Memorie si instructiuni de folosire

Frenezia cotidianului ne goleste de amintiri ca un aspirator. Le aruncam la cosul zilnic, plin cu reziduurile prezentului si angoasele viitorului, pe cale sa devenim niste desene fara umbre. Ce s-ar intampla insa daca am transforma neputinta de a ingheta timpul in opera de arta? Memoria in forma estetica, palpabila, susceptibila de a deveni ea insasi ruina? Am sti, probabil, mai bine cine suntem si de unde venim, impartasind geografii comune cu atatia altii asemenea. Cam asta face Serghei Bratkov, un artist rus prezent la Muzeul S.M.A.K. din Gent (Belgia), fara sa stie ce empatie poate trezi intr-un privitor cu acelasi sindrom al melancoliei conflictuale. Adica arhivand timpul cu spaima unui sinistrat atent la urmatoarea unda seismica.

"CAND NU VOM MAI FI COPII…"

Ca si mine, Serghei si-a trait copilaria si adolescenta in timpul comunismului. E un bagaj emotional si factual greu de transpus in imagini sau cuvinte pentru cei din afara experientei totalitare. Cum ar putea ei sa inteleaga savoarea unei ciocolate aduse prohibit din Elvetia, febra de a rasfoi o revista de benzi desenate "Pif", incantarea de a asculta in surdina o rapsodie de Queen, sau curiozitatea nesfarsita pentru orizonturi intrezarite doar la Teleenciclopedia? Ei bine, artistul materializeaza aceste memorii pentru un public inocent, facandu-si publice trairile si proiectiile cele mai intime de dupa cortina de fier a perioadei comuniste, in forma unei instalatii cu pagini de jurnal, pictura si afis propagandistic.

Ingalbenite si scorojite de vreme, paginile contin fotografii cu pionieri sau absolventi, taieturi din ziare si reviste, notatii textuale si desene glosand pe marginea lor. Desi par extrase la intamplare, ordinea expunerii le constrange sa reconstituie firul invizibil si imposibil al unei naratiuni cu sincope, de necuprins. Pictura care le insoteste ne arata un barbat inventariind fiecare iesire a documentelor din cutii, cu grija celui care facandu-le publice, le-ar putea pierde definitiv. Imi dau seama ca vizitatorii nu zabovesc la fel de interesati ca mine, nu impartasim emotia acelorasi recuperari.

SI ALTE REFRENE ORI LOZINCI

Dar tresar la impactul vizual al afisului rosu, smuls si culcat revolutionar la pamant. Nici nu conteaza ce reprezinta. Dimensiunea imensa, grafica si textul indemn au forta suficienta sa disloce orice inertii. Chiar daca celor mai multi imaginea le e familiara doar din filme, transpunerea din muzeu le suscita un disconfort profund. Socul le va ramane pe retina tot atat cat trauma comunismului in viata lui Serghei. Si a mea.

Daca aveti asemenea amintiri, pastrati-le. Cand veti intalni lucrari ale artistilor din Est prin muzee si galerii din Vest, veti fi privilegiat. Veti intelege mai bine ca oricine ce e valoarea, tristetea si inexprimabilul lor. Ca si cum ati rasfoi un album de familie.