x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Iată cum poți aduce armonie în căminul tău cu ajutorul oglinzilor (GALERIE FOTO)

Iată cum poți aduce armonie în căminul tău cu ajutorul oglinzilor (GALERIE FOTO)

28 Feb 2018   •   00:00
Iată cum poți aduce armonie în căminul tău cu ajutorul oglinzilor (GALERIE FOTO)

Oglinda este o bucată de sticlă transparentă, cu suprafață neteda și lucioasă, acoperită pe una din părți cu un strat de argint și apoi cu unul de cupru.

La final, suprafața se acoperă cu vopsea pentru a o proteja.

Însă, dincolo de acestă descriere strictă, din perspectiva utilității sale, oglinda este un obiect esențial de design interior, ce contribuie din plin la înfrumusețarea tuturor încăperilor. Etimologic, cuvântul ”oglindă” provine din grecescul „speculum”, sugerând capacitatea acestor obiecte comune, dar valoroase, de a specula avantajele spațiului interior.

Oglinzile sunt obiecte care se încadrează perfect în rame de tot felul, transformând interiorul căminului într-unul cald și plin de farmec. Acestea se armonizează cel mai bine cu restul pieselor de mobilier, oferind un spațiu primitor și original.

Oglinda creează o imagine în continuă schimbare și.............................

Citește mai departe AICI

×