Aveţi toată curtea pavată şi de la o vreme lucrul ăsta a început să vă încurce? Vă gîndiţi deja la ce înseamnă scoaterea pavajului şi amenajarea unei mici grădini? Nu vă mai faceţi probleme, pentru că se poate şi altfel
Dacă aveţi o curte mică şi aţi pavat-o în întregime este posibil ca în timp să fiţi nevoiţi să apelaţi la soluţia despre care vrem să vă vorbim. Aceeaşi soluţie se aplică şi în cazul în care vreţi să cultivaţi flori sau legume pe terasă sau balcon. O să spuneţi că în spaţiile mici totul este incomod, dar de dragul propriilor legume sau flori vă veţi adapta la situaţie. Aşadar...
Legumele
Vă puteţi cultiva fără probleme roşii, ardei, ba chiar şi vinete în ghivece mari sau jardiniere care să fie măcar de 30 cm adîncime. Există varietăţi de roşii pitice care au fost concepute tocmai pentru astfel de situaţii. Din 2-3 “cuiburi” de astfel de roşii puteţi consuma toată vara, asigurînd minimum necesar de legume proaspete pentru familia dumneavoastră.
Ardeii, mai ales cei iuţi, cresc fără probleme şi în ghivece mici. Ardeii capia sau gogoşarii au nevoie de ghivece sau jardiniere mai mari şi de o cantitate mai mare de apă. La fel şi vinetele, care pot reprezenta o surpriză plăcută. Mai puteţi cultiva şi căpşuni, dar fără să vă aşteptaţi la o producţie-record.
Florile
Sînt unele flori de grădină care se pot cultiva fără probleme în ghivece sau jardiniere cu care să decoraţi terasa sau balconul sau să obţineţi borduri originale. Despre ele am mai vorbit şi cu altă ocazie, dar merită să le amintim aici.
Dacă vă doriţi căţărătoare, plantaţi cu încredere Clematite, Passiflore etc. Ele vor decora zidurile, vor adăuga verticalitate amenajării. Nu uitaţi de ghivecele şi coşurile suspendate: multe plante tîrîtoare de grădină se pot amplasa în ele.
Puteţi combina mai multe plante cu flori în culori asemănătoare pentru obţinerea de insule florale în ghivece mari sau vase de grădină. Va trebui să fiţi atenţi la talia plantelor şi la adîncimea de plantare. Pe unele le puteţi obţine din seminţe indiferent ce aţi alege să plantaţi, trebuie să aveţi grijă la calitatea solului şi la capacitatea lui de drenaj. Nu uitaţi de găurile de scurgere şi nici de stratul de pietricele de la baza vaselor. Ele au rolul să elimine toată apa suplimentară