice sau pe benzină.

Curăță buruienile la timp

Buruienile sunt o amenințare pentru o grădină pe care vrei să o întreții pe tot parcursul anului. Fie că plantezi flori sau că vrei să întreții arbuști fructiferi, precum afini sau coacăzi, buruienile pot afecta sănătatea acestora. De aceea, ele trebuie înlăturate de la rădăcină încă din timpul primăverii, deoarece au tendința să se dezvolte considerabil în zilele lungi și calde ale verii și vor concura plantele din grădină, în ceea ce privește necesarul de lumină, umiditate și substanțe nutritive.

 

De asemenea, dacă ai o grădină de legume pe care o întreții din primăvară până în toamnă, buruienile agresive nu vor face decât să-ți pună în pericol recolta. Poți preveni procesul de dezvoltare a buruienilor prin plantarea florilor sălbatice în grădina ta și prin obiceiuri sănătoase de întreținere a grădinii, precum udatul în cantități potrivite și aplicarea unui erbicid organic în perioada martie-aprilie.

Ajustează înălțimea plantelor și a florilor

Pe lângă aspectele practice ale întreținerii grădinii, la fel de importante sunt și cele estetice. O grădină bine îngrijită atrage privirile și îți oferă o priveliște plăcută, pe tot parcursul anului. Poți planta flori și plante rezistente la temperaturile scăzute din timpul iernii, dar cel mai luxuriant moment pentru acestea este perioada verii.

 

Înălțimea plantelor și a florilor se ajustează în funcție de zona în care acestea sunt așezate. Dacă grădina reprezintă o insulă în curtea casei tale, planetele și florile cele mai înalte se așază în centru, iar dacă grădina se află lângă casa ta, plantele înalte se cultivă lângă pereții casei. O grădină pentru întreaga familie te va ajuta să te bucuri de momente ideale de relaxare alături de cei dragi în fiecare sezon.

 

Grădina casei tale poate deveni o pasiune în care investești timp și resurse. Aceasta te va răsplăti printr-o recoltă bogată și sănătoasă de legume și fructe, dacă alegi să le crești printre plantele și florile decorative, din fiecare sezon. Privește grădina ca pe o inspirație care te așteaptă acasă în fiecare zi.

 

Sursa foto: shutterstock.com

×