x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Iesiti din tipare!

Iesiti din tipare!

de arh. Bogdan Teodorescu    |    15 Dec 2005   •   00:00
Iesiti din tipare!
OFUL ARHITECTULUI
Sa presupunem ca aveti casa ridicata la rosu, volumul cladirii si spatialitatea functiunilor interioare sunt definite. Ati considerat ca firma de proiectare si-a facut datoria, prin realizarea PAC-ului si contributia avuta la materializarea etapei la rosu, convenind sa incheiati colaborarea.

Veti gandi cel mai probabil ca mai este doar un pas si metamorfoza acelor imagini de pe hartie sau ecranul computerului va prinde viata. Nimic mai gresit! Si acest lucru se datoreaza unei schimbari esentiale in abordarea executiei.

In primul rand apar pareri contradictorii la nivel de familie si prieteni asupra modului de amenajare interioara a spatiului. Apoi se constientizeaza un efort financiar major (raportat la etapa de rosu) care include instalatiile si finisajele.

CONSTANTA LUCRARII

Treptat ajungeti la un moment critic, unde, exasperat de amploarea lucrarilor si depasit de volumul lor, trebuie sa hotarati ce cale veti urma: ori veti incerca sa finalizati lucrarea ascultand de parerile unora sau altora, avand ca slogan deviza "merge si asa", ori veti reangaja o firma de arhitectura. Trebuie spus ca alegerea ultimei variante urmeaza unei schimbari optice asupra lucrarii: trebuie schimbat dead line-ul sau termenul limita (din "ne mutam de Pasti" in "ne mutam de Craciun" sau invers), trebuie constientizata nevoia de conlucrare cu arhitectul la nivel de detaliu, ignorand asa-zisele exemple "reusite" de amenajari, care ne agreseaza ochiul din diverse reviste "de specialitate". "Dumnezeu este in detalii", obisnuia sa spuna marele arhitect Mies van der Rohe.

SURSE REALE DE INFORMARE

Problema, cred eu, sta in lipsa de informare. Pentru ca aceste reviste "de specialitate" despre care am mentionat promoveaza un gust indoielnic. Cati oare, dintre cei care si-au construit o casa, au avut ca sursa de inspiratie un album cu creatiile unui anume arhitect? Pentru ca gustul si dorinta pentru frumos se cultiva. Si nu oricum si de oricine.

Sunt convins ca foarte putini, si spun asta uitandu-ma in jur, la "grandioasele" vile aparute te miri unde. Este esential ca arhitectul sa fie lasat sa-si faca meseria, dar succesul, pe care il are in actiunea de a convinge beneficiarul, este asigurat atunci cand acel beneficiar dispune de alte surse de informare la care sa se raporteze.

Cereti arhitectului inca de la prima intalnire albume cu adevarata arhitectura si studiati-le impreuna cu acesta, pentru o mai buna intelegere. Ar fi un prim pas pentru a avea raspuns la intrebarea: de ce sa apelam la un arhitect? Un prim argument ar fi acela de a iesi din tiparele amenajarilor de tranzitie.

GUSTURI NEEDUCATE
Printre exemplele "reusite" trebuie sa amintesc cateva, devenite regula: nelipsitul bar dintre bucatarie si diningroom sau hol, combinatia halucinanta de spoturi si spotulete de pe tavanele false, mobila din PAL melaminat, plafonierele turcesti, combinatii cromatice "originale" ("cu rosu la dormitorul fetei, iar la baiat cu albastru"), "spectaculoasa" cada pe colt cu nelipsitul hidromasaj, tamplaria alba din PVC, toate reunite, intr-un soi de laitmotiv al multor case. Si sa nu uit: "minunata" si nelipsita arcada, care sincer sa fiu reprezinta pentru mine un cosmar. Apoi, interventiile la nivel de finisaje, devenite "regula de aur" in spatii umede (bucatarii, bai): gresia si faianta. Oare ceramica este singurul material care poate fi folosit in aceste spatii? Ba mai mult, gresia devine finisajul intalnit si la alte functiuni: casa scarii, living, alaturi de parchetul laminat, toate cumparate din angrouri "de specialitate", impreuna cu glafurile din PAL melaminat la metru, incheind apoteotic cu usile celulare. Vreti o astfel de casa? Iata reteta in randurile de mai sus!
×