Palatul Tuileries, piesa lipsă din dominoul oraşului Paris

Un edificiu pentru finalizarea fericită a Champs Élisées
Palais des Tuileries (Palatul Tuileries) a fost unul din palatele regale ale Franţei. Situat pe locul unor vechi cărămidării, (tuileries în franceză), undeva pe malul drept al Senei şi distrus ca simbol at regalităţii în 1871 sub presiunea Comunei din Paris, închidea partea de vest a curţii Palatului Luvru, parte care a rămas deschisă pînă în zilele noastre.

Un edificiu pentru finalizarea fericită a Champs Élisées
Palais des Tuileries (Palatul Tuileries) a fost unul din palatele regale ale Franţei. Situat pe locul unor vechi cărămidării, (tuileries în franceză), undeva pe malul drept al Senei şi distrus ca simbol at regalităţii în 1871 sub presiunea Comunei din Paris, închidea partea de vest a curţii Palatului Luvru, parte care a rămas deschisă pînă în zilele noastre.

Scurtă istorie

Construcţia Palatului Tuileries a început în 1564 sub îndrumarea arhitectului Philibert de l’Orme, la dorinţa expresă a Caterinei de Medici, văduva regelui Henri II. Iniţial era format din mai multe clădiri înguste cu acoperişuri înalte. Lărgit considerabil în perioada 1600, partea de sud-est s-a apropiat simţitor de partea de vest a Luvrului. Supranumit Regele Soare, Louis al XIV-lea a locuit la Tuileries doar în perioada de construcţie a Palatului de la Versailles, după care s-a mutat în această nouă reşedinţă.

După plecarea acestuia, clădirea  a fost practic abandonată, fiind folosită mai mult ca teatru, iar grădinile adiacente, Jardins des Tuileries, au devenit loc de promenadă pentru parizieni. În timpul Revoluţiei franceze, Tuileries a servit ca domiciliu forţat regelui Louis al XVI-lea şi familiei sale. În noiembrie 1789, Adunarea Constituantă îşi mută deliberările de la Versailles la Tuileries în  Salle de Manège, cea mai mare încăpere acoperită din Paris la acea vreme. Cînd Napoleon Bonaparte ajunge la putere stabileşte aici reşedinţa primului consul şi apoi ridică palatul la rang de palat imperial. Restauraţia Bourbonilor face dinTuileries palat regal, devastat din nou de revoluţionari în 1848.

Restaurat (pentru a cîta oară?) de Napoleon III, mărit şi unit cu Luvrul în timpul acestuia, Tuileries îşi va găsi sfîrşitul în timpul Comunei din Paris. În noaptea de 23 mai 1871, 12 oameni conduşi de extremistul comunard Dardelle incendiază cu petrol, catran şi terebentină această frumuseţe arhitecturală (acesta fiind singurul mod prin care intră şi imbecilii în istorie). Lăsat 48 de ore pradă focului, este stins la 25 mai.

Unsprezece ani mai tîrziu, deşi alte clădiri (aripa de vest a Luvrului, Primăria din Paris etc.) fuseseră reconstruite, conducerea celei  de A Treia Republici hotărăşte demolarea Tuileries, ca simbol al epocilor regale şi imperiale, în ciuda protestelor baronului Haussman, ale arhitecţilor şi ale cercurilor artistice franceze. Ruinele sînt vîndute unui antreprenor contra sumei de 33.300 de franci aur (aproximativ 130.000 de dolari USA la nivelul anului 2005). Demolarea începe în februarie 1883 şi se termină în septembrie acelaşi an.

Grădinile Tuileries

Grădinile Tuileries se întind pe aproximativ 25 de hectare şi păstrează încă principalele caracteristici imprimate de arhitectul peisagist André Le Nôtre în 1664. Sînt înconjurate la est de Luvru, la sud de Sena, la vest de Place de la Concorde, iar în partea de nord de Rue de Tivoli. Planul deschide o minunată perspectivă de-a lungul axului central al faţadei de vest, cu bazine care se continuă dintr-unul într-altul, ce se întind într-un şir neîntrerupt, mărginite de pomi şi arbuşti ornamentali, alcătuind aşa-numita "axă istorică".

Arhitectură şi mobilier

Construit iniţial în stilul clasic al anilor 1600, palatul a fost redecorat de Napoleon I în ceea ce s-a numit stilul Neoclasic Empire, sub conducerea lui Percier şi Fontaine.

Apartamentul nupţial al Mariei-Louise era proiectat în stilul renaşterii elene, iar Jacob Desmalter realizează un splendid dormitor nupţial pentru împărăteasa Joséphine – folosind lemn de esenţe rare, care va fi completat în 1812 cu alte două piese realizate de această dată din esenţe autohtone. Renovările şi îmbunătăţirile aduse de Napoleon al III-lea vor face ca noul tip de acoperiş, proeminent şi cu cornişe largi, să fie cunoscut ca stilul Second Empire şi adoptat la clădirile din Anglia şi mai ales peste Ocean.

Reconstrucţie?

Existenţa integrală a planurilor Palatului Tuileries, cît şi mobilierul au fost salvate din Marele Incendiu (fiind mutat în 1870 din cauza războiului franco-prusac) sînt argumente puternice pentru reconstrucţie. Clădirea ar mări considerabil suprafaţa de expoziţie atît pentru mobilierul propriu (care acum zace în depozite din lipsă de spaţiu), cît şi pentru nenumăratele exponate ale Luvrului, care nu pot fi arătate din aceeaşi lipsă acută de spaţiu.

Al Doilea Imperiu

Cînd preşedintele Louis Napoleon Bonaparte a devenit împăratul Napoleon al III-lea, acesta şi-a mutat reşedinţa prezidenţială de la Palatul Elisée la Palatul Tuileries, inaugurînd astfel Al Doilea Imperiu. În această perioadă, sub Napoleon al III-lea, Tuileries a fost  redecorat şi reînnoit după jafurile şi distrugerile suferite în timpul Revoluţiei de la 1848. Multe încăperi au fost bogat ornamentate, împodobite cu maiestuoase opere de artă, pentru a servi ca locuri de ceremonii de stat, cum a fost vizita reginei Victoria a Angliei din 1855.

Luvru-Tuileries

Începută din timpul lui Napoleon I, unirea Palatului Luvru cu Tuileries se desăvîrşeşte sub Napoleon al III-lea, alcătuind un complex arhitectural ce adăpostea un impresionant număr de opere de artă, sculpturi şi picturi celebre, saloane şi galerii bogat ornamentate, care înconjurau o curte cu grădini riguros trasate de peisagişti vestiţi.

Apărută pe la sfîrşitul secolului trecut, ideea reconstrucţiei Palatului Tuileries capătă tot mai mulţi adepţi. Estimate la 300 de milioane de euro, costurile ar fi suportate prin subscripţie publică, iar construcţia ar fi realizată de o fundaţie particulară, fără suport de la stat.