Pe urmele lui Brăncoveanu (I)

In Bucureşti s-au păstrat multe clădiri aparţinănd epocii brăncoveneşti, majoritatea lor fiind insă impunătoare locaşuri de cult

De epoca lui Constantin Brăncoveanu cu uliţe intortocheate şi prost pavate, biserici, maidane, hanuri, case joase şi curţi boiereşti cu grădini vaste imprejmuite de ziduri amintesc astăzi in Capitală doar locaşurile de cult, care inevitabil oferă o imagine incompletă, simplificată şi deformată a oraşului medival. Cum planuri nu sunt, cronicile şi impresiile călătorilor străini oferă informaţii preţioase.

Călătorii erau adesea surprinşi de casele boierilor ,care nu reflectau bogăţia şi fastul rangului, aşa cum o făceau veşmintele lor. Aceştia scriu despre somptuoasele fermenele, cepchene, şalvari, papuci, işlice, feregele imblănite, giubele de catifea şi de mătase purtate de boieri in nuanţele cele mai ţipătoare. Nu uită insă să amintească că multe dintre casele lor aveau in locul sticlei ferestrelor băşică de porc sau hărtie, iar dacă aveau etaj, acesta era de obicei din lemn vopsit in alb ca să pară din piatră. Uneori spectacolul acestor jurnale de călătorie este intregit prin descrierea reşedinţelor lui Constantin Brăncoveanu, intrucăt palatele sale etalau prin rafinament şi somptuozitate averea sa, care devenise proverbială.

Palatul de sub Dealul Mitropoliei

Vizavi de Curtea Veche, peste Dămboviţa, lăngă Dealul Mitropoliei, se găsea casa din oraş a Brăncovenilor, unde locuia mama domnitorului, Stanca, fiica postelnicului Constantin Cantacuzino. Casele ridicate intre anii 1573-1583 au fost moştenite de vornicul Preda Brăncoveanu de la unchiul său, Ivaşco din Goleşti. In 1696, Constantin Brăncoveanu construieşte pe locul acestor vechi case boiereşti o clădire din piatră, cu coloane sculptate, şi acoperită cu şindrilă. Ridicată pe pivniţe inalte, era o casă in care se urca, de altfel, foişorul şi scara aveau un rol important in scenografia ceremonialului curţii brăncoveneşti.

Citește pe Antena3.ro

Cea mai rară și mai stranie pasăre de curte. Cum arată găina cu carne neagră, care costă 2.200 de euro

Găzduiţi in 1702, lordul William Paget şi clericul Chisthull consideră casa "frumoasă şi aleasă, zidită din piatră şi acoperită, după obiceiul ţării, cu un fel de ţiglă din lemn" şi "rănduită după felul caselor din ţările creştine, ceea ce ii dă o infăţişare strălucită in comparaţie cu barbarele clădiri ale turcilor din vecinătate". După 1769, casa a fost jefuită şi grav deteriorată, fiind un timp cazarmă, spital şi carvaseră. O sută de ani mai tărziu Ion Ghica scria că "acolo s-au succedat oaspeţi de toate mărimile şi de toate neamurile, această casă a fost de zece ori zidită şi rezidită, pustiită, restaurată şi părăsită. A adăpostit pe Caragea cănd a ars Palatul domnesc din Dealul Spirii, acolo a tras Ipsilanti, acolo a descălecat Domnu’ Tudor cănd a intrat cu pandurii in Bucureşti, a fost reşedinţa ortalei turceşti in timpul lui Chehaia-beg şi lui Gavanosoglu, prefăcută din ruine şi transformată de Bibescu vodă in Palat domnesc, a servit de quartier lui Omar paşa, generaliilor ruşi şi nemţi, soldaţilor şi bolnavilor a tot felul de oştiri". A fost dărămată intre 1878-1881 pentru regularizarea cursului Dămboviţei.

Palatul de pe Calea Mogoşoaiei

Tot pe malul drept al Dămboviţei, la inceputul Căii Mogoşoaiei, in 1708 marele spătar Toma Cantacuzino işi construise case mari, cu grădină care se intindea pănă la apă. Trecănd de partea ruşilor in bătălia de la Stănileşti, din 1711, domnitorul ii confiscă intreaga avere. Pănă in 1714 fiind "casele coconilor Măriei Sale". Reintră temporar in posesia Brăncovenilor intre 1717-1735, devenind reşedinţă oficială pentru călătorii străini intre anii 1735-1749. După 1750, logofătul Constantin III Brăncoveanu, obţine definitiv palatul de la Scarlat vodă Ghica in urma unui schimb de case oferite in mahalaua Golescului. In secolul XVIII, palatul avea grădină mare, foişor lăngă Dămboviţa, paraclisul Sf. Cuvios Dumitru de la Basarabi, chioşc poleit "loc de priveală" şi toate dichisurile unui cămin boieresc. In 1872, Gheorghe Bibescu, ofiţer in armata franceză, căsătorit cu Valentina de Caraman-Chimay, renovează radical clădirea, balurile date aici rămănănd celebre. Insă in urma regularizării Dămboviţei, proprietatea a fost tăiată in două de noul curs al apei, iar familia renunţă la a mai locui aici şi intre 1888-1912 o inchiriază lui Solomon Gherner, care o subinchiriază Institutului de Bacteriologie şi Patologie, condus de dr Victor Babeş.

Radu Crutzescu işi aminteşte că "in ultimii ani ai secolului XIX era o ruină cu proporţii frumoase şi linii drepte. Acoperişul căzuse, prin arcadele ferestrelor se zărea o curioasă scară dublă, şi, pe ici pe colo petece de frescă. Prin curte, căte o frăntură de coloană, căte o bucată de firidă zăceau printre bălăriile crescute căt omul". Intreg ansamblul a fost expropriat, iar la 7 octombrie 1912 era pusă piatra de temelie a clădirii Senatului, care urma să fie dat in folosinţă in 1916, la a 50-a aniversare a domniei lui Carol I, o dată cu noul pod peste Dămboviţa. Podul este terminat la 1 decembrie 1915, insă lucrările la clădirea Senatului sunt sistate in 1927 din lipsă de fonduri. Ulterior s-a construit pe acest loc blocul Gioconda. Palatele de sub Dealul Mitropoliei şi de pe Calea Mogoşoaiei nu erau singurele proprietăţi ale domnitorului Brăncoveanu, intrucăt foile de zestre ale fiicelor sale cuprind incă alte cinci case in Bucureşti.

Amenajări urbanistice

Cum reiese şi din perspectiva culorii de roşu a colonelului Papazoglu din anul 1870, clădirea era inconjurată de o vastă grădină, care ocupa mai mult de jumătate din actuala Piaţă a Unirii. Proprietatea se intindea la nord pănă la Dămboviţa, la sud pănă la terenurile Mănăstirii Sf. Ecaterina şi la vest pănă la drumul spre Mitropolie, unde era crucea lui Papa Brăncoveanu. Vechiul palat al lui Brăncoveanu a fost dărămat intre 1878-1881 pentru regularizarea cursului Dămboviţei, iar pe locul lui a fost amenajată Piaţa Bibescu, păstrănd numele proprietarului de atunci al palatului, proiectul pieţei aparţinăndu-i arhitectului Mandrea. Pentru că deranja circulaţia, piaţa a fost demolată in 1931, fiind amenajat un spaţiu deschis. Ultima transformare a acestei zone a avut loc in anul 1980, cănd au fost demolate Halele Centrale şi Aşezămintele Brăncoveneşti construite intre anii 1835 şi 1837 după planurile lui Josef Hartl pentru realizarea actualei Pieţe Unirea.