x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Intrarea în garaj prin grădina din stradă

Intrarea în garaj prin grădina din stradă

de Cornelia Constantin    |    28 Aug 2008   •   00:00

Şi dumneavoastră vă gîndiţi să amenajaţi un garaj în curte? De acum nu mai este nevoie să renunţaţi la grădină din acest motiv. Doi designeri britanici oferă o soluţie surprinzătoare

Şi dumneavoastră vă gîndiţi să amenajaţi un garaj în curte? De acum nu mai este nevoie să renunţaţi la grădină din acest motiv. Doi designeri britanici oferă o soluţie surprinzătoare


De ceva vreme oraşele sînt din ce în ce mai aglomerate. Mai mulţi oameni şi din ce în ce mai multe maşini. Pentru cei care locuiesc la bloc e o problemă de care trebuie să se ocupe administraţia locală. Pentru cei care locuiesc la casă e o problemă care ţine de împărţiri şi priorităţi. Un loc de parcare pe stradă nu e sigur. Un loc de parcare în curte rezolvă măcar parţial această problemă însă, impune alte decizii. Aşa ajung cei mai mulţi să folosească 15-20 mp de curte pentru parcare. În unele cazuri chiar mai mult. Parcarea mănîncă practic din spaţiul pentru grădină şi de aici a pornit şi ideea proiectului de grădină despre care vom vorbi de această dată. Nu vă gîndiţi că este doar un proiect interesant sau o grădină realizată ca să demonstreze un concept. Ea chiar a fost amenajată pentru o locuinţă din zona de est a Londrei.

 

Un proiect inovator

S-a ajuns la acest proiect şi pornind de la alte considerente. Parcarea sau garajul este construit de multe ori chiar la stradă. Şi la o privire generală e clar că strică aspectul estetic, arhitectural, ca şi coeziune. Ba mai mult, construcţiile de acest gen duc la dispariţia grădinilor din faţa caselor. Practic, cele mai îndrăgite grădini dintre toate. Ziduri peste ziduri şi pavaje în loc de spaţii verzi... toate conduc la creşterea temperaturilor în interiorul oraşelor, în lipsa unui echilibru necesar. Această stare de fapt mai accentuează şi riscul apariţiei unor inundaţii. Sînt convinsă că de cînd aţi văzut imaginile v-aţi dat seama că este ceva cu adevărat original şi deosebit. Practic, o astfel de grădină rezolvă toate problemele de care aminteam mai sus. Singura condiţionare este foarte probabil cea legată de buget. Nu neapărat bugetul alocat grădinii propriu-zise cît cel alocat sistemului hidraulic pentru garaj. Haideţi să vedem despre ce e vorba.

 

Grădina practică

Spaţiul alocat grădinii poate să fie dreptunghiular sau pătrat fără să afecteze conceptul în sine. Pe acest spaţiu se regăseşte aleea dreaptă pavată ce porneşte de la uşa casei pînă la stradă, plantele grupate pe zone de interes, garajul care ascunde maşina şi o protejează şi nişte “ziduri vii”. Aleea a fost definită încă de la început ca fiind cu scop utilitar. Zonele cu vegetaţie sînt pline de farmec. Şase pătrate vegetale cu cimişir sînt realizate ca şi obişnuitele garduri vii şi borduri. La capătul dinspre zidul casei se regăsesc două ghivece mari cu bonsai sau topiary şi un element decorativ construit din metal şi piatră. Pe culoarul dintre pătratele vegetale se regăsesc două zone plantate cu suculente scunde, dar foarte decorative şi sistemul hidraulic care urcă maşina la suprafaţa solului şi o coboară în garajul... de sub grădină! Şi mai interesant este că fix deasupra garajului se găseşte un mic bazin cu apă care accentuează aspectul general de grădină modernă realizată în stil minimalist.

 

Altfel de zid

Zidul viu este după cum vedeţi realizat din lemn, pămînt şi iarbă. Pe lîngă faptul că dă foarte bine estetic vorbind, el împiedică formarea unor curenţi de aer prea calzi sau prea reci, diminuează eroziunea solului şi oferă un loc plăcut pentru vietăţi diverse. Ca ansamblu, această propunere combină elegant ideea de grădină de faţadă şi necesarul garaj, aducînd o notă modernă întregii străzi pe care se află.

 

Info

Aleea utilitară este mărginită pe de o parte de pătratele de cimişir, şi de alta de un rond cu hosta. Pe toată suprafaţa s-a folosit aceeaşi varietate elegantă a acestei plante. Hosta este renumită pentru frunzişul său deosebit de frumos utilizat cu succes în decorul grădinilor moderne. Nu este nici o plantă pretenţioasă. Dacă solul este uşor nisipos şi nu arde foarte tare soarele în lunile de vară, totul este ok. Din august, hosta (crin de toamnă) îşi etalează şi florile

×
Subiecte în articol: grădina mereu verde