x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Design ecologic

Design ecologic

de Georgiana Teodorescu    |    26 Sep 2009   •   00:00
Design ecologic
Sursa foto: /iSTOCKPHOTO

Ce defineşte designul eco? Materialul din care sunt realizate mobilierul şi accesoriilor, cantitatea de energie consumată pe durata vieţii de către acestea sau modul de reciclare după utilizare? O combinaţie dintre cele trei aspecte este răspunsul corect.



În ultimul deceniu s-a adus în prim-plan protejarea mediului prin utilizarea materialelor ecologice şi reciclarea corectă a celor ne-ecologice.Poate părea ciudată abordarea unui astfel de subiect într-un editorial despre amenajări, însă conexiunea dintre ecologie şi design este foarte strânsă.

Există trei categorii de mobilier eco. Primul dintre acestea este mobilierul fabricat din materiale naturale (lemn, răchită, bambus, in, mătase, lână, bumbac etc.) Aici, atât materia primă, cât şi procesul de realizare (traforare, ţesut la război, croşetare, împletire etc.) şi finisare (utilizarea uleiurilor şi cerii naturale) sunt ecologice. Cea de-a doua categorie se încadrează în condiţiile eco prin consumul redus de energie, apă, gaz atunci când sunt utilizate. Chiar dacă materialul din care sunt făcute este plastic, metal, sticlă, consumul redus le recomandă ca fiind ecologice. Cel mai bun exemplu sunt becurile eco, care, deşi sunt realizate din materiale greu perisabile, consumă foarte puţină electricitate şi rezistă timp îndelungat.

Cea de-a treia categorie este cea a perisabilităţii uşoare, a nocivităţii re-duse asupra solului, apei şi aerului din momentul în care au intrat în procesul de degradare. Tot materialele naturale conduc şi la această categorie, fiind cel mai uşor asimilate de sol.  

LA INTERIOR
Deşi este la fel de importantă, este promovată grija faţă de mediu şi mai puţin contribuţia designului eco la sănătatea fizică şi psihică a utilizatorilor. Însă studiile arată că ameliorarea unor probleme respiratorii, alergii, stări depresive etc. se realizează şi prin amenajări eco. De la vopseaua şi varul lavabil aplicate pe pereţi până la iluminat, mobilier şi accesorii, toate au efect asupra stării interioare. Materialele naturale vor permite luminii naturale să pătrundă în camere mai uşor, vor absorbi praful, vor reduce poluarea aerului. Lenjeria de pat din bumbac sau in va îmbunătăţi starea celor predispuşi la alergii şi astm. Lemnul natural şi ţesăturile naturale emană o anumită cantitate de energie calorică, ce va reduce consumul de aer condiţionat/ energie termică. Pentru interioarele eco, emblematică este utilizarea plantelor şi vegetaţiei naturale. Tranzitarea acestora de la interior la exterior pe timpul verii transformă terasa dumneavoastă într-o oază verde, iar iarna păstrează aerul curat în locuinţă.

ULTIMELE INOVAŢII

Anul acesta a fost premiat în cadrul concursului Jump the Gap susţinut de Roca, lider în produse sanitare, designul inovator al unui sistem complex format dintr-o chiuvetă şi un wc având la bază ideea reciclării apei. Propunerea este una simplă. Apa consumată la chiuvetă este acumulată în bazinul WC-ului şi reutilizată.  Prototipul a fost premiat atât pentru design, cât şi pentru ideea ecologică.

Mai nou, pentru a expune concret ideea mobilierului ecologic, se impun specificaţii pentru fiecare piesă de mobilier (componente volatile organice, producţie locală sau cantitatea de CO2 eliminată în transportul din ţara producătoare, materialul prim utilizat, finisajul aplicat şi numărul de ani necesari degradării totale a componentelor). Această lege informează cumpărătorul şi ţine sub control producţia excesivă din materiale "grele" (poliuretani, sticlă, metal, lacuri şi adezivi sintetici).

În ţările vestice, conduita eco este literă de lege. Mulţi dintre designeri şi-au aprofundat studiile în designul ecologic. Unul dintre aceştia este şi Oliver Heath, a cărui carte, "Urban Eco Chic", a revoluţionat principiile amenajărilor bazate pe produse ecologice. Sfaturile şi experienţele prezentate în această carte vă vor călăuzi spre o cunoaştere şi acceptare a stilului eco în casa dumneavoastră. În cuprinsul cărţii este promovat echilibrul dintre tehnologie, natură şi stilul vintage. Aceasta este accesibilă şi în România prin Books Express.

ECO ÎN PRACTICĂ
În momentul de faţă există două mari bariere pentru o atitudine mai fermă faţă de designul eco. Prima este competitivitatea firmelor ce produc mobilier din materiale neecologice, într-o gamă mult mai variată decât cea eco. A doua este preţul mult mai mare al mobilierului ecologic, materialul prim natural folosit şi prelucrarea manuală spunându-şi cuvântul. Pentru a duce la extrem ideea de design eco se folosesc trunchiuri de copaci ciopliţi, nefinisaţi, pentru banchete şi scaune, carton pentru servante şi console decorative şi sârmă refolosită pentru scaune. Pentru pereţi modulari şi de compartimentare este propus bambusul împletit, fixat într-un suport de lemn.

Materialele naturale vor permite luminii naturale să pătrundă în camere mai uşor, vor absorbi praful, vor reduce poluarea aerului. Lenjeria de pat din bumbac sau in va îmbunătăţi starea celor predispuşi la alergii şi astm. Lemnul natural şi ţesăturile naturale emană o anumită cantitate de energie calorică, ce va reduce consumul de aer condiţionat/ energie termică.

×
Subiecte în articol: idei pentru casa ta