Palatul Universul, vândut şi ţepuit cu blocuri-turn

În apropierea parcului Cişmigiu, una dintre ultimele zone verzi ale Bucureştiului, se găseşte şi Palatul Universul, pe Strada Brezoianu. În urmă cu un an, noul proprietar al Universul SA dorea să ridice patru blocuri-turn într-o zonă protejată, atât Palatul, cât şi clădirile din jur, inclusiv Cişmigiul, fiind clasate ca monumente istorice. Treizeci de etaje de beton ar fi sufocat parcul.

Beneficiarul PUZ-ului este societatea comercială Universul, controlată de omul de afaceri american Johnatan Mann. Acesta a venit în România în 2001 şi a achiziţionat, în 2006, pachetul majoritar al tipografiei Universul din Bucureşti. Mann deţine mai multe afaceri imobiliare în Bulgaria şi republica Moldova.
În 2008, o primă variantă a "visului" imobiliar al omului de afaceri ce încălca mai toate regulile urbanistice ajungea pe masa consilierilor locali: patru blocuri-turn de jur-împrejurul parcului Cişmigiu. Planul urbanistic zonal (PUZ) care îşi dorea aducerea în legalitate a unor construcţii mamut a fost prezentat Comisiei tehnice de urbanism din cadrul Primăriei Capitalei. Pe atunci, preşedintele comisiei, Viorel Hurduc, a susţinut investiţia cu deja celebra formulă: turnurile îi vor ajuta pe bucureşteni să se orienteze în Parcul Cişmigiu. Blocurile mamut ar fi urmat să fie locuinţe rezidenţiale de lux, evitându-se eventuala formulă "spaţii pentru birouri". Astfel că, în opinia investitorului, traficul nu ar fi trebuit să devină o altă problemă în obţinerea avizelor ce îi legalizau proiectul. La acea vreme, Ministerul Culturii a cerut Primăriei Capitalei să nu aprobe ridicarea celor patru blocuri-turn într-o zonă protejată. "O asemenea construcţie nu se încadrează în zonă, în primul rând fiindcă strada Brezoianu este deja foarte aglomerată, iar ansamblul ar aduce şi mai multe maşini în zonă. În al doilea rând, parcul Cişmigiu este zonă protejată", explica Adrian Bold, fostul arhitect-şef al Capitalei. Nici Dan Marin, arhitect şi membru al Comisiei, nu a acceptat varinata PUZ-ului de lângă Palatul Universul: "Este vorba de imaginea oraşului. În plus, o asemenea construcţie aduce sute de maşini pe o straduţă cum e Brezoianu, cu doar o bandă pe sens. De asemenea, există vecinătatea cu Palatul Universul, care este un simbol al presei româneşti. Ar trebui sa aiba o arie de protecţie". În cele din urmă, PUZ-ul cu celebrele ţepe ale Cişmigiului nu a primit girul autorităţilor.

MAI PUŢINE ETAJE
Câteva luni mai târziu însă, Planul de Urbanistică Zonală de pe Brezoianu se întorcea într-o formă cizelată, primind în luna decembrie a anului trecut un acord de principiu, din punct de vedere tehnic al circulaţiei rutiere. De această dată, PUZ-ul Palatul Universul prevede un Complex-Ansamblu Rezidenţial şi un Hotel, cu trei clădiri, ultima dintre ele având 30 de etaje. Investitorul a fost mai grijuliu cu Palatul, incluzând în proiect şi refacerea clădirii patrimoniu. Chiar şi în aceste condiţii, fără avizul Direcţiei de Cultură, proiectul rămâne însă ilegal. Mai mult, unul dintre imobilele noi ar fi fost practic lipit de gardul Cişmigiului. În această a doua etapă, înălţimea celor trei clădiri s-ar fi oprit undeva la 40 de metri.

PROTESTE PENTRU ISTORIE
Planul a stârnit nemulţumirea mai multor ONG-uri. Asociaţia Bucureşti apreciază, într-un comunicat de presă, că "Proiectul nu conţine toate avizele legale, încalcă legea de protejare pe o rază de 100 de metri a monumentelor şi redactarea proiectului a fost făcută fără consultarea locuitorilor din zonă, deşi noile construcţii îi vor afecta". Ministerul Culturii a cerut sprijinul primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, pentru stoparea acestui proiect. Astfel că nici acest al doilea PUZ nu a primit avizul Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Din câte se pare, în acest moment lucrurile s-au complicat, întrucât noile prevederi ale legii urbanismului vor impune alte cerinţe atât în ceea ce priveşte procentul de ocupare al terenului, cât şi regimul de înălţime al clădirii. În aceste condiţii, chiar şi varianta a doua a PUZ-ului, uşor cizelată, nu mai este de actualitate. Autorităţile se aşteaptă însă ca proiectul să revină pe ordinea de zi a consiliului general, cu o formă uşor modificată.

ZIARUL UNIVERSUL (1884-1953)
Cum lumea "se pasiona de politică", Luigi Cazzavillan s-a inspirat din ziarul italian Il Universo şi a scos pe 20 august 1884 Universul, în format mic, pe două pagini, în 500, apoi în 3.000 de exemplare. Pe prima pagină alături de titlu erau două vignete, statuia lui Mihai Viteazul şi un dorobanţ în stânga, şi respectiv statuia lui Ştefan cel Mare în dreapta şi două devize ­ "Dreptate pentru toţi" în stânga şi "Toţi pentru dreptate" în dreapta. Subtitlul a fost "foaie politică ilustrată", apoi "curierul dimineţii", înlocuit cu "cele din urmă ştiri din lumea întreagă", care a rămas până în 1953.
Pentru a putea tipări ziarul Cazzavillan a investit toţi banii săi înfiinţând tipografia "Italo-română" pe Calea Dorobanţilor numărul 6, şi apoi s-a umilit făcând chetă în comunitatea italiană. De abia din 1885 Universul apare zilnic şi îşi măreşte formatul. Se spunea că, la început, era scos cu 10 angajaţi. "Cazzavilan redacta şi făcea corectura, trei zeţari culegeau materialul, nevasta patronului învârtea la roata micii maşini plane şi a cinci dănciuci care vindeau gazeta cu cerneala încă umedă", scria Nicolae Vătămanu în amintirile sale. Erau publicate mai ales ştiri de senzaţie, evenimente mărunte, cronica accidentelor şi a crimelor. Lumea subţire găsea ziarul lui "o gazetă pentru birjari, iar pentru cei ce căutau îndreptări era organul laşităţii de cugetare", întrucât Cazzavilan a fost prudent, se limita doar la o relatare scurtă a disputelor politice. Deviza sa era "Niţi cu ală, niţi cu ală: ăsta este Universul!". Tradiţia de neutralitate s-a păstrat şi după moartea sa, până în timpul lui Stelian Popescu, care a exploatat patriotismul, pentru interesele personale.

MECANISMUL UNEI MARI AFACERI
La început Cazzavillan folosise o maşină plană, care tipărea în două şi în patru pagini. În 1889 a reorganizat ziarul şi a adus prima rotativă, produsă la Marioni la Paris, care putea trage până la 12.000 foi pe oră. În 1894 a cumpărat o doua rotativă, de la Kenin & Bauer din Bavaria, care imprima color, iar în 1898 pe cea de-a treia. În 1900, tipărea 40.000 de exemplare zilnic. În 1902 a achiziţionat maşini Linotype, culesul de mână al zeţarilor fiind parţial înlocuit.
Universul a devenit un succes favorizat atât de ora de difuzare, cât mai ales de preţ. Toate celelalte ziare apăreau după-masa, în timp ce acesta era scos la 7 dimineaţa şi costa 5 bani în Capitală, respectiv 16 bani în ţară. De altfel, datorită Universului preţul ziarelor a scăzut de la 15 bani la 5 bani. "Una dintre atracţii, dar şi păcatele popularei gazete" a fost micul anunţător, unde cuvântul costa 5 parale. De asemenea, Cazzavillan a făcut reclamă, în toate publicaţiile sale, unor produse italiene comercializate chiar la sediu: coloniale, cosmetice, medicamente de tot felul. Magazinul Universul s-a închis, însă în 1897, în urma mai multor scandaluri.
Până când Stelian Popescu a devenit director, principala grijă a fost înmulţirea anunţurilor şi creşterea numărului de abonaţi. Pentru aceştia, o dată pe an, se oferea prin tragere la sorţi o casă în Bucureşti sau la Sinaia. "Casa era mică, cu două odăi pe sală şi bucătărie, clădită cam uşurel, dar casă. Era acoperită cu tinichea, avea şi un petic de curte împrejmuită şi se preda gata, la cheie, fericitului câştigător, în cadrul unei mari serbări populare. Venea lumea buluc, făcând neîncăpătoare sala Eforiei. Cel mai vârsntic funcţionar avea cinstea de a căuta în registre numele fericitului câştigător, al cărui număr ieşise la sorţi", scria dr. Vătămanu în amintirile sale.
În 1910 Universul era tipărit de cinci rotative, iar redacţia făcea treaba meşteşugăreşte, fără zvâcniri, fără elanuri, după tipic. Pe prima pagină, erau articolele de actualitate şi o gravură în mijlocul paginii. "Din ţară", "Din Capitală", "D'ale Coroanei" erau rubrici permanente. Redactorii şi reporterii erau în general oameni modeşti, "dar aceşti nepretenţioşi mânuitori ai condeiului nu au dat strălucirea ziarului", ci colaboratori precum: Caragiale, Vlahuţă. I.G. Duca, Elisabeta Cosco, Ion Gorun şi Constanţa Hodoş. Un rol important aveau colaboratorii din ţară şi străinătate. În 1890, Universul avea 30 de sucursale în ţară, 90 în 1900, 400 în 1920, ca să ajungă în final la 700.

PRIMA CLĂDIRE
În 1886 redacţia era pe Strada Brezoianu nr. 11, actual 25, iar tipografia în Calea Dorobanţilor nr. 6. De aceea Luigi Cazzavillan a construit o clădire proprie ziarului pe strada Brezoianu, în stil neoclasic, sobru, cu parter şi etaj. Jos erau maşinile, iar sus birourile redacţiei şi administraţia. Faţada actuală, în "stilul Ludovic al XIII-lea", opulent decorată cu grupuri stautare este ulterioară, probabil după 1903. Grupurile staturare sunt amplasate deasupra fostei intrării, parte esenţială a clădirii. Pe vremuri închisă de o masivă poartă din fier forjat, intrarea este astăzi încropită şi complet lipsită de coerenţă arhitecturală. La etaj sunt două statui înaripate, având la picioare o liră, o roată şi cărţi, ce susţin fiecare cu una din aripi rama cadrului, în care altădată se afla un ceas. Bărbatul scrie, aluzie la munca ziaristului, iar femeia ţine în mâna stângă un ziar, pe care stă scris Universul. Un al doilea grup ce încadrează lucarna podului este alcătuit din "doi putti, fiecare ţinea cu ambele mâini câte o ghirlandă de frunze, iar la picioare sunt plasate cornuri ale abundenţei revărsate pe arcurile cornişei", scrie Petre Oprea, istoric de artă. Sculptorul, probabil un artist italian, a rămas necunoscut. Clădirea este într-o stare avansată de degradare. Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns a fost improvizată o schelă care ar trebui să protejeze trecătorii.
Luigi Cazzavillan şi soţia sa locuiau într-o casă modestă, aşezată în spatele curţii, pe stânga, cum intrai prin gangul din strada Brezoianu nr. 11, actual 25, care a fost demolată în anii 1920 pentru a face loc noii tipografii. Cazzavilan a murit pe 9 noiembrie 1903, lăsând toată averea sa soţiei sale.
Împrejurarea imprevizibilă a morţii soţului a adus-o pe "coana Tudoriţa în fruntea celui mai mare ziar românesc al vremii, dar şi în gura târgului", scria Nicolae Vătămanu. Când, în 1909, aceasta s-a căsătorit cu Nicolae Dumitrescu Câmpina, el a devenit şi director al ziarului până în 1914, când, în urma acţiunii de divorţ intentată de Teodora, pierde conducerea cotidianului. Universul a fost "arendat" de Virgil Dărăscu, avocatul familiei, împreună cu Stelian Popescu. După o scurtă împăcare a soţilor aceştia au încercat, fără succes însă, să rezilieze contractul de închiriere. Între 1916-1918, Universul a fost suspendat şi a reapărut pe 10 noiembrie 1918, ziua armistiţiului.
Ulterior Stelian Popescu a cumpărat ziarul, conducând Universul între 1916-1943. În 1920 a înfiinţat Societatea Anonimă Universul, cu un capital de 21 milioane, dintre care 16,4 milioane îi aparţineau lui. A pornit de la un tiraj de câteva mii, ajungând în anii următori la 200.000. Aparent ziarul nu prezenta deosebiri esenţiale faţă de forma anterioară.

NOUL SEDIU
După primul război mondial prosperitatea era evidentă, astfel se impunea şi un alt cadru de lucru. Clădirea lui Cazzavillan din strada Brezoianu numărul 11 era neîncăpătoare pentru personal şi utilaje. Pe 17 octombrie 1926 s-au pus temeliile noii tipografii, construcţie retrasă cu 30 de metri de la stradă, iar doi ani mai târziu a impozantului sediu administrativ. Pentru a realiza aceste proiecte a fost ales arhitectul Paul Smărăndescu, care avea legături mai vechi cu proprietarii ziarului. Acesta construise în 1910 reşedinţa directorului N.D. Câmpina din strada Labirint nr. 87 şi executase, încă din 1910, un proiect pentru un nou sediu al Universului. În 1911 Smărăndescu a proiectat pentru Stelian Popescu reşedinţa din Dionisie nr. 10 bis, apoi în 1926, locuinţa subdirectorului Zaharof din strada Plantelor şi nu în ultimul rând amenajarea reşedinţei Leliei Stelian Popescu din strada Luminii nr. 56, în 1927.
Întâi antreprenorul, ing. Brătescu, a turnat o platformă de beton armat, pe care ulterior s-au ridicat clădirile, întrucât terenul era nepotrivit "acolo în vale faţă, când s-a săpat s-a dat repede de apă, dar nu puteau abandona, ar fi fost o capitulare în faţa ziarelor rivale din Sărindar", scria N. Vătămanu.
Clădirea tipografiei, retrasă de la stradă, avea la subol două rotative duble şi şase mici, parterul fiind ocupat de zeţărie, stereotipie, infirmerie şi de maşinile plane. La primul etaj era hala cu linotipuri, cea de zeţărie, camera de paginaţie şi cea a corecturilor. Legătoria, litografia şi foto-zincografia erau la etajul al II-lea. Etajul al III-lea adăpostea depozitul de literă, de metal, de piese, de lemn, turnătoria, atelierul de tâmplărie, de strunguri mici şi cel de tocilărie. În mansardă era depozitată arhiva.
În 1933 tipografia avea: 21 de maşini de tipărit, nouă maşini de cules, 19 maşini de legat şi un transportor automat, toate facilitând tipărirea a 200.000 de exemplare pe zi. Rotativele erau capabile să tipărească numere diferite ale ziarului în acelaşi timp, ediţia de Bucureşti şi cea pentru provincie.
Simultan cu tipografia a fost construită o clădire care avea la subsol garaje, iar la parter sala de mese, camerele ucenicilor şi a intendentului.

BIROURILE REDACŢIEI
Clădirea administrativă a ziarului, S+P+E4+M, a avut diferite variante realizate între 1926-1929. "Pe această faţadă, în afară de un ceasornic cu cadran luminos care se va vedea expus din Calea Victoriei, fiind plasat în axă pe strada Sărindar, va avea o placă luminoasă anunţând ultimele ştiri din lumea întreagă. Un edificiu care serveşte publicului şi pentru care se poate admite o derogare de la regulament, permiţând o înălţime cu un etaj mai mult la partea centrală, iar la părţile laterale racorduri cu vecinii, cum prevede proiectul spre satisfacerea esteticii întregii străzi. Marcând o clădire a presei, cea de-a patra putere în stat, destinată celui mai vechi şi popular ziar român", scria arhitectul pe 24 aprilie 1928, în cererea sa pentru acordarea permisiuni de a înălţa clădirea peste limita admisă de 18 m. Cererea a fost respinsă.
Noul local, încă neterminat, era inaugurat pe 2 noiembrie 1930. La parter era sala de aşteptare, ghişeuri pentru vânzarea de publicitate, de abonamente şi un oficiu telegrafic-poştal. La primul etaj erau birourile directorilor, printre care "cabinetul patronului, care trona la un birou de stejar, greu crestat, în stil românesc. Trona şi primea numai obraze alese, cu grijă filtrate, fie din lumea afacerilor, fie a politicii de partid", scria Nicolae Vătămanu. La acest nivel mai erau sala de consiliu şi contabilitatea. La etajul al II-lea erau birourile redactorilor, reporterilor, dactilografilor, stenografilor, secretariatul de redacţie şi serviciul contencios. Etajul III reunea alte servicii, biroul de traduceri, celelalte publicaţii anexă ale Universului, biblioteca, colecţiile şi o parte din arhivă. Etajul al patrulea avea 11 birouri, iar în mansarda prevăzută cu bar, sală de festivităţi cu scenă şi două vestiare se desfăşurau conferinţe, baluri, reprezentaţii teatrale şi cinematografice.
Ziarul avea atât un sediu modern, cât şi înfăţişarea unui cotidian de atitudine, publicând articole sociale, politice, reportaje şi foiletoane. Avea o redacţie nouă, condusă de Romulus Seişanu, prim redactor, Mihail Mora, Haralamb Ionescu, Victor Bilciurescu, Leontin Iliescu şi Eugen Titeanu. Secretari de redacţie erau B. Marian, Bartolomeu Cecropide, Mihail Negru şi Naum Apostolescu.  "Subdirectorul Brăiloiu primea o bogată corespondenţă din care reieşeau preferinţele publicului. Administratorul Sinu ştia prin servicul de difuzare, în fiecare zi, cum mergea ziarul, ce spuneau cititorii, cum evolua cifra abonamentelor. Putea acţiona asupra distribuitorilor, obligându-i să vândă un număr de exemplare, fără care nu li se mai dădea Universul. Chioşcarii şi ceilalţi difuzori nu puteau renunţa", scria Nicolae Vătămanu în "Oameni şi întâmplări de la Universul".
Spre sfârşitul anilor 1930 ziarul era scos în cinci ediţii, "fiecare tren pleca ducând o altă ediţie, şi nu exista sat din România în care să nu ajungă măcar un exemplar". În 1943 Stelian Popescu şi-a dat demisia, director devenind Ion Lugojanu, unul dintre ginerii săi, până în mai-iunie 1945.
Ziarul Universul a apărut până în 1953, dar între anii 1948-1953 a fost condus de un "comitet de direcţie". După naţionalizare a devenit Întreprinderea Poligrafică 2, ulterior sediul ziarului Informaţia. La parter în partea stângă era Asociaţia Artiştilor Fotografi. După 1990, tipografia şi-a reluat vechiul nume, fiind privatizată între 1995-1996.


Luigi Cazzavilan (1852-1903)
S-a născut în Arzignano, Italia. A părăsit şcoala când avea 14 ani şi s-a înrolat luptând pentru independenţa Italiei, împotriva Austriei, în războiul franco-prusac, împotriva Prusiei, iar în 1876 în războiul sârbo-turc. În Vechiul Regat a ajuns în 1877 fiind corespondent de război al mai multor cotidiane italiene. După încheierea acestui războiu a rămas în Bucureşti. A lucrat un timp la trasarea porţiunii de cale ferată dintre Zimnicea-Frăţeşti, apoi a fost profesor de limba italiană la liceele Sf. Sava şi Matei Basarab, dar simultan se ocupa şi cu gazetăria. Prima gazetă tipărită de el a fost Fraternitatea româno-italiană, în 1881. Cazzavillan a continuat să caute cea mai bună formulă, de aceea a tipărit tot felul de ziare. În 1884 Necesarul şi Universul, ulterior Tezaurul familiei, Hoţul, Le Matin, Moda pariziană, Moda Universului, Pisica, Universul literar, Universul amuzant, Veselia şi Ziarul călătoriilor în 1897.
Din fonduri proprii a construit Şcoala italiană "Regina Margherita". Clădirea, proprietate a Ambasadei Italiei, era situată la intersecţia dintre strada Luigi Cazzavillan şi Transilvania. Aflată într-o stare avansată de degradare a fost demolată la cererea ambasadei, care avea alte planuri cu acel teren.
După moartea sa, în 1903, soţia sa a ridicat un monument în amintirea sa, aşezat în scuarul dintre străzile Temişana, intrarea Temişana, Transilvania şi Luigi Cazzavillan, care a fost amenajat în anul 1905. În centrul parcului, este o fântână decorată cu trei putti şi o coloană ce susţine bustul din bronz al lui Luigi Cazzavillan. Monumentul a fost lucrat de sculptorul Filip Marin (1865-1928) şi reprezintă un reper stilistic de factură eclectică ce urmează modelul academist francez. Pe coloana care susţine bustul ziaristului, cuvintele "patriot activ şi binefăcător" explică inscripţia modestă: "Labor", prin care Luigi Cazzavillan s-a remarcat.

Stelian Popescu (1874-1960)
Fiul unui preot din satul Lacul Turcului, Prahova, a început facultatea de Medicină, dar a renunţat pentru a urma cursurile Facultăţii de Drept, încheiate în 1896. A început cariera ca judecător în Balş, apoi în Caracal, iar din 1899 a devenit ajutor de judecător la Tribunalul Ilfov. După 1902 s-a căsătorit şi a început activitatea de procuror în Cabinetul Ilfov. Printre cazurile sale cele mai celebre au fost: condamnarea pentru crimă a lui Al. Candiano-Popescu, arestarea falsificatorului Andronic, condamnarea a doi ziarişti francezi, cazul cerealiştilor şi afacerea Fronton. Acesta a demisionat în 1906 din magistratură, din 1907 fiind deputat al Partidului Conservator. În timpul primului război mondial a fost magistrat militar. A fost ministru al Justiţiei în guvernul Take Ionescu (1921-1922), apoi în guvernele liberale din perioada 1927-1928.
În procesul ziariştilor vinovaţi pentru dezastrul naţional, din 1945, Stelian Popescu a fost condamnat în lipsă, la închisoare pe viaţă, confiscarea averii şi degradarea civilă. El se refugiase în Elveţia în 1944, de unde a pleacat în 1948 în Spania.