Început de mai. Ce-a de-a cincea lună a anului, popular numită Florar, este poate că cea mai frumoasă lună de primăvară. Gerul e tot mai departe şi exponenţial cu această depărtare, florile îşi arată faţa din boboci. La început mai timid, crescând apoi ritmul, pentru a culmina cu o explozie înmiresmată de forme şi de culori.
Parcă poţi să şi simţi cum fiecare plantă priveşte cu coada ochiului către vecina sa de răsad, să vadă dacă nu cumva ea a avut mai mult curaj în a-şi prezenta floarea unei lumi întregi. Parcă simţi în această lună, mai mult decât în oricare, cum plantele se îndeamnă una pe cealaltă în a înflori, simţi o întrecere între ele, în a arăta tot ce au mai frumos.
O concurenţă în a se impune, o stare de capitalism vegetal, din care cea care se prezintă cel mai bine în condiţii de concurenţă acerbă are cel mai mult de câştigat. Şi câştigul nu-i de colo, el constă în admiraţia celor care ajung prin preajma lor, admiraţie care se transformă la nivel de individ în bucurie sufletească pricinuită de lucrurile simple.
Aşadar, este timpul florilor, şi noi nu puteam să trecem aşa uşor peste asta.
Aşa încât am ales să vă vorbim prin articole special dedicate despre florile din casa noastră, neuitând aici, ba, dimpotrivă, punând accentul pe asta, de imprimeurile florale care pot să se regăsească practic pe orice piesă de mobilier ce îmbracă un interior.
Imprimeurile florale au fost nelipsite în artele decorative din toate timpurile. De fapt, motivele vegetale sunt cele mai importante şi mai des folosite tipuri de ornamentări.
Sunt motive care inspiră bună-dispoziţie şi energie. Iar dacă foloseşti culori pastelate (lila, verde crud, galben, roz) îţi vei asigura o primăvară permanentă în casă.
Apoi, pentru că nu am uitat că de puţină vreme doar ne-am depărtat de cel mai important eveniment religios al anului - Învierea Domnului -, am pregătit şi un subiect care face atingere la acest capitol atât de important pentru viaţa noastră. O să aflaţi în paginile noastre despre construcţii celebre prin arhitectura lor aparte, construcţii având destinaţia de biserică.
Nu am uitat nici de faptul că stăm mult timp afară în această perioadă şi am pregătit şi câteva articole ce tratează subiecte precum funcţiunile exterioare ale unei case sau petrecutul de timp la aer curat.
Citește pe Antena3.ro