Muzeul Aman, un secol de existenţă

După aproape patru ani lucrările de consolidare, reparaţii, restaurare şi modernizare ale clădirii Aman s-au încheiat, fiind posibil ca pînă la sfîrşitul acestui an muzeul să fie redeschis pentru publicul larg.

După aproape patru ani lucrările de consolidare, reparaţii, restaurare şi modernizare ale clădirii Aman s-au încheiat, fiind posibil ca pînă la sfîrşitul acestui an muzeul să fie redeschis pentru publicul larg.

În secolul al XIX-lea, pe fosta stradă a Clemenţei, actuală C.A. Rosetti, îşi aveau reşedinţele familiile protipendadei bucureştene ca: Cesianu, Barozzi, Costescu-Comăneanu, Butculescu, Bărcănescu, Păucescu, Argetoianu, Catargi sau Cantacuzino. Clădirile erau mari, unele cu două etaje, toate înconjurate de curţi şi grădini întinse. La numărul 8 se afla casa lui Theodor Aman “unică în felul ei în oraş, are o înfăţişare artistică de mică proporţie, dar cît se poate de reuşită, prin ornamentaţia exterioară şi statuile care o împodobesc”, scria Em. Hagi Mosco.

Locuinţă şi atelier

Construită în stil neoclasic între 1868-1869 pe locul fostelor grajduri şi dependinţe ale casei de zestre a soţiei Ana, născută Politimos. A fost realizată de arhitectul Franz Scheller, după indicaţiile artistului, fiind structurată pe parter, etaj şi pod. Faţada dinspre stradă este decorată cu basoreliefuri, nişe cu statui realizate de Karl Storck şi medalioane cu efigiile lui da Vinci şi Michelangelo.

Ulterior muzeul a păstrat, în mare parte, amenajarea iniţială a casei, spaţiul cel mai important fiind atelierul, singura cameră înaltă de 6.70m, care era o expoziţie permanentă pentru lucrările lui Aman. La etaj, în dreapta atelierului de primire era de fapt adevărata “odaie de lucru”, ale cărui duşumelele le vopsise în alb.

Colecţia Theodor Aman

Cuprinde compoziţii istorice, admirabile peisaje, naturi moarte, portrete. Alături de uleiuri şi pînze reprezentative, muzeul posedă o amplă colecţie de gravuri, tehnică pe care Theodor Aman a exprimentat-o către sfîrşitul vieţii. Cele opt camere ale parterului surprind varietatea operei lui Aman ca subiect, tehnică şi gen. Aparţinînd fondului original donat de soţia sa, Ana Aman, în 1904 erau expuse obiecte personale: pensule, şevaletul, presa de reprodus gravuri, violoncelul, arme, măşti, costume, precum şi colecţia de obiecte orientale.

La jumătatea secolului al XIX-lea lumea bună din Capitală îşi extinsese considerabil interesul pentru artă, care nu mai avea doar valoare decorativă, ci reprezenta un statut, astfel Aman şi Tătărăscu se bucuraseră de un prestigiu imens, pînă la apariţia lui Ion Grigorescu, cînd au intrat treptat într-un con de umbră. De altfel expoziţia retrospectivă a lui Aman din anul 1883 a fost cu totul ignorată, în anul următor pictorul a fost nevoit să îşi ipotecheze casa din cauza datoriilor şi nu a putut să o răscumpere pînă la moartea sa.
Theodor Aman îşi dorise prin testament ca reşedinţa lui să devină muzeu, însă meritul de a fi ajutat trecerii locuinţei pictorului în proprietatea Statului aparţine regelui Carol I. Muzeul Theodor Aman a fost inaugurat în 1908, în prezent fiind subordonat Muzeului Municipal Bucureşti.

Lucrările de consolidare

Au început în toamna anului 2004, deşi muzeul a fost închis vizitatorilor din 2003. Iniţial se hotărîse executarea unor intervenţii pe zone limitate, însă severitatea problemelor a impus începerea unor lucrări ample de consolidare şi restaurare. Lipsa fondurilor a dus la prelungirea duratei lucrărilor de la trei la cinci ani. Proiectantul general a fost SC Proiect Bucureşti, planurile fiind realizate de doamna arhitect Raluca Nicoară, iar pentru proiectul de specialitate doamna arhitect Doina Marinescu, iar constructorul a fost Aedificia Carpaţi.

Clădirea a suferit unele reparaţii în anii 1920 şi în anii 1960, dar nu a fost consolidată după cutremurele 1940 şi 1977. Astfel prima etapă a intervenţiei a urmărit consolidarea, restaurarea elementelor decorative valoroase, apoi modernizarea construcţiei din 1869 prin introducerea încălzirii cu ventilo-convectoare montate în pardoseală, prin instalarea unei centrale termice, a unei instalaţii de dezumidificare care să asigure un microclimat optim şi a parchetului din trei esenţe.

Restaurare

S-a realizat consolidarea, asanarea şi refacerea hidroizolaţiei pereţilor de la subsol. Şarpanta podului a fost complet înlocuită, iar învelitoarea refăcută. Au fost restaurate complet finisajele, elementele ceramice, refăcute tencuielile exterioare şi interioare. Ferestrele dinspre stradă au fost parţial înlocuite cu tîmplărie PVC cu geam termopan. Restul ferestrelor şi uşile de acces au fost restaurate, iar scările exterioare refăcute din travertin de Geoagiu. În interior au fost reparate şi recondiţionate elementele de mobilier, foile de uşi şi lambriurile aflate în camerele de la parter.

În prezent se desfăşoară restaurarea picturii murale, a mobilierului. Însă încheierea lucrărilor depinde de alocarea fondurilor, pînă în prezent costurile s-au ridicat la aproximativ 30 miliarde lei. Este posibil ca pînă la sfîrşitul acestui an să fie redeschis publicului, mai ales că 2008 marchează 100 de ani de la inaugurarea Muzeului Aman.

“Ochelarii epocilor au sticle diferite. Ce desfide una, e adorat de alta. Cine mai intră azi în clar-obscurul sălilor muzeului lui Aman şi cine se opreşte în muzeul din Craiova? N-am descoperit un pictor mare. Dar păşind prin uliţele trecutului, ne scoatem pălăria în faţa directorului de la Belle Arte, înaintea romanticului care ştia să cînte la violoncel, încît se cutremura Strada Clemenţei, cînd deschidea uşa atelierului şi ştia, mai ales să picteze şi să graveze iniţiala timpului său pentru cei de astăzi” Oscar W. Cisek, 1928

Elemente decorative

Theodor Aman a conceput decoraţiile exterioare şi interioare în stilul Renaşterii, mobilierul poartă monograma lui, acesta sculptînd unele din vitrine, mese sau scrinuri. Tot acesta a fost autorul picturii murale din hol, compoziţia realizată în culori de ulei cu ceară înfăţişează figuri alegorice şi scene din bătălii.

Theodor Aman (1831-1891)

De numele său se leagă înfiinţarea, la Bucureşti, în 1863 a primei şcoli superioare de arte, al cărei director a fost pînă în 1891, dar şi organizarea primelor expoziţii colective. În atelierul lui Aman au păşit toate personalităţile importante ale epocii, iar tablourile sale au surprins evenimentele din 1848, 1859, 1866 şi 1877.