Plasticul, substitut ideal

Masele plastice sînt produse sintetice de natură organică, anorganică sau mixtă şi se pot prelucra uşor în diferite forme prin metode clasice sau prin metode specifice, la cald sau la rece, cu sau fără ajutorul presiunii.

Masele plastice sînt produse sintetice de natură organică, anorganică sau mixtă şi se pot prelucra uşor în diferite forme prin metode clasice sau prin metode specifice, la cald sau la rece, cu sau fără ajutorul presiunii.

Primele materiale plastice au fost produse din transformarea materialelor naturale. În anul 1859 au apărut fibrele vulcanizate, în 1869 a apărut celuloidul şi în 1897 galitul. Primul material sintetic apărut (1908) a fost o răşină fenolformaldehidică numită bachelită.

Moduri de fabricaţie

Există numeroase procedee de fabricare a materialelor plastice. O găleată, o sticlă, o cască de motociclist, o planşă de windsurfing sînt fabricate din diferite tipuri de plastic. Pentru fiecare obiect trebuie ales materialul plastic cu calităţile cele mai potrivite utilizării: supleţe, rigidate, rezistenţă la şoc, elasticitate, transparenţă, greutate mică. Unele mase plastice se întăresc prin răcire. În schimb, cele termorigide se întăresc la căldură. Acestea se mulează la rece pe forme şi apoi sînt încălzite. Sau pot fi lăsate să se întărească după ce li se adaugă un produs special. Aşa se fabrică ambarcaţiunile, piesele de caroserie, barele de protecţie etc.

În industrie se utilizează două procedee de tragere în formă a obiectelor din plastic. Suflarea este folosită pentru fabricarea obiectelor care au interiorul gol, cum sînt mingile, flacoanele, sticlele, popicele. Materia plastică încălzită coboară în formă, în care se injectează apoi aer. Metoda cea mai utilizată este însă injectarea. Este folosită mai ales pentru fabricarea obiectelor cum sînt pieptenii, periuţele de dinţi, ustensilele de bucătărie. Materia plastică intră sub formă de granule într-o maşină de injecţie. Prin încălzire, ea este transformată într-o pastă mai mult sau mai puţin groasă, care este apoi injectată în formă şi răcită printr-un circuit de apă.

Argumente pro sau contra

Masele plastice sînt folosite în toate domeniile de activitate. Această performanţă se datorează proprietăţilor lor de neegalat vizavi de celelalte materiale: sînt anticorozive, electroizolante, au greutăţi specifice mici, au proprietăţi mecanice bune, cost scăzut, aspect exterior plăcut, se prelucrează atît pe cale mecanică tradiţională, cît şi prin procedee specifice, se acoperă cu vopsea sau prin galvanizări, căpătînd astfel aspectul dorit.

Există şi unele proprietăţi care fac dezavantajoasă utilizarea maselor plastice, cum ar fi micşorarea rezistenţei mecanice cu creşterea temperaturii, coeficient de dilatare mare, coeficient de transmiterea căldurii mic etc. Materialele plastice utilizate în tehnică se împart în două grupe. Termoplaste, care prin încălziri repetate trec în stare plastică (polistiren, celuloid, poliamidă, policlorura de vinil). Piesele din aceste materiale se obţin prin presare şi turnare, avînd o mare productivitate. Termoreactive, care prin încălziri repetate nu mai trec în stare plastică (polistireni nesaturaţi, răşini fenolfolmaldehidice etc.). Piesele în acest caz se prelucrează prin presare.

Domenii de utilizare

Folosind ca material de umplutură ţesătura de bumbac, se obţine un plastic rezistent denumit textolit (piatră textilă), din care se execută piese importante pentru maşini. O largă întrebuinţare îşi găseşte textolitul de sticlă, un plastic care are ca material de umplutură ţesătura din fibre de sticlă. Este un material deosebit de rezistent, are o stabilitate termică sporită, proprietăţi electroizolante bune.

În construcţii, principalele categorii de produse sînt profilele din materiale plastice ca înlocuitori ai tablelor ondulate şi profilelor metalice, panourile stratificate, elementele prefabricate cu izolaţie termică şi fonică din spume poliuretanice, reţele, instalaţii sanitare şi electrice cuprinzînd ţevi din policlorură de vinil etc. Electrotehnica, beneficiar tradiţional al materialelor polimere, le foloseşte în special ca izolaţii şi izolatori.

În agricultură ponderea o deţin filmele de polietilenă folosite pentru protejarea culturilor în sere şi solarii, impermeabilitatea rezervoarelor şi canalelor. Materialele plastice utilizate în industria aerospaţială trebuie: să reziste la temperaturi ridicate şi scăzute, să nu ardă, iar dacă ard să nu producă fum. Hublourile avioanelor şi cabinele de pasageri se confecţionează din policarbonat rezistent la foc şi care are şi o excepţională rezistenţă la şoc. La construcţia navelor spaţiale se utilizează plăci cu structură sandviş de grafit-răşină epoxidică-bor-aluminiu care rezistă la temperaturi ridicate.

Materialele plastice speciale se impun tot mai mult şi prin calităţile lor optice. Cele mai spectaculoase realizări le consemnează fibrele optice din polimeri acrilici, care au o ductibilitate, o rezistenţă şi o elasicitate mult superioare fibrelor din sticlă minerală. În sfîrşit, în acelaşi domeniu sînt de menţionat polimerii cu structură tridimensională de mare regularitate, cilindrică sau în lamele echidistante. Ei sînt foarte asemănători cristalelor lichide. Dacă distanţele dintre cilindri sau lamele sînt de ordinul lungimilor de undă ale radiaţiilor luminoase, are loc un proces de difracţie a acestora. Un material plastic cu o astfel de structură se comportă ca un colorant irizant.

Pe lîngă inserţia de substanţe care modifică substanţial proprietăţiile maselor plastice, aditivarea cu coloranţi în culori cît mai vii şi variate joacă un rol estetic primordia.

Industria de ambalaje

Industria de ambalaje este şi va rămîne principalul consumator de materiale plastice. Se estimează că rata de dezvoltare a ambalajelor din plastic va fi în continuare în medie de 10% anual în lume, iar pe ţări dezvoltarea va fi proporţională cu produsul naţional brut. Materialele plastice au pătruns adînc în domenii în care altădată se utilizau numai sticla, foliile metalice, hîrtia etc. Viaţa cotidiană actuală este de neconceput fără PET-uri, canistre şi bidoane în special pentru produsele chimice (acizi, detergenţi, uleiuri speciale etc.).

O singură problemă: trebuie avută o grijă sporită cu deşeurile provenite din acestea, ele fiind extrem de poluante, durata de resorbţie în cadru natural fiind de peste 100 de ani.