x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Cum poti scapa de mirosul de tigara din casa

Cum poti scapa de mirosul de tigara din casa

27 Iul 2016   •   10:19
Cum poti scapa de mirosul de tigara din casa
Sursa foto: Oleg Kornilov/Getty Images/Hemera

Într-o casă de fumător nu durează mult până ca mirosul de ţigară să se „lipească” de ţesături, mobile sau chiar de pereţi. Aerisitul camerei ajută doar până la un moment dat, dar există şi alte metode de a scăpa de mirosoul neplăcut folosind substanţe ce pot fi găsite în orice casă. Oţetul, în special cel de mere, amestecat cu apă, poate fi folosit la curăţirea suprafeţelor, pentru îndepărtarea mirosului de ţigară. Bicarbonatul de sodiu poate fi presărat pe covoare, lăsat un sfert de oră, şi apoi aspirat pentru îndepărtarea izului. Pentru menţinerea prospeţimii în camerele în care se fumeză, se pot amplasa boluri în care punem coji de lămâie sau de portocală. Merge şi varianta bolurilor cu pătrunjel. Pentru a scăpa rapid de fumul dintr-o încăpere, se ia un prosop ud şi se învârte până când particulele din fum aderă la suprafaţa umezită.

×