Muzeul Rembrandthuis din Amsterdam

Rembrandt Harmenszoon van Rijn, unul dintre cei mai mari pictori din istoria artei, maestru inconfundabil al tehnicii clarobscurului, a fost autorul a 600 de picturi, 300 de gravuri şi peste 2.000 de desene, din care cel puţin 90 sunt auto-portrete - 60 de picturi, iar restul gravuri şi desene.

Născut la Leiden, la 15 iulie 1606, a fost al optulea din cei zece copii ai unui morar. În 1640, mai trăiau 3 dintre fraţii săi: o soră şi doi fraţi, unul era cizmar, iar cel de-al doilea moştenise afacerea tatălui, fiind brutar. Deşi provenea dintr-o familie modestă, părinţii l-au înscris, în 1620, la Universitatea din Leiden, dar acesta a abandonat fiind fascinat de pictură. A studiat 3 ani în atelierul lui Jacob van Swanenburch, şi apoi, cu Pieter Lastman, la Amsterdam. Apreciat încă de tânăr pentru talentul său, îşi deschide repede un atelier în oraşul natal, dar întrucât primea multe comenzi din Amsterdam s-a mutat acolo.

PERIOADA DE GLORIE
Renumele său l-a făcut pe negustorul de artă Hendryck van Uylenburg să îi propună să-şi deschidă un atelier în locuinţa sa. De altfel, prin intermediul acestuia, Rembrandt a obţinut prima sa comandă importantă, Lecţia de anatomie a doctorului Tulp. În perioada aceasta comenzile se succedau continuu, în special din partea familiilor bogate din Amsterdam, care îşi doreau portrete. Aici a cunoscut-o pe Saskia van Uylenburg, care avea să-i fie soţie şi muză. Cei doi s-au căsătorit la 22 iunie 1634. Prin această căsătorie, Rembrandt pătrundea în cercurile marii burghezii din Amsterdam. Saskia, fiică a primarului, avea o zestre de 40.000 de guldeni.

Afacerile mergeau bine, veniturile au crescut, ceea ce l-a determinat probabil pe artist să îşi caute un atelier de lucru adecvat, care să reflecte noul său statut social. Astfel, în ianuarie 1639 Rembrandt a contractat un împrumut de 13.000 de guldeni pentru a cumpăra o casă situată într-o zonă nouă a oraşului. Rembrandt îşi instalează atelierul la etajul al doilea, întrucât avea numeroşi elevi, mai mulţi decât permitea breasla la vremea aceea, fiind renumit ca profesor.

JODENBREESTRAAT NUMĂRUL 4
Casa a fost construită în 1606, pe două loturi, în partea de est a oraşului, de către Pieter Belten din Anvers, fiind mărită succesiv. În 1627 arhitectul şi pictorul Jacob van Campen (1595-1657) a transformat-o radical, de atunci datând actuala faţadă cu fronton. Este o clădire din cărămidă cu demisol, parter şi două etaje. Însă, pentru că a fost construită pe un teren mlăştinos, au apărut probleme la fundaţii. Când vecinul său a dorit să îşi ridice casa lui, în 1653, Rembrandt a refuzat să facă un proiect comun, în ciuda faptului că aveau în comun un perete. Se pare că artistul nu şi-a putut permite financiar să facă acest lucru. Mai mult decât atât, el nu a mai putut să plătească împrumutul contractat pentru clădire.

Casa aceasta s-a dovedit a fi cu ghinion pentru familia sa. În contrast cu reuşitele sale profesionale, având o carieră de succes, viaţa de familie a fost marcată de tragedii. Între 1635 şi 1641, Saskia a dat naştere la patru copii, dar numai ultimul a supravieţuit. În 1642, după ce terminase celebrul tablou "Rondul de noapte", a murit prima soţie, Saskia, când fiul lor, Titus, avea un an. Anii următori au fost grei pentru Rembrandt, culminând cu falimentul. Motivul declarat a fost "pierderi în afaceri, precum şi daune şi pierderi de pe mare. A investit în transportul de marfă, care a fost pierdut pe mare, şi tablouri s-au pierdut pe mare". În 1657 casa era o povară financiară; aceasta şi toate bunurile sale, printre care şi colecţia sa de obiecte de artă, au fost scoase la licitaţie şi vândute.

Rembrandt părăseşte St Anthonisbreestraat, se mută în zona Rozengracht, împreună cu Hendrickje Stoffels, cea de-a doua soţie, cu care are un copil, Cornelia, într-o locuinţă modestă. Cu toate acestea continuă să picteze, deşi nu mai avea comenzi. Din această ultimă perioadă datează "Sindicii postăvarilor" (1662), o serie de autoportrete, "Logodnica evreică" (1665). Trebuie să fi rămas neconsolat după moartea timpurie a Hendrickjei în 1663 şi a fiului său Titus în 1668. Sărac şi plin de amărăciune, se stinge din viaţă la 14 octombrie 1669. A fost înmormântat în Westerkerk, într-un mormânt nemarcat.

EXTINDEREA MUZEULUI
Rembrandthuis a fost înfiinţat în urma iniţiativei lui Jozef Israels, la 300 de ani de la naşterea celebrului pictor. Primăria Amsterdamului a cumpărat clădirea, a renovat-o, colecţia fiind inaugurată de Regina Wilhelmina a Olandei în 1911. După aproape 100 de ani de existenţă muzeul întâmpina unele greutăţi de funcţionare, întrucât nu făcea faţă numărului mare de vizitatori şi nu oferea facilităţi elementare pentru un muzeu. Lipsa spaţiului făcea imposibilă prezentarea întregii colecţii, a organizării unor expoziţii temporare, expunerea în siguranţă sau într-un climat optim a operelor. Astfel, în 1994, când casa de alături, Saskiahuis, construită în secolul al XIX-lea, care se afla într-o stare de degradare avansată, a fost scoasă la vânzare muzeul a cumpărat-o. Aceasta a fost reconstruită între 1996-1998 după proiectul biroului de arhitectură Zwarts & Jansma. Faţada aripii noi a muzeului are formula clasică tripartidă tipică în Amsterdam, dar este învelită într-o perdea de panouri din cupru. Extinderea are o sub-structură transparentă. Secţiunea de mijloc nu are ferestre, protejând desenele şi gravurile atât de sensibile la lumina naturală. Extinderea a fost concepută pentru ca muzeul să dispună de mai mult spaţiu pentru colecţie sau facilităţi precum: bibliotecă, magazinul muzeului, auditorium, centrul de informare Rembrandt şi o nouă intrare.

După încheierea lucrărilor la noua aripă, a venit rândul restaurării clădirii de secol XVII. Lucrările s-au desfăşurat între octombrie 1998 - septembrie 1999.

În urma restaurării Rembrandthuis din Amsterdam a redevenit o locuinţă din perioada în care a trăit şi pictat Rembrandt. Aici sunt expuse obiecte împrumutate din Colecţia Naţională Olandeză. Astfel, Rembrandt este prezentat tangibil, nu doar ca artist, dar şi ca un comerciant de artă, colecţionar de obiecte de artă şi de curiozităţi. Datorită tablourilor şi a inventarului din 1657 au putut fi replicate interioarele. Inventarul demonstra amploarea intereselor lui Rembrandt printre care se număra: sculptura antică, flamandă şi italiană renascentistă, tablouri, artă orientală, lucrări de artă olandeză, arme şi armuri.

Extinderea şi restaurarea clădirii a permis Muzeului Rembrandthuis să îşi lărgească aria de activităţi şi să dezvolte o strategie muzeală mai variată.