Piatra si radacini lacuite

ASA NU! Este acum o mare moda in amenajarile exterioare: un anume soi de rustic modernizat, care s-a extins rapid si a devenit curent national, o reteta a "succesului" imediat al oricarei cabane

De la micile curti-gradini particulare din zonele mai nou-rasarite ale oraselor de campie la pensiunile si la cabanele din zonele montane ardelenesti sau la casele de vacanta de pe vaile turistice s-a tesut un vis national: sa ai mobilier din lemn masiv si placari cu piatra de rau. Adica sa imprimi locului un alt aer, sa dai o nota rustica, taraneasca, rurala, usor primitiva. Pana aici toate bune si frumoase, intoarcerea la radacinile noastre culturale e o fericire; avem un tezaur realmente bogat de exploatat (vezi Muzeul Taranului Roman din Soseaua Kiseleff).

RAMURI LACUITE

Mai putin fericit este insa atunci cand apar exagerari si nepotriviri stridente, cum ar fi mobila din crengi sau pietrele si radacinile lacuite. Nu impregnate de solutii mate de protectie, nu patinate intr-o maniera decenta, ci inecate intr-o baie de lac, intru innobilare. Radacina data cu lac, o apucatura mai veche pe la noi, ca si bolovanul de rau facut sa luceasca sunt ca o fetiscana de 14 ani data cu fond de ten, ca iesitul la picnic pe tocuri cui sau ca vanzatorul de cherestea de pe Soseaua Tunari, ferchezuit si feminin ca un dandy intr-un club de fite.

Nu degeaba repeta batranul Brancusi pana la obsesie: "Pastrati spiritul materialului". Lucirile pretioase ale lacurilor nu se imbina deloc cu spiritul adevarat taranesc si nici cu cel al lemnului in stare naturala. Cand vezi o curte intreaga plina de crengi si radacini lucioase, parca vezi o padure data cu lac!

Ori se cauta un spirit mai natural, mai brut si cu un aer usor primitiv, si atunci i se lasa lemnului liniile dominant naturale, ori se doreste un material finisat, innobilat, tratat cu pretiozitate si se aplica diverse procedee de prelucrare. Lacuirea este cu atat mai nepotrivita, cu cat lemnul este mai rudimentar.

Aici atingem al doilea aspect negativ al valului de mobila rustica ce impanzeste acum gradinile: formele radacinoase. Cu atat e considerata mai reusita piesa, cu cat e facuta dintr-o radacina sau creanga mai stramba si mai noduroasa. Multi vor fi scandalizati: "Ce e rau in asta? Vrem sa mai scapam de banalele scanduri gheluite si de unghiul drept! In spatiul verde se preteaza forme mai libere, neregulate!". Da, asa este, doar ca arta lemnului la romani era bine dezvoltata, si ei nu foloseau decat rar lemn atat de contorsionat si de noduros. Hai sa spunem totusi ca unele piese aveau astfel de elemente, care acum sunt preluate si se creeaza un stil nou. In acest caz insa se exagereaza mult, si totul devine un vartej de crengi contorsionate, scaune din radacini care parca acum au iesit din pamant. Prea e totul primitiv, prea devine un rococo al nodurilor, crapaturilor si contorsiunilor. Inteleg ca asta ar trebui sa dea sarea si piperul ansamblului, dar sarea si piperul, ca orice condiment, se pun cu varful cutitului, nu cu polonicul, ca facem piatra la rinichi si indigestii de stil.