Palatul regal de la cotroceni

Scurtă incursiune într-o construcţie fascinantă. Din secolul al XVII-lea şi până în prezent ansamblul de la Co­troceni a fost reşedinţă domnească, apoi regală, iar astăzi prezidenţială. Este un caz unic în Bucureşti, întrucât avea construcţii ecleziastice - mănăstirea: chiliile, cuhnia, trapeza, clopotniţa, biserica, Capela azilului - pictată de Gheorghe Tătărescu; laice: palatul domnesc - extins treptat, vechile pivniţe domneşti, anexele palatului, manejul, garajul, casa grădinarului, serele, coliba amerindiană, Azilul de fete Elena Doamna; militare - corpul de gardă; feroviare - gara regală; monumente funerare - al micuţei principese Maria, ale soţilor Davila; un amplu parc, din care o parte a devenit Grădina Botanică şi câmpul de exerciţii militare.

Palatul de la Cotroceni a trecut prin numeroase transformări de-a lungul celor trei secole de existenţă. Prima etapă este legată de numele domnitorului Şerban Cantacuzino (1678-1688), nucleul fiind mănăstirea. A doua datează din perioada domniei lui Barbu Dimitrie Ştirbey (1849-1853, 1854-1856) care a modernizat clădirea, în 1852, înfiin­ţând grădina de la Cotroceni. În 1863, după secularizarea averilor mănăstireşti, Alexandru Ioan Cuza a remobilat palatul, care a devenit reşedinţa sa în Bucureşti. Carol I a folosit Cotrocenii ca reşedinţă de vară, iar în anul 1888 face cadou această proprietate principelui moştenitor Ferdinand de Hohenzollern-Sigmaringen.

REŞEDINŢA REGALĂ
Prima extindere pentru acomodarea prinţului moştenitor a avut loc între 1893-1895, fiind opera arhitectului Paul Gottereau. Şi în acest caz, arhitectul Curţii Regale a recurs la ecletismul francez, stil specific sfârşitului de secol XIX. A ales pentru noul palat o rezolvare originală, încercând să amplifice efectul de somptuozitate şi fast. Acesta trebuia să îmbine rigorile unei reşedinţe princiare la sfârşitul secolului al XIX-lea în "cel mai francez oraş al noului regat", cu necesităţile legate de funcţiunile domestice, într-o clădire concepută la sfârşitul secolului al XVII-lea, reparată în repetate rânduri. De aceea a păstrat doar fundaţiile, pivniţele şi configuraţia generală în formă de L a vechii structuri, şi câteva construcţii pe laturile de nord şi de est ale curţii. Astfel, amprenta la sol a actualei clădiri cu trei niveluri aparţine construcţiilor din secolul al XVII-lea. "Cu o zi în urmă l-am întâlnit acolo pe arhitect cu planurile şi cred că locuinţa va fi drăguţă şi confortabilă, dar şi cu multe camere", scria Regina Maria în 1894. De altfel, a locui între zidurile unei vechi mănăstiri i se părea romantic. Ulterior aceasta şi-a lăsat amprenta sa inconfun­dabilă la Cotroceni, aşa cum a făcut la Pelişor, Balcic, Bran şi Copăceni. Palatul a cunoscut alte modi­ficări şi extinderi datorită Reginei Maria, care prin modul ei de viaţă i-a dat opulenţă, impunându-şi stilul asupra întregii clădiri.

INTERVENŢIILE LUI GOTTEREAU
Rezolvarea intrării de onoare a palatu­lui este neobişnuită, spaţiul de reprezentare al oricărui edificiu fiind deosebit de important. Arhitectul a păstrat amplasarea intrării principale spre curtea interioară, având la etaj o mică terasă cu coloane şi o galerie de pilaştrii. Gottereau nu a putut extinde volumul holului spre curtea interioară, din cauza bisericii, şi nici spre sud, unde spaţiul era închis de vechea compartimentare, astfel a recurs la un artificiu. A îngustat zona de acces şi a încercat să obţină efectul monumental "printr-o scenografie efectuată pe verticală şi în adâncime". Specialiştii afirmă că această compoziţie decorativă a Holului de onoare, realizată între 1893-1895, aminteşte de Opera din Paris.

Intrarea principală iniţială a palatu­lui are un windfang care se deschide într-un vestibul înalt, amplificat de volumetria galeriilor adiacente de la etaj încadrate de pilaştrii şi coloane îngemănate din marmură artificială. Perspectiva somptuoasă se datorează scării de onoare, iar impresia de vastitate variaţiei componentelor decorative. Scara monumentală, din marmură verde de Cibolino şi din stuco-marmură, face legătura cu primul nivel al palatului, unde erau saloanele oficiale. Acestea erau dominate de elemente decorative sculptate în lemn, ceruit ori lăcuit în tonuri închise. Însă încăperile prinţesei precum: salonul mare în stil Ludovic XIV sau micul salon Ludovic XV se caracterizează prin culori vesele, decoraţii opulente şi mobilier aurit.

Un coridor lung ritmat de coloane şi pilaştrii adosaţi din stuco-marmură ale căror capiteluri compozite sunt aurite, în acelaşi stil cu Holul de onoare, conduce către primul salon al palatului, Sufrageria Germană, în stilul neorenaşterii germane, care reflectă gustul impus de Regele Carol I. Urmează Salonul de Vânătoare, în stilul neorenaşterii ita­liene, amenajat în 1926-1927, când arhitecţii Karel Liman şi Ion Ernest au realizat unele lucrări la palat. Plafonul, ancadramentele şi lambriurile sunt din lemn de tei, iar coloanele şi pavimentul au fost rea­lizate din piatră de Rusciuc.

Salonul Florilor sau Salonul de aur a fost încăperea de primire a Prinţesei Maria, fiind una dintre primele spaţii amenajate de aceasta în 1901 cu o deco­raţie în stil Seccesion. Ferestrele aveau vitralii, fundalul parietal era verde, pavimentul turcoaz, plafonul era reali­zat în stuc aurit, mobilierul fiind patinat şi de asemenea aurit. Pereţii camerei sunt împărţiţi în două re­gistre, în partea inferioară sunt tulpini şerpuitoare de crini dispuse egal, iar deasupra este o friză cu flori de crin. Decoraţie asemănătoare se regăsea pe arcadele traveelor de lângă ferestre, pe mobilier, în compoziţia şemineului şi a candelabrului. Floarea de măceş apare în jurul uşilor.

Următoarea cameră este Cabinetul de lucru al Regelui Ferdinand, singurul spaţiu din muzeu care nu a necesitat lucrări de reconstituire. Camera hexagonală este îmbrăcată complet în lemn de ulm masiv sculptat, care îi conferă un aspect sever. Şemineul din marmură de Portoro a fost realizat de Antrepriza Axerio în 1899.

Din Bibliotecă se intră în Salonul de Recepţii, reamenajat din dorinţa Reginei Maria în stil neoromânesc între 1925-1927. Pentru aceasta au fost transformate două încăperi din perioada Gottereau - Salonul de Dans şi Salonul de Gală, în care s-a semnat intrarea României în primul război mondial.

 TRANSFORMĂRI
În perioada 1912-1927 clădirea a trecut prin intervenţii succesive care au modificat palatul realizat de Gottereau, însă structura şi expresia arhitecturală generală a volumelor a fost păstrată. Unitatea arhitecturală a Pala­tului Cotroceni se datorează arhitectului Grigore Cerchez. Planurile sale de extindere a aripii nordice în stil neoromânesc până la cuhnia cantacuzină datează din 1912-1913, lucrările de extindere încheindu-se în 1915. Faţada dinspre nord a primit două foişoare, terasa cu vedere spre parc şi scara monumentală din dreptul Sufrageriei Bizantine care amintesc de mănăstirea brâncovenească de la Hurez.  

Reamenajată în repetate rânduri, reşedinţa regală de la Cotroceni devenise la sfârşitul anilor 1920 una dintre cele mai moderne palate din România.

ARHITECŢII
Ansamblul de la Cotroceni, ridicat între 1679-1682, de Şerban Cantacuzino a fost complet transformat între anii 1893-1895 şi extins între anii 1914-1916, când a primit aspectul exterior actual. Pentru perioada 1893-1947 arhitecţii Paul Gottereau, Grigore Cerchez, Karel Liman, Ion Ernst, Mario Stoppa, Petre Antonescu şi Horia Teodoru au realizat lucrările de transformare şi consolidare, iar în anii '80 arhitectul Nicolae Vlădescu a coordonat restaurarea şi construirea aripii de sud.

Apartamentul Reginei Maria reprezintă fas­ci­naţia pen­tru revival a epocii. Coloanele au capiteluri bogat sculpta­te ce susţineau arcadele semicirculare, iar decoraţia mura­lă se compunea din frize încărcate şi brâie. Ornamentele în si­mi­lipiatră şi pictura, imi­taţia de argint platinat şi bronz antic ale celebrului dormitor argintiu, fidel tendin­ţelor fastuoase şi abundente ale epocii, au fost realizate de sculptorul W. Dietz şi artistul Fritz Elsner între 1904-decembrie 1905. Mobilierul a fost realizat de sculptorul tâmplar Balindt în 1905.  Încăperea a fost însă restaurată în anii '80 conform aspectului din 1929, când Regina Maria alesese stilul Tudor pentru noua înfăţişare a acestei camere.