Muzeul Branly, amestec de artă şi religie

"Le Musée du quai Branly" din Paris (Franţa) adăposteşte o paletă impresionantă de colecţii de civilizaţie non-europeană.

Creat la insistenţele preşedintelui Jaques Chirac, muzeul este situat de-alungul cheiului Branly, la o distanţă de aproximativ o sută de metri de Turnul Eiffel. Denumirea a căpătat-o după cheiul cu acelaşi nume şi nu are nici o legătură cu fizicianul cu acelaşi nume. De fapt, locaţia fusese aleasă de preşedintele Mitterrand pentru a adăposti International Conference Center, proiect abandonat ulterior. Zona, de formă curbă, urmăreşte râul, iar arhitectul Jean Nouvel a păstrat în linii mari amplasamentul, numai că a folosit doar o treime din el.

O PRIVIRE GENERALĂ
De fapt este vorba despre un complex muzeal format din trei clădiri, fiecare cu o anumită identitate: muzeul propriu-zis (200 x 12 m înălţime), clădirea administrativă şi cea a colecţiilor de rezervă şi biblioteca cu celebra galerie de pictură aborigenă. Construcţiile aparţin unui colectiv de arhitectură coordonat de Jean Nouvel din care au mai făcut parte Fransoise Raynaud, Isabelle Guillauic şi Didier Brault. Complexul muzeal este conceput ca o punte de deschidere spre marea grădină a oraşului (aproximativ 18.000 de metri pătraţi) proiectată de Gilles Clement. Grădina se întinde de-a lungul Străzii Universităţii spre nord şi oferă privirii o vedere deosebită spre chei, protejată împotriva zgomotului de un gard de sticlă lung de 200 de metri şi înalt de 12 metri (tehnică deja folosită în Paris pentru Fundaţia Cartier). Pe toată lungimea se află plantaţi aproximativ 178 de copaci din circa 30 de specii.

Pe partea Senei se termină cu faţada clădirii administrative proiectată de Patrick Blanc, faţadă care încorporează o vegetaţie luxuriantă. La inaugurare a apărut ca un adevărat "gard viu", numai că, din cauza sistemului inadecvat pentru suportul rădăcinilor şi pentru irigaţii, cu timpul, acestea au ieşit la lumină. Construcţia evoluează înspre interior în stil clasic parizian. Întregul complex a apărut în urma unui studiu de fezabilitate demarat în 1995, construcţia a început în 1996 şi a fost finalizată în 2006, mai precis la 23 iunie, când a avut loc inaugurarea. Finanţatorul complexului a fost Guvernul francez, iar principalele firme implicate în construcţie au fost Bet Structure şi OFH Bet Fluides. Întregul muzeu este realizat într-un stil modern, principalele materiale folosite sunt betonul, sticla şi oţelul, împletie într-un tot armonios. Decoraţiile interioare sunt concepute pentru a nu contrasta cu exponatele, sugerând un decor mai degrabă tropical, de junglă şi caverne.  

COLECŢII ŞI EXPONATE
Acest  muzeu a apărut din contopirea a două muzee: Muzeul Naţional de Artă al Africii şi al Oceaniei şi din departamentul etnografic al Muzeului Omului. Au fost şi sunt încă multe voci care critică vehement existenţa acestei noi instituţii, întrucât nu li se pare normal să fie amestecate fără nici un fel de legătură între ele colecţii şi exponate de artă cu obiecte care ţin de evoluţia omului şi ale sistemelor religioase. În multe cazuri, criticii au dreptate. Dintre cele 267.000 de obiecte, grupate sau nu în colecţii aflate în patrimoniu, 3.500 sunt în permanenţă expuse prin rotaţie, nu întotdeauna alăturarea acestora este cea mai fericită. Criticile cele mai vehemente vin în special dinspre Australia şi Oceania, care susţin că decorul nu se potriveşte cu exponatele, mai ales cele de cult, şi că se urmăreşte un efect teatral. De asemenea, este criticat  modul în care sunt realizate explicaţiile care însoţesc exponatele.

Principala controversă cu care se confruntă acum muzeul este cea referitoare la capetele celor patru războinici maori, care au fost cu insistenţă cerute de Noua Zeelandă, bazându-se pe precedentul creat de un muzeu din Normandia, care a returnat mai demult un asemenea cap. În ciuda tuturor protestelor Muzeului Naţional al Noii Zeeleande şi mai ales împotriva Legii bioeticii din Franţa, care  prevede că orice parte a unui corp uman aflată în Fraţa trebuie returnată către ţara de origine, domnul Stephane Martin, directorul muzeului, susţine că "aceste capete se află într-o zonă foarte specială şi nu vor fi expuse niciodată pentru a fi vizionate de public".

Faţadele, concepute într-o manieră modernistă, se îmbină într-un mod ciudat de armonios cu peisajul natural creat de designerul peisagist Clement, întregul ansamblu fiind extrem de spectaculos.