Despre o tradiţie ce trebuie păstrată, dar şi reinterpretată

Păstrarea tradiţiei locale este o preocupare constantă în toate zonele ameninţate de modernizarea grăbită şi, adeseori, nechibzuită a oricărui tip de patrimoniu.

În plan strict real, două sunt pârgiile ce acţionează în sens pozitiv, reuşind să menţină echilibrul necesar între păstrarea identităţii, a valorilor tradiţionale şi cuvenitul tribut pe care trebuie să îl plătim tehnologiilor moderne.
Pârghia clasică şi, cu siguranţă, cea mai eficientă stă în mâna locuitorilor şi autorităţilor dintr-un anumit areal, de interesul acestora întru perpetuarea a ceea ce este valoros şi semnificativ în zonă. Cea de-a doua ţine de elaborarea şi mai ales respectarea unor legi specifice destinate protecţiei unui anumit tip de patrimoniu, dar şi valorificării generale a unor repere cultural-naţionale. Performanţa şi modelul de urmat se obţin acolo unde cele două pârghii acţionează simultan ori într-o deplină armonie administrativă.

DEMOLĂRI ŞI CONSTRUCŢII
Pentru că ne ocupăm cu precădere de domeniul amenajărilor exterioare şi interioare, vom constata că România este mult în urmă, din punct de vedere legislativ, în ceea ce priveşte norma restrictivă atât la demolări, cât şi apariţia unor construcţii noi. În statele civilizate, nici o clădire, indiferent de situaţia ei juridică, nu poate fi pusă la pământ decât în urma unui studiu amănunţit care ia în considerare date complexe privind atât istoria acesteia, cât şi oportunitatea demolării ei.
Cu aplicaţii sensibil diferite în mediul urban şi în cel rural, acest tip de legi nu devin o frână în calea dezvoltării generale, determinată de etapa socio-istorică dată, dar, în acelaşi timp, nu scapă din vedere aspecte legate de valoarea istorică sau estetică a unei construcţii. Pe zone mai mari, acolo unde este cazul, sunt protejate stilul architectural şi constructiv, cu recomandări uneori destul de rigide în ceea ce priveşte dispariţia sau apariţia unor noi clădiri.

BĂTRĂNEŢE VALOROASĂ
Norma general acceptată pentru protecţia, prin lege, a unor construcţii este dacă acestea au trecut suta de ani fără a suferi intervenţii majore în sistemul structural sau în arhitectura exterioară. Acolo unde evoluţia economică şi cultural-spirituală au parcurs, în ultimul secol, un drum firesc, fără mari convulsii sociale, această normă este subînţeleasă. Construcţiile, moştenite de la o generaţie la alta de proprietari stabili şi legitimi, au beneficiat în mod natural de protecţia şi grija acestora.
Ele au căpătat o valoare de simbol care le ridică valoarea materială propriu-zisă, iar valorificarea în conformitate cu cerinţele modernă devine mai facilă. Nu de puţine ori, valoarea de piaţă a unei clădiri de vârstă respectabilă, construită după tehnologii arhaice şi respectând un anumit stil de viaţă tradiţional, este de câteva ori mai mare decât valoarea unei construcţii de ultimă oră.
Nu putem să trecem cu vederea construcţiile caracteristice unei anumite culturi sau civilizaţii, grupate pe arii restrânse, şi necesitatea protejării lor. O astfel de situaţie avem şi în România, în satele abandonate de saşii plecaţi din ţară într-o vreme de urgie istorică. Casele acestora, abandonate şi supuse vreme de mai multe decenii unui proces de degradare accelerată, pot fi restaurate, reconstruite şi recondiţionate, reintrând în circuitul de valori specifice zonei.

COSTĂ, DAR FACE!
Achiziţionarea, restaurarea şi modernizarea unei construcţii vechi sunt operaţiuni costisitoare, dar reprezintă investiţii sigure. Dacă alegerea este una corectă (atenţie la evaluarea exactă a strării structurii de rezistenţă, la regimul juridic al clădirii şi la posibilităţilor de intervenţie directă!), există fonduri suficiente şi se lucrează cu o echipă de buni specialişti, rezultatele transformării unei construcţii vechi în locuinţă modernă pot fi extrem de spectaculoase.
Voi menţiona faptul, puţin cunoscut pe la noi, că astfel de iniţiative private sunt, în ţările occidentale, sprijinite financiar de instituţiile bancare, de autorităţile locale sau din fonduri speciale. Investitorii beneficiază de credite preferenţiale, cu dobânzi mai mici şi condiţii de returnare mai lejere, sunt scutiţi de anumite taxe şi impozite, nu plătesc lucrări specifice pentru infrastructură sau pentru necesarele conectări la reţelele locale de apă, canalizare şi energie.