Se spune că dacă nu lupți pentru ceea ce vrei, meriți ceea ce ai, însă totul devine mult mai complicat atunci când ești pe cont propriu, fără un sprijin constant, cu un salariu satisfăcător, dar nu suficient pentru a te mulțumi pe deplin. Cu toate aceste minusuri, cel mai indicat este să privești jumătatea plină a ceea ce există în viața ta și să începi de acolo să construiești mai mult.
În primul rând, dacă îți dorești mai mult, un confort maximizat, trebuie mai întâi să ți-l definești și să ții cont că acesta comportă două diviziuni: material și emoțional. Practic, este important să fie clar ce vrei, astfel încât să ajungi la o stare deplină de mulțumire și astfel să bifezi majoritatea cerințelor tale, dacă nu chiar pe toate.
În articolul următor, venim în ajutorul tău cu câteva recomandări pentru a-ți arăta cum să-ți materializezi obiectivele, astfel încât să ai o calitate a vieții mai bună.
Confortul căminului
Mai ales dacă în ultimul an ai muncit de acasă, probabil ai avut suficient timp pentru a analiza în detaliu „lipsurile” și aspectele mai puțin plăcute din locuința ta. Astfel, poate nu o dată ai observat că mobilierul din dormitor ar trebui schimbat, că salteaua nu te mai suține cum o făcea pe vremuri, că o mașină de spălat vase și un uscător automat de haine ar diminua timpul alocat treburilor casnice și că spațiul din balcon ar putea fi valorificat la maximum prin amenajarea unui spațiu verde, care să-ți aducă natura acasă.
Ai două posibilități, să iei totul pe rând și să îți asumi din start riscul că vei avea de așteptat. Însă confortul locuinței înseamnă, înainte de toate, liniște, bucuria de a te afla într-un loc care te reprezintă și în care te regăsești. S-ar putea ca un proces lent, etapizat, să te obosească, să nu-ți aducă satisfacții de moment, ba chiar în timp să te determine să te abați și de la obiective.
O altă startegie ar putea fi recurgerea la un sprijin financiar, în ideea de a te interesa ce drepturi ai atunci cand iei un credit, după care să faci demersurile necesare pentru a obține banii prin care să-ți reconfigurezi căminul în funcție de necesitățile și de dorințele tale. Accesarea unui credit nu e acel „bau-bau” din viziunea unora, ci o soluție la probleme imediate, un proces care nu comportă riscuri, în care tu ai drepturi care nu-ți pot fi încălcate. Este esențial să fii informat din surse sigure, avizate, pentru că astfel te vei poziționa într-o zonă de control.
Totodată, în cazul în care casa ta a ajuns să nu mai acopere nicio așteptare de ordin personal, te poți gândi la vânzarea ei și, ulterior, la accesarea unui credit ipotecar și cumpărarea unei locuințe care să fie o definiție a confortului vizat.
Confortul emoțional
În mod paradoxal, oamenii caută confortul psihologic în exterior, adică acolo unde e imposibil să fie, în loc să-l caute în interior, acolo unde este de fapt. În viziunea specialiștilor în sănătate mintală, confortul psihologic reprezintă starea în care tu te simți bine cu tine.
Desigur, acesta este în strânsă legătură cu cel al căminului, iar odată ce primul va fi acoperit, este imposibil să nu observi o îmbunătățire radicală și în starea ta emoțională, având ca factori favorizanți mulțumirea de a fi concretizat ceva important și satisfacția rezultatului. Încearcă să-ți clarifici ție ce te-ar face fericit și să faci schimbări în jurul tău care să te ducă către rezultatele dorite. Dacă vei avea nevoie de ghidare în procesul de identificare a nevoilor și dezvoltare, este indicat să recurgi la un specialist. De asemenea, mișcarea de zi cu zi, tehnici precum yoga, meditație și o alimentație echilibrată vor favoriza starea ta de echilibru interior, de confort emoțional.
Decizia de a-ți depăși barierele de ordin material și mental reprezintă, înainte de toate, un act de curaj și asumare. Odată luată, trebuie doar să recurgi la cele mai inspirate soluții pentru a-ți garanta succesul.
Sursă foto: Pexels.com