Patrimoniu arhitectural romăn in Italia

Palatul Correr, o oază de cultură romănească in Veneţia:Inspirat de farmecul şi de istoria oraşului, dar mai ales de arhivele şi de bibliotecile sale, Nicolae Iorga infiinţa in 1930, la Veneţia, "Institutul Istorico-Artistic Romăn", cum făcuse in 1921 cu Şcoala Romănă de la Fontenay-aux-Roses lăngă Paris.

Palatul Correr, o oază de cultură romănească in Veneţia:Inspirat de farmecul şi de istoria oraşului, dar mai ales de arhivele şi de bibliotecile sale, Nicolae Iorga infiinţa in 1930, la Veneţia, "Institutul Istorico-Artistic Romăn", cum făcuse in 1921 cu Şcoala Romănă de la Fontenay-aux-Roses lăngă Paris.

Planurile profesorului

Nicolae Iorga işi dorise infiinţarea unui Institut romăn la Veneţia, avănd in gănd iniţial clădirea abandonată a Colegiului Grec "cu splendida-i sală de adunare a comunităţii ortodoxe", insă primul război mondial a amănat eforturile sale. Acesta nu a renunţat, şi intre anii 1928 şi 1930 devenea proprietar, in calitate de director al Institutului de Studii Sud-Est Europene, al Palatului Correr din Campo Santa Fosca nr. 2214. In memoriile sale descrie cum a cumpărat, apartament cu apartament, clădirea de la diferiţi proprietari: "Un simpatic bătrănel (…) dl Marin, pe care-l cunoscusem intămplător, mi-a vorbit de un apartament in Palatul Correr, apoi Revedin, de pe piaţa Santa Fosca, impodobită cu statuia lui Paolo Sarpi.

Cele căteva odăiţe de supt coperămănt, in care era aşezată modesta familie tănără, foarte primitoare a unui căpitan de corabie, mi-au plăcut la prima vedere, şi, cu o sumă a Institutului Sud-Est European, cu bani din subscripţie, cu ceva ajutor de la Banca Naţională, am putut peste căteva luni să deschid acest adăpost. In sfărşit, cum pe acelaşi palier al primului apartament se deschidea intrarea intr-un şir de odăi luxoase, cu uşi de nuc vechiu şi plafon impodobit cu stuc din secolul al XVII-lea, care făceau parte din palatul vecin, m-am riscat şi la această cumpărătură. Rămănea numai un etaj, care ni-a fost deseori oferit, fără a-l putea căpăta pănă acuma, acela căruia-i aparţin marile fereşti gotice din faţadă. Apoi lucrurile au mers de la sine. Ministeriul de Comerţ, găndindu-se la burse care nu s-au dat pănă astăzi, a cumpărat mezaninul, puindu-l la dispoziţia noastră, adecă a Institutului, care rămănea stăpăn pe toate achiziţiile, şi pe prăvălia de jos, ce putea să ni creeze un oarecare venit".

Citește pe Antena3.ro

Blocaj la negocierile pentru Guvern. Surse: Nu s-au înțeles pe împărțirea ministerelor

Palatul Correr

Imobilul, cunoscut sub numele de Palatul Correr, aparţinuse iniţial familiei Contarini, de la care trecuse in secolul al XVI in proprietatea nobilei familii Correr. Nu se cunoaşte anul exact al construcţiei, clădirea fiind probabil construită la sfărşitul secolului al XV-lea. Faţada actuală dinspre piaţa Santa Fosca datează de la inceputul secolului al XVII-lea. Lucrările de modernizare au fost realizate de arhitectul veneţian Antonio Visentini.

DupĂ noiembrie 1940 Asasinarea lui Nicolae Iorga a declanşat problemele financiare şi nu numai ale Institutului, rezolvate iniţial cu sprijinul monseniorului Roncalli devenit Papa Ioan al XXIII şi a cardinalului Adeodato Piazza, apropiaţi ai profesorului. Prin decretul 258 din septembrie 1948, Institutul Istorico-Artistic a fost inchis studenţilor şi publicului, colecţiile de costume populare romăneşti, covoare şi cărţi au dispărut, iar imobilul trecea in proprietatea statului.

Lucrări de consolidare

Abandonat, palatul a intrat intr-un accelerat proces de degradare. La inceputul anilor ’60, acoperişul şi unele planşee erau in pericol de prăbuşire "lipseau ferestrele, pardoselile fuseseră smulse, iar instalaţiile electrice şi sanitare distruse". In anii ’70 s-au incercat unele operaţii de consolidare şi de conservare, dar lipsa fondurilor a impiedicat desfăşurarea lucrărilor, insă la insistenţa autorităţilor italiene s-a realizat un "proiect de restaurare definitivat de direcţia tehnică din Ministerul Afacerilor Externe".

Lipsa fondurilor şi defiinţarea in 1977 a Comisiei Monumentelor Istorice a oprit orice iniţiativă. Totuşi perseverenţa autorităţilor italiene a reuşit să determine inceperea unor lucrări de consolidare şi de reamenajare desfăşurate intre februarie 1989 şi martie 1992.

Conform ing. Atanasie Popescu, problemele erau umiditatea ridicată a zidurilor, mucegaiul pereţilor şi a tavanului, repararea acoperişului şi consolidarea planşeelor. In urma acestor lucrări de consolidare s-au amenajat spaţii de expoziţii, conferinţe şi o bibliotecă. Restul spaţiului a fost grupat in şapte apartamente, in total 24 de camere. Odată incheiate lucrările, apartamentele urmau să fie inchiriate sau văndute. Aceste planuri au fost uitate după 1989, trei ani mai tărziu fiind redeschis Institutul Romăn de Cultură şi Cercetare Umanistică din Veneţia.

Institutul primea "călătorii culţi, capabili de a respecta casa şi de a onora ţara", printre ei, studenţi care se documentau in arhivele şi in bibliotecile veneţiene, absolvenţi ai Academiei Comerciale, ai Academiei de Arte Frumoase şi ai Şcolii de Meserii, insă puteau fi primiţi şi cei care aveau permis de la Institutul de Studii Sud-Est Europene, aceştia plăteau "20 de lire pe zi, in loc de 60-100, căt era la hotel". "Vor veni aici, vor sta in aceste incăperi pline de amintiri, vor contempla de la ferestrele largi intinderea roşie a acoperişurilor şi intinsele orizonturi. Vor cobori apoi pe cele mai frumoase străzi din lume şi vor rămăne ore indelungi in faţa pietrelor in care e intruchipat Dumnezeul frumuseţii eterne. Iar cănd vor reveni in patrie, ceva din Veneţia ii va insoţi" Nicolae Iorga.

Campo di Santa Fosca

Institutul Romăn de Cultură şi Cercetare Umanistică are o poziţie privilegiată in Veneţia, fiind situat, in drumul tuturor, fie turişti sau localnici, pe "strada mare", care face legătura intre Gara Santa Lucia, Podul Rialto şi Piaţa San Marco. Mica, fermecătoarea şi deloc ostentativa piaţeta Santa Fosca este străjuită de biserica ridicată in jurul anului 1700, al cărui nume il poartă, şi de statuia călugărului şi istoricului Paolo Sarpi. De cealaltă parte a canalului este campo dei Mori, unde se află casa pictorului veneţian Jacopo Tintoretto.

Institutul, la 1930

Barbu Theodorescu descria in "Boabe de grău" Institutul: "la parter o prăvălie, inchiriată, apoi are o intrare splendidă, cu pătrate mici de marmoră alb şi roşu pe jos. Intia uşă te duce la mezanin, unde se află sala de măncare, bucătăria, camere pentru personalul de serviciu, precum şi un muzeu format din puţinele lucruri date de Ministerele Agriculturii şi Industriei. O frumoasă scară urcă la apartamentele de sus. Unul, mobilat mai simplu, e format din 9 camere de locuit".