x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa La moda: tapetul

La moda: tapetul

14 Iul 2005   •   00:00
La moda: tapetul

Vrei sa iti redecorezi casa si nu stii cum? Noi iti propunem o idee, pe cat de practica, pe atat de ambientala-tapetul. El reprezinta o alegere utila pentru decoratiuni, reflectand stil si personalitate. Totusi, este din ce in ce mai putin utilizat in momentul de fata

De ce tapet?


Este un material multifunctional, folosit pentru decorarea spatiilor interioare. Se utilizeaza, incepand din secoloul al XVII-lea, pentru decorarea incaperilor si uneori pentru izolarea termica si fonica a peretilor. Culorile si modelele sunt caracteristice pentru fiecare epoca. Prin alegerea nuantelor si texturilor adecvate, se pot evidentia punctele forte ale incaperii si se pot estompa sau corecta defectele si disproport iile. Tapetul este ideal pentru acoperirea unor pereti care nu sunt tocmai netezi. Dar, asta nu inseamna sa tapetezi toti peretii. Ajunge sa-l pui in valoare pe cel din dreptul coltului de interes al incaperii. Daca ai curaj, nici nu e nevoie sa tapetezi un perete intreg, fiind destul sa pui un straif in dreptul patului, de exemplu. Cu adevarat indraznete sunt fasiile de tapet puse sub forma de dungi orizontale.

Combinati tapetul si zugraveala pentru a obtine adancime si contrast!


Un tapet frapant poate atrage atentia ntr-un mod placut, insa poate fi sufocant daca aplici pe toti peretii.

Tapetul decorativ reprezinta o solutie practica pentru scoaterea in evidenta a spatiului interior prin designuri spectaculoase, clasice sau moderne, fiind rezistent la zgarieturi si usor de ntretinut (lavabil). Tapetul decorativ poate fi cu usurinta asortat cu restul elementelor de mobilier din incaperi, gratie varietatii de modele, culori si texturi, acest tapet fiind ideal pentru aplicarea in hoteluri, restaurante, muzee sau resedint e private.

Bordurile pentru tapet sunt fasii mai inguste sau mai late din tapet, disponibile intr-o gama foarte variata de nuante si modele. Se pot folosi la imbinarea diferitelor modele de tapet, dar i la intalnirea dintre pereti si tavane, sau se pot aplica fara tapet, pe peretii zugraviti pentru a elimina monotonia.

Ce trebuie sa faceti ca sa alegeti tapetul potrivit?


Este bine sa nu amestecati diferitele stiluri si tipuri de tapet, sa realizati un echilibru intre diferitele culori, modele si structuri. De asemenea, este important sa armonizati culoarea peretelui cu cea a tablourilor, mobilei, textilelor si pardoselii. Tapetul trebuie sa fie in ton cu ambiant a incaperii. Culorile deschise maresc spatiul, iar cele intunecate il micsoreaza.

Modelul poate strica sau poate imbunatati ambianta incaperii tapetate. Modelele de mari dimensiuni sunt recomandate pentru suprafete mari, deschise, in timp ce modelele marunte sunt adecvate incaperilor mai mici.

Sugestii


Daca in camere exista grinzi (de rezistenta sau nu), incercati sa le puneti in evidenta aplicand pe suprafata lor tapet intr-o nuanta mai inchisa sau mai deschisa (dar care se armonizeaza cu restul). Veti obtine, neindoielnic, o combinatie interesanta. In incaperile dinspre nord nu folositi verdele, ci nuante calde: bej, galben, portocaliu etc. Verdele este potrivit pentru camerele cu orientare spre vest.

Culorile deschise creeaza senzatia de spatiu mai mare si viceversa.
In camerele copiilor merg culorile vii, vesele, care sunt adecvate temperamentului lor, in dormitorul bunicilor - nuante mai pale, iar in dormitorul matrimonial- un bleu odihnitor sau, daca spatiul permite, rosu - este mai "greu", dar extrem de elegant.

O nuanta prea monotona poate fi "sparta" cu fasii de tapet de alta culoare. Daca vreti, intr-adevar, sa fiti in pas cu ultima tendinta a modei, aplicati tapet care imita zidaria rosie (caramida netencuita) in holul de la intrare. Insa, un astfel de model este extrem de sic in balcon - mai ales cand este plin cu ghivece cu flori.

Inainte de a cumpara tapetul este bine sa achizitionati o mostra pe care sa o agatati de perete si sa o priviti atat la lumina zilei, cat si noaptea. Trebuie sa stiti ca tapetul cu model floral este mai usor de asortat, cel din foite de metal sau din rafie este mai delicat si mai greu de curatat: de aceea, este indicat sa nu il asezat i in zone foarte expuse. Tapetele din vinilin sunt cele mai recomandate pentru zonele cu trafic intens, cum ar fi vestibulul sau bucataria.

Inainte de a pune tapetul, peretii trebuie pregatiti. Mai intai, se indeparteaza complet resturile de tapet - daca este cazul - sau de zugraveala si se astupa crapaturile. Este indicata verificarea straturilor de vopsea de pe perete pentru a se stabili daca are o rezistenta suficienta si nu se exfoliaza. Daca peretii sunt in stare foarte proasta, este recomandat sa ii acoperiti cu o folie speciala (nu este foarte scumpa) care sa le dea uniformitate in culoare textura. Astfel, aveti garantia ca tapetul se va lipi mai bine..

Tapetul din fibre naturale are o textura foarte simpla , dar totodata foarte placuta ochiului. Putem folosi cu succes tapete din fire de matase, de rafie sau ierburi uscate. Tapetele din pluta sunt indicate in camera copiilor, mai ales pentru agatatul posterelor, protejand astfel peretii. Totusi, sunt destul de perisabile. Totodata, trebuie sa fim atenti la faptul ca fibrele naturale nu pot fi combinate intre ele.

Angela Bala
×
Subiecte în articol: tapetul tapet