Editorial - Respect pentru arhitect

De peste un deceniu, de cand lucrez in acest domeniu al presei, am aparat cu o inversunare demna, poate, de o cauza mai buna, breasla arhitectilor. Cand eram tanar, o gluma buna zicea ca daca nu desenezi atat de bine incat sa intri la Arte plastice si nu stii suficienta matematica incat sa dai la Politehnica, e musai sa te faci arhitect. Arhitectul este si va fi, trecand peste aceasta gluma, un om creativ, cu o remarcabila capacitate de a vedea in spatiu si de a combina volume. Este si un om al deplinei responsabilitati, dar si, aproape intotdeauna, al unei nemasurate vanitati.

Orice arhitect adevarat iubeste fiecare casa proiectata si construita sub bagheta lui ca pe propriul copil. O iubire de multe ori oarba, dar perfect omeneasca, acea iubire care ne face sa vedem in orice odrasla o minune de frumusete. N-am auzit inca si nici nu cred ca am sa aud vreodata un arhitect care sa spuna ca a facut o casa urata.

Si la noi, ca peste tot in lume, arhitectii s-au organizat in asociatii si bresle profesionale, incercand sa gaseasca numitori comuni unei sume de orgolii si de aspiratii individuale. In interiorul breslei au fost, sunt si vor fi discutii interminabile despre felul in care trebuie platita prestatia lor sau adevarate lupte fraticide pentru obtinerea unor contracte cu multe, multe zerouri in coada.

Exista arhitecti practicanti, pentru care creatia, proiectul asumat sunt unicele repere ale meseriei. Altii, prin conjuncturi sociale, ajung un soi de functionari de rang mai mic sau mai mare, oameni care au puterea sa ia decizii in numele unor comunitati. Acestia, a caror munca nu trebuie minimalizata si in nici un caz contestata, trebuie sa aiba calitati exceptionale, sa fie profesionisti desavarsiti, sa aiba puterea si curajul de a privi spre viitor cu generozitate. A fi, spre exemplu, arhitectul sef al capitalei presupune o imensa responsabilitate. Intr-o astfel de functie ar trebui sa fie investit un om cu autoritate in cadrul breslei, dincolo de orice interese sau jocuri politice, un vizionar si un caracter de o desavarsita integritate morala.

De altfel, birourile de arhitectura si urbanism al tuturor primariilor ar trebui sa fie populate exclusiv cu astfel de oameni pentru ca in aceste birouri se hotaraste, de fapt, prezentul dar mai ales viitorul estetic al orasului. Din nefericire, in proportie de suta la suta, aici lucreaza oameni marunti, ratati profesional, a caror singura preocupare este sa calculeze corect valoarea spagii. Stiu ce spun si imi asum in totalitate acesta afirmatie, oricat de suparatoare ar fi ea pentru unii sau altii.

Arhitectii, ca si medicii, sunt o casta selecta, cu traditii de respectabilitate si onorabilitate pe cale de disparitie. Depinde numai de ei cat de repede si in ce fel vor actiona pentru a stopa fenomenul de depreciere a propriilor imagini si de a redeveni elitele intelectuale si sociale de altadata.