Se spune că cel mai bun grădinar nu este cel care se pierde în teorii, ci acela care are un simţ anume care îl ajută să perceapă comportamentul unei plante şi să intervină la timp. Adică flerul omului care îşi iubeşte grădina.
Oricât de mult ne-am strădui să avem o grădină perfectă, tot vor fi momente în care vom fi nemulţumiţi de rezultate. O situaţie de genul ăsta apare atunci când observăm locuri libere în grădină şi brusc dispare senzaţia de vegetaţie bogată.
Asta n-ar fi o problemă, dar dacă senzaţia de gol persistă de la un sezon la altul, atunci chiar trebuie să facem ceva. Un alt moment de disconfort pentru posesorul de grădină apare atunci când vegetaţia îmbătrâneşte: copacii au crengi numai în vârf, scoarţa nu este mereu la fel de decorativă; plantele tufoase chelesc la bază, altele mor, în funcţie de ciclurile vegetative etc. Ce-i de făcut în astfel de situaţii? Ca de obicei, se îmbină două lucruri: fantezia şi priceperea în ale grădinăritului.
UN TRUNCHI GOLAŞ?
Dacă aveţi în grădină copaci bătrâni, dezgoliţi la bază de crengi şi frunze există câteva soluţii. Una ar fi să populaţi cu flori multicolore câteva ghivece suspendate de dimensiuni medii (pe care să le agăţaţi de crengi, după posibilităţi), ca să compensaţi lipsa de atracţie. Uneori sunt suficiente câteva plăntuţe decorative prin frunziş dacă nu doriţi să stricaţi o schemă cromatică la care aţi lucrat ani în şir. Altă soluţie ar fi să "mascaţi" acel trunchi cu plante căţărătoare. Clematita este un adevărat fenomen în astfel de situaţii. Creşte repede, îmbracă trunchiurile şi se umple cu flori ce durează luni întregi (ca perioadă de înflorire).
OBIECTELE DECORATIVE
În orice grădină e loc pentru obiecte decorative. Singura condiţionare este stilul grădinii. Aşa cum vedeţi alăturat, spiralele dau farmec anumitor zone din grădină. Aerisesc spaţiile de plantare şi oferă flexibilitate în alegerea plantelor.
GRĂDINI MIXTE
Despre combinaţiile originale de grădini decorative şi utilitare am mai vorbit şi iată că revenim la acest subiect. Grădina din imaginile alăturate este una mixtă, însă puţini îşi dau seama că lângă un strat cu trandafiri şi obiecte decorative se află un strat cu... pătlăgele roşii. Până la urmă, roşiile pot fi şi decorative, mai ales când sunt coapte, nu-i aşa?
O situaţie similară este şi pentru ardei, cu atât mai mult, cu cât sunt varietăţi cu fructe la maturitate de culoare verde deschis, verde închis, roşu, portocaliu şi chiar ... vineţiu. Separarea iniţială dintre cele două tipuri de grădini se estompează treptat. Până la urmă, totul ţine de priceperea grădinarului sau a peisagistului. Merită să menţionăm aici şi câteva mirodenii care au port compact, frunziş foarte atractiv şi nici florile lor nu-s de neglijat.
Citește pe Antena3.ro